Acasa » Diverse » EXTRA Simona Halep, schimbare de look a doua zi după ce a lăsat un mesaj misterios despre singurătate

EXTRA Simona Halep, schimbare de look a doua zi după ce a lăsat un mesaj misterios despre singurătate

Simona Halep, schimbare de look a doua zi după ce a lăsat un mesaj misterios despre singurătate
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Marea sportivă Simona Halep, în vârstă de 34 de ani, a hotărât să producă modificări la capitolul look, la o zi după ce a lansat un mesaj cu privire la singurătate pe rețelele sociale.

Chiar dacă a cunoscut succesul în tenis, acumulând o avere impresionantă, „Simo” e o femeie divorțată. Singurătatea o apasă, însă ea și-a canalizat energia în direcția afacerilor, dezvoltând și o pasiune pentru golf. Reamintim că Halep s-a retras în mod oficial din activitatea sportivă în urmă cu un an.

Schimbare de look pentru Simona Halep. Ce imagine a apărut în spațiul online

Mesajul distribuit de Simona Halep într-o postare de tip InstaStory este următorul: „Învăț să fiu echilibrată, știind că nimeni nu mă va prinde dacă o să cad”. Postarea a cuprins o animație, în care s-a putut observa cum un personaj făcea echilibristică în timp ce se deplasa pe o sârmă.

A doua zi, ex-tenismena de legendă a acordat atenție din nou secțiunii InstaStory. Simona Halep a postat o imagine, fanii reușind să observe vestimentația sa și modul în care părul îi este aranjat.

Sursa foto: Instagram / simonahalep

„Palatul” Simonei

Așadar, Simona Halep se concentrează acum pe viața personală și pe partea de business. Ea s-a mutat într-un cartier de lux, localizat în proximitatea Bucureștiului, mai exact în complexul „National Golf & Country Club”. „Simo” a cumpărat o vilă acolo, plătind circa 600.000 de euro. Casa are o suprafață construită de 255,4 metri pătrați.

Afacerea parafată a generat ecouri și în presa din străinătate, nu numai printre jurnaliștii români. De exemplu, ziariștii din Bosnia nu au ignorat subiectul, vorbind – în urmă cu doar câteva luni – despre achiziția realizată de ex-campioana din circuitul WTA.

„După ce a părăsit tenisul profesionist, și-a descoperit o nouă pasiune – golful. «Simo», așa cum o numesc, cu afecțiune, fanii, a recunoscut că s-a îndrăgostit de acest sport în timp ce era suspendată și că îi oferă un sentiment de pace și echilibru pe care îl caută de ani de zile.

Din acest motiv, s-a mutat la câțiva kilometri în afara Bucureștiului, într-un cartier luxos aflat lângă un teren de golf, unde și-a cumpărat o casă pe care a plătit aproximativ 600.000 de euro”, au notat oamenii de presă de la sportsport.ba.

Simona Halep a cumpărat respectivul imobil din dorința de a fi mai aproape de terenul de golf. După cum s-a notat în rândurile precedente, femeia s-a atașat foarte tare de acest sport și dă curs fiecărei ocazii de a-l practica.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]