Lovitură pentru Gigi Becali! Vedeta FCSB poate rata tot restul anului 2026: tratamentul din Serbia nu mai este o soluție

Juri Cisotti ar putea reveni pe teren abia în 2027. Sursa foto: Sport Pictures

Accidentat în meciul cu U Cluj din cea de-a 14-a etapă a Superligii, Juri Cisotti (33 de ani) riscă să rateze tot restul anului 2026. Nici măcar tratamentele Marijanei Kovacevic nu-l mai pot ajuta.

Italianul a părăsit terenul după prima jumătate de oră, din cauza unor dureri apărute de nicăieri. În ciuda eforturilor depuse de staff-ul medical al celor de la FCSB, nu a mai putut continua. Laurențiu Reghecampf a fost nevoit să-l înlocuiască cu tânărul Alexandru Stoian.

Pe „Cluj Arena” roș-albaștrii au suferit, de altfel, prima înfrângere din campionat sub comanda sa, scor 0-1. Golul i-a aparținut golgheterului Jovo Lukic.

Accidentarea lui Juri Cisotti este gravă. Poate rata tot restul anului 2026

Potrivit fanatik.ro, Juri Cisotti este suspect de ruptură în zona gambei, ceea ce înseamnă că are nevoie de o perioadă de recuperare mai lungă, în cazul în care diagnosticul se confirmă. Revenirea s-ar putea produce abia în 2027.

Roș-albaștrii sperau să-l trimită la Belgrad, cum s-a întâmplat în cazul altor jucători accidentați, dar au primit o veste proastă: Marijana Kovacevic nu poate face nimic pentru a-l pune pe picioare mai repede.

Dacă temerile se adeveresc, italianul riscă să rateze toate meciurile rămase până la finalul anului curent: cu Corvinul, FC Argeș, Csikszereda de două ori (campionat și Cupă), Farul, Sepsi, FC Botoșani.

De asemenea, FCSB nu se va mai putea baza prea curând nici pe Arnold Garita. Acesta a suferit o accidentare la genunchi în derby-ul cu Rapid și a părăsit terenul înaintea pauzei.

A ieșit la atac după ce Juri Cisotti a fost propus la echipa națională: „Să naturalizezi jucători la 32 de ani? Cu ai noștri ce mai facem?”

Cotat la 700.000 de euro, Juri Cisotti a bifat în total nu mai puțin de 92 de meciuri pentru fosta campioană a României, contribuind cu 13 goluri și 17 pase decisive. Prestațiile sale au stârnit discuții despre naturalizare, dar părerile au fost împărțite. Mihăiță Pleșan, spre exemplu, s-a arătat deranjat de această variantă.

„Dacă am ajuns să-l aducem pe Cisotti ca jucător de echipă națională, înseamnă că trebuie să punem lacătul, să tragem obloanele și să plecăm toți. Când am auzit, nu mai știu exact cine a zis, am spus: «Doamne, am înnebunit cu toții!». Dacă așa vrem noi să revoluționăm fotbalul românesc, e clară treaba. Punem lacătul și plecăm acasă.

Este un jucător OK, dar doar pentru campionatul României. Totuși, campionatul nostru este slab. Dacă nu putem câștiga cu Armenia, Bulgaria sau Letonia, e clar că nu avem un campionat puternic. Să naturalizezi jucători la 33 de ani? Cu ai noștri ce mai facem? Eu nu pot să accept ca un jucător de Liga 3 din Italia să vină să joace la naționala noastră. Și punct”, a declarat fostul mijlocaș pentru sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]