Simona Halep (34 de ani) este un exemplu că succesul nu vine la pachet cu fericirea. Fostul lider mondial are o avere de zeci de milioane de euro, construită în cariera sa de sportivă, dar este o femeie divorțată și singură.
În ciuda situației sale personale, fostul lider mondial reușește să își găsească echilibrul atât de necesar în viața de zi cu zi, mai ales acum, în contextul conflictului din Orientul Apropiat, în urma atacurilor americano-israeliene asupra Iranului și a represaliilor de la Teheran ce vizează bazele militare americane din țările aflate în zona Golfului Persic.
Simona Halep, fost lider WTA, are o avere de zeci de milioane de euro, însă pe plan personal a trecut printr-un divorț, la doar un an de la nuntă. Anul 2022, cel al despărțirii de Toni Iuruc, a coincis cu cea mai dificilă perioadă din cariera sa. Singură, Simona Halep a trecut prin suspendarea de patru ani decisă de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), redusă de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) la numai nouă luni, cu punere în aplicare imediată, în martie 2024.
„Învăț să fiu echilibrată, știind că nimeni nu mă va prinde dacă o să cad”, este mesajul distribuit de Simona Halep într-o postare de tip InstaStory.
În postarea menționată, care este o animație, se vede cum un personaj face echilibristică în timp ce merge pe o sârmă, o analogie a unui episod cu care fiecare dintre noi ne-am confruntat măcar o dată în viață, într-o formă sau alta.
Din septembrie 2025, Simona Halep a început colaborarea cu Grupul Sports Festival, unde co-fondator este Patrick Ciorcilă, directorul de turneu de la WTA 250 Transylvania Open, câștigat în acest an de Sorana Cîrstea, prima sportivă din România care și-a adjudecat acest trofeu.
În cadrul ediției din această vară a Sports Festival va avea loc meciul de retragere al Simonei Halep, iar fostul său antrenor, australianul Darren Cahill, se va afla printre invitații de onoare la acest eveniment, în care fanii români o pot vedea pe cea mai bună jucătoare din istoria României într-un meci de gală.
„Abia aștept să revin în România, la Cluj-Napoca, pentru Sports Festival, pe 13 iunie! O ocazie de a sărbători o campioană extraordinară. Simona este o adevărată mândrie pentru ea însăși, pentru familia ei, și pentru modul în care și-a construit cariera, prin multă muncă.
Iar cel mai important este faptul că Simona a făcut totul în felul ei. Campioană de două ori la turnee de Grand Slam, de două ori lider mondial la final de an, și o jucătoare incredibilă care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în top 5 mondial! Vom avea șansa să fim împreună și să celebrăm o carieră cu adevărat extraordinară”, a transmis Cahill într-un video publicat pe contul de Facebook al festivalului.