Handbalista Craiovei Ana Maria Ţicu, prinsă dopată! Fosta câştigătoare a Cupei EHF, prima reacție!

Redactor:
Cosmin Staicu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un nou caz de dopaj în handbalul românesc, după „scandalul Corona Braşov”. Coordonatoarea de joc de la SCM Craiova, Ana Maria Ţicu (29 de ani), a fost găsită dopată şi a fost suspendată pentru o jumătate de an.

Ea a recunoscut fapta şi a fost cooperantă, aşa încât suspendarea intră în vigoare de când sportiva nu a mai jucat, respectiv de la 11 ianuarie, când Ana Maria Ţicu a suferit o accidentare gravă.

Va avea din nou drept de joc de la 11 iulie, dar din cauza accidentării grave, come-back-ul handbalistei va avea loc abia în toamnă.

Handbalista Craiovei Ana Maria Ţicu, prinsă dopată! Fosta câştigătoare a Cupei EHF, prima reacție!

Ana Maria Ţicu a fost suspendată în perioada în care este accidentată!

La începutul anului, Ana Maria Ţicu a suferit o nouă accidentare foarte gravă, după cea suferită acum trei ani, care atunci a făcut-o să piardă şi Europeanul din 2018 cu naţionala României. De această dată, Ana Maria Ţicu şi-a rupt tendonul lui Ahile într-un meci amical cu Rapid şi a fost operată, urmând să lipsească de pe teren până în toamna acestui an. Ana Maria Ţicu a fost în lotul lărgit al României şi pentru Mondialul de anul trecut, dar în cele din urmă selecţionerul Adrian Vasile a renunţat la sportiva din Bănie.

„În data de 14.03.2022, Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent din cadrul ANAD, în dosarul 49/2021 (Decizia nr. 4 din 14.03.2022) a dispus suspendarea sportivei Țicu Ana Maria, de la SCM Craiova, în conformitate cu art. 2 alin. 2 lit. a) și b) din Legea 227/2006 raportat la art. 151 și art 194 alin. 1 lit. a) din Legea 310/2021, pe o perioadă de 6 luni, pentru utilizarea sau tentativa de a utiliza o susbstanță sau metoda interzisă ce constituie o abatere de la Reglementările antidoping. Pentru aceste motive, C.C.D., văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște hotărârea ANAD și suspendă dreptul de joc al sportivei Țicu Ana Maria pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 14.03.2022, în competițiile organizate de F.R.H, A.J.H, A.M.H. Totodată, deduce perioada de suspendare voluntară provizorie începând cu data de 11.01.2022. Pe parcursul perioadei de suspendare, sportiva nu va putea participa la nicio competiție sau activitate autorizată sau organizată de către o organizație semnatară a codului” anunţă site-ul Federaţiei Române de Handbal.

Clubul SCM Craiova se delimitează de acţiunea jucătoarei

Clubul la care este legitimată Ana Maria Ţicu de peste zece ani, SCM Craiova, şi cu care a reuşit câştigarea Cupei EHF, în 2018, se delimitează de acţiunea jucătoarei, precizând că medicaţia folosită de aceasta a fost prescrisă de un alt medic decât al clubului şi a fost folosită în timp ce jucătoarea era în refacere după accidentare, neafectând în vreun fel activitatea echipei.

„Sport Club Municipal Craiova ține să precizeze următoarele aspecte: Medicația folosită de către Ana Maria Țicu a fost prescrisă de către un medic independent de clubul nostru. Aceasta a fost folosită în perioada în care sportiva legitimată la SCM Craiova se afla într-un proces de refacere după o gravă accidentare, iar acest lucru nu a afectat activitatea echipei noastre de handbal feminin. Tratamentul administrat a fost pentru probleme de altă natură și nu sportive. De asemenea ținem sa precizam că toate medicamentele administrate sportivilor din cadrul clubului se iau sub îndrumarea și cu acceptul unui medic de medicina sportivă. Sport Club Municipal Craiova se delimitează, condamnă folosirea oricăror mijloace ce contravin sportului și militează pentru un sport curat” anunţă clubul municipalităţii craiovene.

Ana Maria Ţicu, prima reacție: „În urma unei probleme medicale, am urmat un tratament prescris de medic, în pauza competițională. Mă bucur că nu am afectat cu nimic echipa, eu fiind în recuperare medicala pentru 6-9 luni, în urma unei accidentări. În cei 18 ani de când practic handbal nu am încercat să păcălesc acest sport și să recurg la alte metode. Regret nespus această situație, în care s-a ajuns, mulțumesc tuturor celor care sunt alaturi de mine și sper sa revin și mai puternică din toate punctele de vedere după această perioadă”.

Știri despre
Pe aceeași temă
Prima imagine cu Liam, băiețelul nou născut al lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc
Prima imagine cu Liam, băiețelul nou născut al lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc
Pedeapsa extremă pe care o primesc soldaţii ruşi care refuză să lupte în Ucraina: „Speranţa este că vor fi ucişi rapid”
Pedeapsa extremă pe care o primesc soldaţii ruşi care refuză să lupte în Ucraina: „Speranţa este că vor fi ucişi…
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar ofiţerii refuză să-i execute ordinele pentru atacuri nucleare
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Anamariei Prodan, NUCLEARA pentru Reghe după ce Corina Caciuc a născut!
Anamariei Prodan, NUCLEARA pentru Reghe după ce Corina Caciuc a născut!
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
Vestea momentului despre Elena Udrea! Decizia luată de magistrați miercuri, 18 mai
Vestea momentului despre Elena Udrea! Decizia luată de magistrați miercuri, 18 mai
Ucraina a anunțat VICTORIA: Au pierdut lupta. Vladimir Putin e devastat. Breaking news
Ucraina a anunțat VICTORIA: Au pierdut lupta. Vladimir Putin e devastat. Breaking news
Florin Piersic Jr., dezvăluire sfâșietoare: 'Între mine și tata e o ruptură!'
Florin Piersic Jr., dezvăluire sfâșietoare: 'Între mine și tata e o ruptură!'
Fotomodelul care a devenit vulgar prin fotografiile sale. Se pozează numai de la spate
Fotomodelul care a devenit vulgar prin fotografiile sale. Se pozează numai de la spate
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
BANCUL ZILEI – Băsescu merge să “consulte” o vrăjitoare: Vă văd trecând într-o mașină decapotabilă
BANCUL ZILEI – Băsescu merge să “consulte” o vrăjitoare: Vă văd trecând într-o mașină decapotabilă
Evadare în stil iranian: Cum a apărut în faţa camerelor puştoaica de 17 ani sătulă de vălul islamic VIDEO
Evadare în stil iranian: Cum a apărut în faţa camerelor puştoaica de 17 ani sătulă de vălul islamic VIDEO
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
×