Legenda boxului Floyd Mayweather (49 de ani) și-a anunțat revenirea în ring. El îl va înfrunta în Thailanda, luna viitoare, pe un fost stripper și lider al unei bande de motocicliști, care a învățat singur să se lupte, în închisoare.
Mayweather nu a mai participat la un meci profesionist de când l-a învins pe Conor McGregor, în urmă cu nouă ani. La începutul anului 2026 au fost anulate meciurile sale împotriva lui Mike Zambidis și Manny Pacquiao, dar într-un final și-a programat această întâlnire.
Floyd Mayweather, campion mondial de 15 ori îl va înfrunta pe 17 decembrie în Bangkok, Thailanda, pe australianul Matty Floyd (37 de ani). Pugiliștii au lăsând să se înțeleagă că această confruntare a fost organizată de campionul american în vederea pregătirii unui potențial meci de titlu mondial împotriva lui Ryan Garcia.
„Este o mică pregătire înainte ca eu și Ryan Garcia să ne înfruntăm în februarie 2027”, a scris pe pagina sa de Instagram, Floyd Mayweather.
În urma retragerii sale oficiale în august 2017, după victoria în fața celebrului Conor McGregor, la debutul acestuia în boxul profesionist, Mayweather, care deține un record de victorii 50-0, a mai boxat o singură dată, acum doi ani, într-un meci demonstrativ în fața lui John Gotti III.
De această dată, adversarul său, Matty Floyd, este un fost stripper și lider al unei bande de motocicliști care a învățat să lupte în închisoare. Acesta are un palmares de 15 victorii și 2 înfrângeri. În ultimul său meci a pierdut în fața lui Jack Gregory în iunie 2025.
Floyd și-a propus să se înfrunte cu Tommy Fury, un britanic participant la reality show-ului și boxer profesionist.
„Știu de doi ani că voi lupta cu Tommy Fury. Dacă se retrage, așa cum face de obicei, voi lupta și îi voi învinge pe alții. Dar, în cele din urmă, voi lupta cu Tommy”, a declarat Floyd, potrivit The Sun.
Floyd Mayweather traversează una dintre cele mai dificile perioade ale sale după retragerea din boxul profesionist, după ce ar fi pierdut aproximativ 175 de milioane de dolari, pe care i-a investit într-o presupusă schemă frauduloasă de investiții.
El a câștigat în cariera sa sume fabuloase, dar care i-au trecut printre degete. Numai la meciul cu Conor McGregor, disputat în 2017, Mayweather ar fi încasat aproximativ 280 de milioane de dolari.
De asemenea, fostul campion mondial se confruntă în același timp cu mai multe procese și dispute contractuale.