Ana Maria Ţicu, handbalista Craiovei, o nouă accidentare horror, după cea de acum trei ani

Redactor:
Cosmin Staicu
Ana Maria Ţicu, handbalista Craiovei, o nouă accidentare horror, după cea de acum trei ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalista de la SCM Craiova, Ana Maria Ţicu (29 de ani), a suferit o nouă accidentare foarte gravă, după cea suferită acum 3 ani, care atunci a făcut-o să piardă şi Europeanul din 2018 cu naţionala României.

De această dată, Ana Maria Ţicu şi-a rupt tendonul lui Ahile într-un meci amical cu Rapid şi a fost operată, urmând să lipsească de pe teren până în toamna acestui an.

Ana Maria Ţicu a fost în lotul lărgit al României şi pentru Mondialul de luna trecută, dar în cele din urmă selecţionerul Adrian Vasile a renunţat la sportiva din Bănie.

Ana Maria Ţicu, o nouă accidentare groaznică. Joacă de zece ani pentru SCM Craiova

“Luna decembrie, ca şi în ultimii trei ani, şi-a pus amprenta pe lotul nostru. Într-un meci de pregătire la Bucureşti, contra Rapidului, Ana Maria Ţicu şi-a rupt tendonul lui Ahile şi a fost operată de domnul doctor Oancea şi va lipsi până la toamnă. “Raţă”, cum o alintăm noi, este o pierdere extrem de grea, de importantă.

Ne gândim la ea, suntem alături de ea, sperăm să se refacă în cele mai bune condiţii, o aşteptăm din nou pe teren în sezonul viitor, când va fi pregătită. Este una dintre cele mai vechi componente ale echipei noastre, este de zece ani aici, se identifică practic cu echipa noastră. Când au lipsit Ţicu şi Zamfir în ultimii ani rareori am făcut rezultate spectaculoase” a spus antrenorul SCM Craiova şi fostul selecţioner al României, Bogdan Burcea, care a reuşit în 2018 câştigarea Cupei EHF cu SCM Craiova.

În urmă cu 3 ani, într-un meci de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, Ana Maria Ţicu şi-a rupt mâna dreaptă şi a ratat meciurile Craiovei din cupele europene, precum şi turneul final Euro 2018, fiind selecţionată atunci de spaniolul Martin Ambros. Ana Maria Ţicu a revenit pe teren în mai 2019, după o jumătate de an de pauză.

Ana Maria Ticu a mai avut o accidentare gravă în urmă cu trei ani. Sursă foto: Sportpictures

Echipa lui Burcea, decimată de accidentări, are sezonul compromis

SCM Craiova joacă primul meci din 2022, joi, de la ora 16 (în direct la TVR2), cu Gloria Bistriţa, în Sala Polivalentă, în etapa a 10-a a Ligii Florilor.

Pe lângă accidentarea gravă a centrului Anei Maria Ţicu, la SCM Craiova vor lipsi în perioada următoare şi Cristina Zamfir-Burcea, care a suferit o entorsă destul de gravă, Adriana Ţăcălie, care are o luxaţie, în timp ce Andreea Adespii s-a retras din handbal.

Antrenorul Bogdan Burcea a dat de înţeles că actualul sezon este oarecum compromis pentru SCM Craiova şi se fac eforturi pentru clădirea unei echipe redutabile pentru stagiunea următoare: „Lucrurile nu stau bine pentru noi, dar nu dezarmăm, mizez totuşi pe anumite sportive cu experienţă care pot face lucruri bune pentru echipă. Trebuie să strângem rândurile, avem şi obligaţii, trebuie să ne facem datoria, fiindcă lunar mergem la bancomat şi băgăm cardurile să ne luăm salariile.

Ne-am asumat un obiectiv pentru acest sezon, locurile 1-8, foarte greu de atins, mai ales în aceste condiţii. Încercăm totuşi să schimbăm faţa echipei pentru sezonul viitor, să recrutăm sportive de valoare, care să ridice nivelul de performanţă, să alcătuim acea echipă pe care ne-o dorim”.

După 9 etape din Liga Florilor MOL, SCM Craiova este pe locul 10, cu 11 puncte, fiind în preajma poziţiilor retrogradabile. Anul trecut, formaţia din Bănie s-a salvat in extremis, în play-off-ul de promovare/menţinere în Liga Florilor, după ce în 2018 cucerise Cupa EHF.

.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele