Reacția Cameliei Potec după ce Cătălin Preda a devenit campion european la 35 de ani: „Perfecțiune! Ce n-a văzut Parisul!”

Reacția Cameliei Potec după ce Cătălin Preda a devenit campion european la 35 de ani: „Perfecțiune! Ce n-a văzut Parisul!”
Camelia Potec la Europenele de la Paris. FOTO Instagram Camelia Potec

Camelia Potec a transmis un mesaj emoționant la scurt timp după prestația de vis a lui Cătălin Preda la Europenele de la Paris.

După ce la ediția din 2022 a obținut argintul la Campionatele Europene, în acest an, Cătălin Preda a reușit să îl surclaseze pe conaționalul său, Constantin Popovici, și a obținut aurul după o zi în care a avut multe emoții.

Fosta campioană olimpică Camelia Potec l-a felicitat pe Cătălin Preda pentru prestația de vis din finală. Din păcate, Constantin Popovici nu a mai reușit să urce pe podium și din cauza unor probleme de sănătate care i-au afectat evoluția, dar revine acasă cu titlul de „sportivul anului 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime”.

Mesajul Cameliei Potec după aurul obținut de Cătălin Preda la Paris: „A reușit ce n-a văzut Parisul”

Încă o dată, sportivii români au scris istorie la Campionatele Europene de Natație, desfășurate la Paris. Până la probele în care îl vom revedea în bazin pe David Popovici, marele favorit din acest an, Cătălin Preda a dat lovitura și a cucerit aurul în finala de High Diving (sărituri de la 20 de metri înălțime).

Dacă până acum era mereu în umbra lui Constantin Popovici, Cătălin Preda revine de această dată acasă cu aurul, după ce în urmă cu patru ani obținuse medalia de argint.

Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, este prezentă la Paris, acolo unde susține îndeaproape toți sportivii români. A vorbit la superlativ despre evoluțiile lui Constantin Popovici și Cătălin Preda pe care i-a felicitat pentru realizările de la Europene.

„CĂTĂLIN PREDA – CAMPION EUROPEAN la sărituri în apă de la mare înălțime!

Constantin POPOVICI -sportivul anului 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime!

Când talentul întâlnește munca, ambiția, determinarea și dorința de autodepașire, rezultatele nu intârzie niciodata să apară!

La 35 de ani și o evoluție bună până atunci, Cătălin a reușit (cu ultima săritură) ce nu văzuse Parisul până atunci, perfecțiunea la sărituri în apă de la mare înălțime!
Aseară , imnul României s-a auzit extraordinar de bine în fața a mii de oameni adunați pe malul Senei, chiar langa Tour Eiffel.

Felicitari, Cătălin! Ai fost extraordinar!!!!
Felicitari, Florin!

Din păcate, din cauza unor mici probleme de sănătate, Constantin nu a reușit tot ce si-a propus și a terminat pe 7 această competiție!

Din fericire, tot aseară, Constantin Popovici a fost premiat de către European Aquatics cu titlul „SPORTIVUL ANULUI 2025” la sărituri de la mare înălțime!”, a transmis Camelia Potec pe rețelele sociale.

Pentru Cătălin Preda e o realizare remarcabilă. A început de pe locul 4, la finalul primelor doouă manșe, dar a recuperat în manșa a treia când a obținut 266 de puncte. În runda finală, a ales o execuție cu grad de dificultate 5.2. I-a ieșit aproape perfect și a ajuns la 411.60 de puncte, suficient cât să obțină titlul european.

Constantin Popovici a ratat ultima săritură, clasându-se abia pe locul 6, cu 325.4 puncte. Antrenorii celor doi sunt Adrian Gavriliu şi Florin Avasiloae, iar din delegație mai face parte kinetoterapeuta Angela Passenbrunner.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]