David Popovici (22 de ani), omul care a scris istorie la Europenele de la Paris, a dezvăluit ce este cel mai important pentru el, mai mult decât toate medaliile de aur pe care le-a câștigat de-a lungul carierei sale impresionante.
Campionul olimpic în proba de 200 metri liber a făcut o confesiune, iar liniștea pe care o simte alături de familia sa este peste orice titlul, din trecut sau din viitor.
David Popovici a făcut o confesiune de suflet, la câteva luni după ce a scris istorie la Paris, unde a obținut aurul european la 100 metri liber și 200 metri liber, pentru a treia ediție consecutivă.
Într-un interviu acordat publicației NewMoney, campionul olimpic a spus ce este cel mai importat pentru el, dincolo de orice medalie de aur pe care o are în palmaresul său impresionant.
„Sunt liniștit, familia mea e sănătoasă și bine, nu mă pot gândi la nimic mai frumos. Nu e nimic care să mă bucure mai tare decât faptul că sunt liniștit și oamenii din jurul meu sunt bine.
Deci, înotul ca înotul, puteam să și pierd medaliile astea… Sigur, nu mi-ar fi convenit, dar asta este viața. Însă pe lângă asta simt că am câștigat în viață”, a mărturisit David Popovici pentru sursa menționată anterior.
Întrebat dacă și-a conturat deja planurile pentru viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice, Los Angeles 2028, având în vedere că ne aflăm la jumătatea ciclului olimpic, David Popovici a afirmat că a plantat „semințele” încă din 2024.
„Cred că de când am început ciclul olimpic, după ce s-au încheiat Jocurile Olimpice din 2024, am plantat cumva semințele astea de «OK, cum facem, cu ce începem, la ce competiții vrem să mergem în fiecare an și ce reprezintă pentru noi». Dar planul, periodizarea efectivă, da, e în capul antrenorilor mei încă de când s-au terminat Jocurile precedente”, a mai spus David Popovici.
Pentru înotătorul român, următoarea mare competiție este Campionatul Mondial de la Budapesta din 2027. La ediția din 2025 a Mondialelor, la Singapore, Popovici a cucerit medalia de aur la 100 metri liber, cu 46.51 secunde, al doilea cel mai bun timp din istorie, și la 200 metri liber, cu timpul de 1:43,53.
Popovici a afirmat că doborârea recordului mondial este unul dintre obiectivele sale, însă nu transformă acest lucru într-o obsesie.
„Este unul dintre principalele mele obiective, dar, așa cum am învățat din experiența personală, să-ți dedici întreaga viață unui singur obiectiv, indiferent care ar fi acesta și oricât de mult ți l-ai dori, este destul de periculos.
Și pentru că acesta rămâne unul dintre marile mele obiective, îl voi accepta pur și simplu atunci când se va întâmpla. Nu mă grăbesc cu nimic. Știu că voi reuși”, a mai spus David Popovici.