O cheie, un asasinat și o suspiciune. Povestea care l-ar fi transformat pe Gigi Becali în ținta unei răzbunări

Cristian Hitruc
SURSĂ: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

În urmă cu mai bine de două decenii, Gigi Becali ar fi ajuns ținta unuia dintre cei mai temuți interlopi români din străinătate. Totul ar fi pornit de la asasinarea unui apropiat al patronului de la FCSB, care era cunoscut în lumea interlopă sub numele de Ender, și de la suspiciunile care planau asupra lui Ion Clămparu, liderul unei rețele de criminalitate organizată din Madrid.

Potrivit jurnaliștilor de la Gândul, omul de afaceri s-ar fi temut de o eventuală răzbunare și ar fi luat măsuri speciale de securitate, iar la vila din Pipera ar fi fost aduși paznici echipați cu căști de protecție, asemănătoare cu ele purtate de militari.

Cine era Ender, prietenul lui Gigi Becali

Povestea începe în anii ’90, în Constanța, unde Ender ar fi devenit unul dintre cei mai cunoscuți și violenți lideri ai lumii interlope din zona menționată. Acesta avea origini tătărești și era cunoscut pentru comportamentul său agresiv.

Conform informațiilor prezentate de Gândul, acesta ar fi fost implicat într-un conflict în trafic, în zona stațiunii Mamaia, când era mai tânăr, în urma căruia putea chiar să își piardă viața.

În urma incidentului, Ender ar fi fost supus unei intervenții chirurgicale, iar medicii i-au montat mai multe tije metalice. Ulterior, și-a consolidat reputația de personaj violent în lumea interlopă din Constanța.

Chiar dacă era temut de mulți oameni, Ender avea și apropiați. Sursa menționată anterior precizează că printre aceștia se număra și Gigi Becali, care, la începutul anilor 2000, nu devenise încă patronul clubului de fotbal Steaua București. Sursele citate de Gândul susțin că relația dintre cei doi era una foarte apropiată.

La începutul anilor 2000, Ender s-ar fi aflat în penitenciar, însă ar fi obținut o întrerupere a executării pedepsei și ar fi plecat în Spania. A ajuns la Madrid, unde Gigi Becali l-ar fi rugat pe Ion Clămparu să se asigure că prietenului său nu îi lipsește nimic.

Conform sursei menționate anterior, Ender ar fi primit o garsonieră închiriată de Clămparu, unde locuia împreună cu Gheorghe Moraru, cunoscut ca Piki, unul dintre oamenii de încredere ai lui Ender.

Asasinatul din 23 iulie 2003 a condus la conflict

Pe data de 23 iulie 2003, Ender a fost asasinat în Spania. Acesta a fost împușcat în timp ce dormea, în garsoniera în care locuia, iar atacatorul a folosit un pistol cu amortizor pentru a-l ucide.

Ancheta a fost preluată de autoritățile spaniole, care au încercat să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs crima. Gigi Becali ar fi mers atunci în Spania pentru a se ocupa de repatrierea trupului prietenului său.

Conform surselor Gândul, omul de afaceri ar fi ajuns să îl suspecteze pe Ion Clămparu de implicare în asasinat. Publicația menționată susține că această suspiciune ar fi avut consecințe importante. Clămparu ar fi fost nevoit să fugă, deși, conform informațiilor prezentate de Gândul, nu ar fi fost vinovat de uciderea lui Ender.

În perioada în care s-ar fi ascuns de autorități, liderul interlop ar fi pierdut sume uriașe de bani din afacerile pe care le controla. Astfel, Clămparu ar fi început să îl considere pe Becali responsabil pentru problemele pe care le avea și ar fi luat în calcul o răzbunare, iar patronul FCSB a devenit o posibilă țintă, motiv pentru care a ales să își întărească măsurile de securitate.

Astfel, vila din Pipera era păzit atunci de agenți care purtau căști de protecție cu aspect militar, iar aceste măsuri ar fi fost luate tocmai din cauza temerilor legate de o eventuală acțiune violentă.

Cheia garsonierei, indiciul care a alimentat suspiciunile

Un alt episod important al poveștii prezentate are legătură cu motivul pentru care Ender ar fi fost ucis. Conform Gândul, în lumea interlopă circulă o variantă potrivit căreia crima ar fi avut legătură cu o afacere cu droguri și cu o sumă de aproximativ două milioane de euro.

Ender, prietenul lui Gigi Becali, ar fi aflat că un alt infractor constănțean, cunoscut sub numele de Calu, ar fi furat o cantitate importantă de droguri de la traficanți marocani. Ulterior, drogurile ar fi fost vândute pentru aproximativ două milioane de euro, iar Ender ar fi dorit să pună mâna pe o parte importantă din bani.

În acest context, se pare că, după ce s-a ascuns o perioadă în Panama, Calu l-ar fi angajat pe Dorel Hanea pentru a-l elimina pe Ender. Acesta din urmă era cunoscut ca fiind unul dintre finii lui Ion Clămparu.

Un detaliu interesant a alimentat și mai mult suspiciunile: faptul că asasinul ar fi reușit să intre în garsonieră și să îl împuște pe Ender în timp ce dormea.

Locuința fusese pusă la dispoziție de Clămparu, iar atacatorul ar fi avut nevoie de acces în interior. Conform Gândul, tocmai existența unei chei și accesul la locuință au alimentat teoria potrivit căreia ucigașul ar fi avut ajutor din partea cuiva din interior.

Un detaliu a alimentat suspiciunile: faptul că asasinul ar fi reușit să intre în garsonieră și să îl împuște pe Ender în timp ce dormea. Locuința fusese pusă la dispoziție de Clămparu, iar atacatorul ar fi avut nevoie de acces în interior.

În cele din urmă, conflictul dintre Becali și Clămparu s-ar fi stins. Potrivit surselor Gândul, liderul interlop și-ar fi pierdut interesul pentru răzbunare după ce problemele sale cu justiția s-au agravat. Ion Clămparu a fost condamnat în Spania la 30 de ani de închisoare pentru activitățile infracționale legate de exploatarea prostituției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]