Lewis Hamilton pleacă din pole-position în Marele Premiu al Malaysiei!** Michael Schumacher, al treilea pe grila de start

Lewis Hamilton pleacă din pole-position în Marele Premiu al Malaysiei!** Michael Schumacher, al treilea pe grila de start
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pilotul Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) va ocupa prima poziție a grilei de start a Marelui Premiu al Malaysiei, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce a fost cel mai rapid în calificările care au avut loc, sâmbătă, pe circuitul de la Sepang.

Hamilton, aflat la al doilea pole-position consecutiv, va fi urmat de colegul său Jenson Button și de pilotul echipei Mercedes Michael Schumacher. Piloții Red Bull, Mark Webber și Sebastian Vettel, vor ocupa în această ordine locurile patru și cinci, înaintea lui Romain Grosjean (Lotus-Renault) și Nico Rosberg (Mercedes), care se vor afla pe pozițiile 6, respectiv 7.

Fernando Alonso (Ferrari) va fi al optulea la start, Segio Perez (Sauber) al nouălea, iar Kimi Raikkonen (Lotus-Renault) al zecelea.

Raikkonen a ocupat locul 5 în calificări, dar a fost retrogradat cinci poziții, deoarece cutia de viteze a monopostului său a fost schimbată. În aceeași situație se află și Heikki Kovalainen (Caterham), care a fost al 19 în calificări, dar va pleca de pe ultimul loc al grilei.

Grila de start a MP al Malaysiei, cursă ce va avea loc duminică, de la ora 11.00, este următoarea:

1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:36.219;

2. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:36.368;

3. Michael Schumacher (Germania/Mecedes) 1:36.391;

4. Mark Webber (Australia/Red Bull) 1:36.461;

5. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1:36.634;

6. Romain Grosjean (Franța/Lotus-Renault) 1:36.658;

7. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:36.664;

8. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:37.566;

9. Sergio Perez (Mexic/Sauber) 1:37.698;

10. Kimi Raikkonen (Finlanda/Lotus-Renault) 1:36.461;

11. Pastor Maldonado (Venezuela/Williams) 1:37.589;

12. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:37.731;

13. Bruno Senna (Brazilia/Williams) 1:37.841;

14. Paul Di Resta (Marea Britanie/Force Induia) 1:37.877;

15. Daniel Ricciardo (Australia/Toro Rosso) 1:37.883;

16. Nico Hulkenberg (Germania/Force India) 1:37.890;

17. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber) 1:38.069;

18. Jean-Eric Vergne (Franța/Toro Rosso) 1:39.077

19. Vitali Petrov (Rusia/Caterham) 1:39.567;

20. Timo Glock (Germania/Marussia) 1:40.903;

21. Charles Pic (Franța/Marussia) 1:41.250;

22. Pedro de la Rosa (Spania/HRT) 1:42.914;

23. Narain Karthikeyan (India/HRT) 1:43.655.

24. Heikki Kovalainen (Finlanda/Caterham) 1:39.306.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…