Pintilii îi pune la zid pe fotbaliștii lui Reghecampf: „Nu e normal!”

Cristian Hitruc
Mihai Pintilii, fostul antrenor FCSB. SURSĂ: Sportpictures

Mihai Pintilii (41 de ani) a stat cu ochii pe meciul pe care FCSB l-a pierdut în fața celor de la Gloria Bistrița, scor 1-0, în etapa a doua din grupele Cupei României, și s-a arătat dezamăgit de prestația jucătorilor lui Laurențiu Reghecampf (51 de ani).

Fostul antrenor secund al „roș-albaștrilor” consideră că gruparea din Capitală nu avea voie să piardă această partidă, chiar dacă a folosit mai multe rezerve.

Mihai Pintilii, nemulțumit de jucătorii de la FCSB

Gloria Bistrița și FCSB s-au întâlnit joi, 29 octombrie 2026, în etapa a doua din grupele Cupei României, într-o partidă încheiată cu victoria surprinzătoare a gazdelor, scor 1-0. Singurul gol al meciului a venit în minutul 23, când Bradu a reușit să îl învingă pe tânărul Matei Popa.

Pe această partidă a stat cu ochii și Mihai Pintilii, fostul antrenor secund al „roș-albaștrilor”. Acesta s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația pe care jucătorii lui Laurențiu Reghecampf au avut-o și consideră că gruparea din Capitală nu avea voie să piardă acest meci, chiar dacă a folosit mai mulți fotbaliști care, în mod normal, nu fac parte din primul 11.

„Nu e normal ca nici măcar rezervele să fie bătute de Gloria Bistriţa. Eu cred că toţi jucătorii din lot se antrenează şi au aceleaşi automatisme sau ştiu ce se lucrează la antrenamente. Doar ştiu ce se lucrează. Nu e normal”, a declarat Mihai Pintilii, conform primasport.ro.

Echipa aliniată de Laurențiu Reghecampf

Pentru partida cu Gloria Bistrița, din Cupa României, Laurențiu Reghecampf a ales să lase pe banca de rezerve mai mulți jucători importanți care, în mod normal, se numără printre titulari.

Astfel, la startul meciului nu ș-au făcut apariția pe teren fotbaliști precum Târnovanu, Crețu, Dawa sau Cisotti.

FCSB (1-4-2-3-1): M. Popa – Labonne, Batubinsika, M. Popescu, L. Stancu – O. Arad, Gnahore – D. Popa, J. Paulo, Politic – Miculescu. Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Rezerve: Târnovanu, Crețu, Duarte, Dawa, Korenica, Boutoutaou, Cisotti, Radunovic, Al. Stoian

Prima înfrângere pentru Reghecampf de la revenirea la FCSB

Înfrângerea pe care FCSB a suferit-o în fața celor de la Gloria Bistrița este prima de la revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca „roș-albaștrilor”.

Până la acest meci, gruparea patronată de Gigi Becali a înregistrat trei victorii cu Reghe la „cârmă”. FCSB s-a impus în fața celor de la Oțelul Galați, la limită, scor 1-0, în fața celor de la FC Voluntari, scor 2-1, și în derby-ul cu Rapid București, cu scorul categoric de 4-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]