Chicago Bears sunt tot mai aproape să își mute definitiv casa din orașul Chicago.
Conducerea francizei din NFL ar fi ajuns la un acord de principiu pentru construirea unui stadion ultramodern în Hammond, statul Indiana, investiția totală fiind estimată la aproximativ patru miliarde de dolari, echivalentul a aproape 3,5 miliarde de euro.
Echipa joacă la Soldier Field de peste cinci decenii, însă intenționează să părăsească arena istorică. Chicago Bears analizau două variante principale pentru noul proiect: Arlington Heights, în Illinois, și Hammond, localitate aflată peste granița statului, în Indiana.
Mult timp, Arlington Heights a fost considerată destinația favorită, mai ales că ar fi păstrat echipa în Illinois, la aproximativ 50 de kilometri de centrul orașului Chicago. Negocierile au stagnat însă, iar autoritățile din Indiana au intrat mult mai puternic în cursă.
Guvernatorul statului Indiana, Mike Braun, a declarat că oferta pentru Hammond „arată bine” și a dezvăluit că reprezentanții Chicago Bears știu că discută cu un partener cu care pot bate palma.
„Mai sunt câteva verificări care trebuie făcute pe parcurs. Am fost în contact cu ei de două ori pe săptămână, de când m-au sunat în urmă cu șase luni. Știu că au de-a face cu un partener de afaceri cu care pot bate palma și că s-au făcut progrese importante”, a transmis Mike Braun, conform presei din SUA.
Conducerea francizei ar fi votat în unanimitate, la începutul lunii iunie, pentru continuarea demersurilor legate de varianta din Indiana. Anunțul oficial privind amplasamentul noului stadion este așteptat la începutul verii, după încheierea tuturor verificărilor.
Noua arenă ar urma să aibă o capacitate de aproximativ 65.000 de locuri, dar planurile nu se limitează la meciurile de fotbal american. Autoritățile locale vor ca stadionul să găzduiască pe tot parcursul anului concerte, partide de fotbal universitar, meciuri de fotbal și gale de box.
În jurul arenei ar urma să fie construit un complex amplu, cu restaurante, baruri, magazine și hoteluri. Oficialii susțin că proiectul nu trebuie să funcționeze doar pentru cele opt, nouă sau zece meciuri disputate anual de Chicago Bears pe teren propriu.
Dacă înțelegerea va fi finalizată, Chicago Bears vor părăsi nu doar Soldier Field, ci și statul Illinois, după o istorie începută în Chicago în anul 1921.