Sabrina Voinea a rupt tăcerea înainte de plecarea la Rotterdam: „Dacă pui presiune, strici”

Cristian Hitruc
FOTO: Profimedia 15.09.2025

Sabrina Voinea a rupt tăcerea înainte de plecarea lotului României de gimnastică către Țările de Jos, pentru Campionatul Mondial care are loc în perioada 17 – 25 octombrie, la Rotterdam.

Cea de care se leagă speranțele României la Rotterdam a vorbit despre presiunea care există înaintea unei astfel de competiții și a precizat că își dorește ca ea și colegele ei să își facă treaba cât mai bine.

Sabrina Voinea, declarații înainte de plecarea la Rotterdam

România are un obiectiv clar la Campionatul Mondial de la Rotterdam: să se claseze în primele 24 de echipe, pentru a participa la Mondialul din 2027, unde România trebuie să obțină o clasare și mai bună, în primele 12, pentru o calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.

Înainte de plecarea în Țările de Jos, Sabrina Voinea a oferit mai multe declarații și a vorbit despre presiunea care există înaintea unei astfel de competiții. Sportiva a precizat că nu are mari emoții și că are în plan „un exercițiu frumos, cu dificultate destul de mare”.

„Îmi doresc să rămân sănătoasă în continuare și să fac treaba cât pot de bine, la fel cum o fac și în antrenamente. Eu cu fetele o să ne ambiționăm, să tragem de noi, să ne facem treaba cât mai bine, să facem o figură frumoasă.

Se simte presiunea? Pe mine, nu. Nici nu îmi doresc asta, pentru că dacă pui presiune pe tine, strici. Sunt ok, sunt liniștită, sper ca și colegele mele să fie la fel și să ne facem treaba cât se poate de bine. (Nr. La sol) Va fi un exercițiu frumos, cu dificultate destul de mare și sper să-l fac cât se poate de bine” a spus Sabrina Voinea la plecarea din țară, conform as.ro.

Programul competiției de la Rotterdam

Pe data de 18 octombrie 2026 sunt programate calificările la echipe, iar notele obținute contează și pentru calificarea la individual compus și aparate.

Pe data de 21 octombrie va fi finala feminină, unde vor fi calificate cele mai bune opt echipe, în timp ce pe data de 23 octombrie este programată finala la individual compus. Pe 24 și 25 octombrie sunt programate finalele la aparate.

„Așteptăm calificarea pe partea fetelor cu echipa. E o etapă importantă. Dacă vorbim de echipă, mi-ar plăcea să avem speranțe. Dacă fetele își fac exercițiile așa cum le-au făcut în antrenamente și verificări, am convingerea că vor fi și finale. Pentru o calificare olimpică, presiunea e permanentă. Am convingerea că totul va fi folosit constructiv.

Cum e Sabrina? Dacă e aici și merge la calificări, cu siguranță a trecut peste momentele delicate de la Europene. Suntem la momentul reconstrucției și lucrurile se vor așeza în timp. Nu putem aștepta minuni pentru următoarele competiții, dar la un moment dat, cu siguranță, vom reveni unde am fost cândva” a spus și președintele Federației, Ioan Suciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]