Fostul polițist din trupele speciale și-a vândut motocicleta pentru K-1 și acum a devenit campion: „M-am dus la Moroșanu cu o pungă în mână”. EXCLUSIV

Daniel Nazare
Poza de final de gală cu Vasile Corcodel în prim plan. Foto: DFS

În exclusivitate pentru ProSport, Vasile Corcodel, câștigătorul turneului K-1 World Grand Prix Romanian Edition, își spune povestea fascinantă: fost polițist în trupele speciale din Republica Moldova, și-a vândut motocicleta și a renunțat la tot pentru K-1!

La categoria cruiser, Vasile Corcodel a câștigat turneul piramidal desfășurat în weekend la Sala Sporturilor din Iași, în fața unei arene arhipline, cu peste 3.000 de oameni în tribune.

Povestea lui Vasile Corcodel, fostul polițist din trupele speciale, azi campion K-1

După două victorii în aceeași seară, Corcodel va disputa un meci eliminatoriu pentru calificarea în K-1 Final 16 din 2027. Succesul vine la patru ani după ce și-a vândut motocicleta și a plecat în România pentru a deveni luptător.

La Iași, Vasile Corcodel a trecut de favoritul turneului, Sebastian Lutaniuc, pe care l-a și trimis la podea în prima repriză, apoi l-a învins în finală pe Becali Bodescu. Două meciuri, două decizii unanime și un trofeu care îl aduce mai aproape de scena K-1 din Japonia.

Drumul până aici a început în urmă cu patru ani, când Corcodel a decis să renunțe la viața pe care o avea în Republica Moldova. Lucra în Poliție, avea un salariu și un viitor previzibil, dar își dorea să ajungă în ring.

„Aveam un serviciu sigur, dar simțeam că, dacă rămân, nu voi afla niciodată cât pot”, își începe Corcodel povestea. Îl urmărea pe Cătălin Moroșanu și își imagina că ar putea, la rândul său, să devină luptător. Și-a vândut motocicleta, a strâns câți bani a putut și a venit în România.

Nu avea contract și nici cazare. Cu o pungă cu lucruri, s-a prezentat la sala lui Moroșanu de la Romexpo. „I-am spus: am venit să mă fac luptător! Nu știam dacă mă primește. Știam doar că nu puteam să mă întorc fără să încerc”.

Moroșanu l-a primit în sală, l-a ajutat să găsească un loc unde să stea și, ulterior, un loc de muncă. Corcodel și-a împărțit începutul între serviciu și antrenamente, iar în anii care au urmat și-a construit cariera. „Nu voiam doar să mă antrenez. Voiam să ajung luptător”, a spus el.

Turneul de la Iași i-a adus o provocare nouă. După ce luptase la categoria grea, Corcodel a slăbit 14 kilograme pentru a concura la cruiser. Pe lângă coborârea în greutate, trebuia să fie pregătit pentru două confruntări în aceeași seară.

„Nu am mai coborât niciodată atât, dar Japonia nu a fost niciodată atât de aproape”, spunea sportivul înaintea competiției.

„Corcodel s-a impus din nou prin decizie unanimă”

În semifinală, Corcodel l-a înfruntat pe Sebastian Lutaniuc, campion DFS din 2024 și dublu campion ISKA. Sportivul poreclit „Hell Boy” a început în forță și, la jumătatea primei reprize, l-a trimis la podea pe bistrițean cu un croșeu de stânga pe contraatac.

Lutaniuc s-a ridicat și a continuat lupta cu determinare, reușind să revină în meci, fără să mai preia însă controlul. Corcodel s-a impus prin decizie unanimă, cu scorurile de 30–26, 29–27 și 29–27.

Cealaltă semifinală i-a adus față în față pe Aaron Măcăilă și Becali Bodescu. Măcăilă a început mai bine și a căutat victoria prin KO, în stilul arătat la debutul său în DFS, când obținuse două succese înainte de limită, ambele în prima repriză.

Luptele au fost extrem de spectaculoase la gala din Iași. Foto: DFS

Experiența lui Bodescu a făcut însă diferența. Vâlceanul a gestionat mai bine ultimele două reprize și a câștigat prin decizie unanimă. Toți cei trei arbitri-judecători au acordat scorul de 29–28 în favoarea sportivului de la Tiger Gym Vâlcea.

Finala a fost intensă până la ultimul gong. Afectat de loviturile joase încasate în semifinală, Bodescu a avut dificultăți în a mai folosi loviturile de picior și a mizat în principal pe cele de brațe.

Mai activ pe parcursul confruntării, Corcodel s-a impus din nou prin decizie unanimă, cu scorurile de 29–28, 29–28 și 30–27.

„La început voiam să ajung ca Moroșanu”

„Am făcut ce am promis. Am fost cel mai bun dintre cei patru și am câștigat turneul. V-am zis de la început că sunt cel mai puternic”, a declarat câștigătorul.

Corcodel a comentat și alegerea lui Lutaniuc de a-l întâlni în semifinale, susținând că acesta ar fi putut avea o șansă să ajungă în finală dacă ar fi ales alt adversar. Victoria i-a dedicat-o însă persoanei care l-a susținut în drumul său.

„Sunt fericit. Îi dedic victoria asta mamei mele care a sacrificat tot pentru a mă susține în carieră”. După cele două succese de la Iași, Corcodel a ajuns la un bilanț de 12 victorii din tot atâtea meciuri disputate în kickboxing.

Urmează un meci eliminatoriu pentru calificarea în K-1 Final 16 din 2027, la categoria cruiser. Adversarul său va fi câștigătorul unui alt turneu piramidal de patru sportivi organizat sub egida K-1, iar locul și data confruntării urmează să fie confirmate.

La patru ani după ce a intrat în sala de la Romexpo pentru a cere o șansă, Corcodel a câștigat un turneu care îl apropie de Japonia. Obiectivul său a crescut odată cu parcursul din ring. „La început voiam să ajung ca Moroșanu. Acum vreau ca toată lumea să știe și numele meu”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]