Miami Heat & Hits. ‘NextGen’ a lovit dublu: un sfert de finală le aparține tinerilor, dar lecțiile continuă să vină în afara terenului. ‘Dacă ai curajul să postezi o insultă la adresa unui alt jucător, ar trebui să ai la fel de mult curaj să nu o ștergi’

"NextGen" a acaparat un sfert de finală la Masters-ul de la Miami: Sascha Zverev (20 ani) și Borna Coric (21 ani) își vor disputa, joi noapte, un loc în semifinalele turneului ce pune punct în 'Sunshine Double'. Tânărul Hyeon Chung (21 ani) a confirmat după semifinala de la Australian Open, ajungând și el pe tabloul ultimilor opt la Miami, unde îl va înfrunta pe John Isner, iar ceea ce făcut Thanasi Kokkinakis (20 ani), care l-a învins pe Roger Federer schimbând liderul în tenisul mondial - este deja istorie.
Miami Heat & Hits. 'NextGen' a lovit dublu: un sfert de finală le aparține tinerilor, dar lecțiile continuă să vină în afara terenului. 'Dacă ai curajul să postezi o insultă la adresa unui alt jucător, ar trebui să ai la fel de mult curaj să nu o ștergi'

„NextGen” a acaparat un sfert de finală la Masters-ul de la Miami: Sascha Zverev (20 ani) și Borna Coric (21 ani) își vor disputa, joi noapte, un loc în semifinalele turneului ce pune punct în ‘Sunshine Double’. Tânărul Hyeon Chung (21 ani) a confirmat după semifinala de la Australian Open, ajungând și el pe tabloul ultimilor opt la Miami, unde îl va înfrunta pe John Isner, iar ceea ce făcut Thanasi Kokkinakis (20 ani), care l-a învins pe Roger Federer schimbând liderul în tenisul mondial (detalii AICI) – este deja istorie.

  • Dintre cei 16 jucători calificați în optimi, șase au fost membri ‘NextGen’, până în 22 de ani.

Însă ‘NextGen’ continuă să aibă problemele sale. Rezultatele de pe teren sunt dublate controversă. Kokkinakis a fost prins într-un clinci memorabil cu Fernando Verdasco, imediat după victoria în fața lui Federer (detalii AICI), Kyrgios era ocupat în timpul aceluiași meci să trimită săgeți spre spaniol deși el încă era în competiție. Chiar și vârful de lance al grupului, Alexander Zverev, are demonii săi.

Zverev și Coric ajung la duelul direct după ce fiecare și-a depășit câte un coleg de generație.

Meciul lui Zverev cu Nick Kyrgios a rămas dator, australianul dând semne că ar fi fost deranjat de dureri la spate, dar mai ales stors de energie, după ce s-a înfierbântat într-un nou moment marcă-înregistrată cu Verdasco. Pe cât de mult și-a umflat pieptul pe Twitter, numindu-l ‘murătură’ pe spaniol în timpul duelului acestuia cu colegul său din echipa de Cupa Davis a Australiei – Thanasi Kokkinakis, pe atât de lipsit de zvâc a fost Kyrgios pe teren. Din acest punct de vedere, ‘mai profesionistul’ Zverev l-a taxat pe Kyrgios la fel de aspru, cu un sec 5-1 în 15 minute și un 6-4, 6-4 la final,.precum a făcut-o pe rețelele de socializare Verdasco: ‘dacă ai curajul să postezi o insultă la adresa unui alt jucător, ar trebui să ai la fel de mult curaj să nu o ștergi‘.


Mesajul șters de Nick Kyrgios

Diferența de atitudine, dar și de rezultate, este net în favoarea lui Zverev, deja dublu campion în seria Masters 1000, în 2017, chiar dacă Moya, fost număr unun mondial și antrenorul lui Rafa Nadal, spune că Nick Kyrgios este principalul candidat din ‘NextGen’ pentru a câștiga un titlu de Mare Șlem, având jocul – dar nu și mentalul pentru a se impune acum.

Totuși, Zverev a avut propriile probleme de atitudine, semnalate de Juan Carlos Ferrero: după primele rezultate din 2017, când a căpătar mai multă încredere, puștiul ar fi început să întârzie zi de zi la antrenament câte 15 minute sau o jumătate de oră, motiv pentru care spaniolul a decis că nu îl va mai antrena pe mai departe.

Duelul Shapovalov – Coric a fost un adevărat derby al noii generații, echilibrat și intens. Timp de două ore și 16 minute, cei doi au făcut o pledoarie pentru tenisul viitorului, cu tot cu contrastul de stiluri. Mai defensivul și mai precisul Coric s-a impus, 7-6(2), 4-6, 6-4, trecându-și în cont prezențe consecutive în sferturile de finală la turneee Masters 1000 (indian Wells și Miami).

Duelul Zverev – Coric promite încă o porție de spectacol. Croatul are avantaj în meciurile directe, 2-0, Zverev câștigând doar două seturi, din șapte disputate.

Pentru Chung, primul test real va fi chiar sfertul de finală din această noapte, după ce a ajuns pe un culoar favorabil până pe tabloul de 8.

Chiar dacă s-a oprit în optimi, americanul Frances Tiafoe a intrat și el pe lista de ‘hituri’: a impresionat, la doar 20 de ani, cu victorii la Kyle Edmund (26 ATP) și Tomas Berdych (13 ATP).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro