Ioan Ovidiu Sabău: „Jucătorii cu experiență au jucat cu frică!”. A dezvăluit ce le-a zis în vestiar fotbaliștilor care l-au dezamăgit

Ioan Ovidiu Sabău, discurs critic la adresa jucătorilor Farului după 0-2 în Bănie. Sursa foto: SPORT PICTURES

Antrenorul Farului, Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani), a pus în scenă o reacție dură după meciul pe care elevii lui l-au pierdut în Bănie, contra campioanei Universitatea Craiova, scor 0-2, în etapa cu numărul 12 a Superligii.

Atacantul Simon Elisor (27) și stoperul Oleksandr Romanchuk (26) au adus victoria oltenilor, marcând în minutele 16, respectiv 88. Golurile lor au dus Universitatea la trei puncte în spatele liderului Dinamo, pe cea de-a treia poziție, cu 26 de puncte acumulate, în timp ce dobrogenii se află pe locul șase, având 17 puncte.

Ioan Ovidiu Sabău, total nemulțumit de modul în care „marinarii” au arătat pe „Ion Oblemenco”: „Nu mi-a plăcut deloc. Au fost emoții”

La flash-interviu, Ioan Ovidiu Sabău nu s-a ferit de cuvinte. Fostul internațional român a pus tunurile pe jucătorii săi, în special pe cei experimentați, spunând că aceștia au fost fricoși pe gazonul alb-albaștrilor.

„Ne-am prezentat cu teamă. Adversara a fost superioară, a jucat în cupele europene, a câștigat campionatul.

Așa am lăsat impresia, că am jucat cu teamă. Unii jucători cu experiență au evoluat cu frică. Putea fi 2-0 sau 3-0, puteam egala, dar ei iar puteau marca mai mult. Nu mi-a plăcut deloc, o să discutăm marți, vorbim toată săptămâna despre ce avem de făcut.

Trebuie ca jucătorii să reacționeze și să facă totul mult mai bine. Nu s-au găsit soluții și pentru că adversarul a pus presiune.

Noi am jucat bine cu FCSB, Dinamo, am avut soluții, dar azi (n.r. – duminică, 18 octombrie) s-a văzut frica la mulți jucători și, surprinzător, la unii cu experiență. Au fost emoții la unii dintre ei”, a transmis „Moțul” la microfonul Digi Sport.

Semnal de alarmă din partea tehnicianului Farului: „Le-am spus-o în față, în vestiar. Unii nu realizează la ce nivel joacă”

Totodată, Sabău a accentuat ideea conform căreia jucătorii săi trebuie să își revină. Le-a spus-o în vestiar, așteptând o reacție de orgoliu din partea lor.

„Cei care au arătat slab până acum trebuie să facă ceva ca să-și revină. Le-am spus-o în față, acum, în vestiar. Unii nu realizează la ce nivel joacă.

Nu e vorba despre măsuri, trebuie să reacționeze, e vorba despre orgoliu. Suntem plătiți la zi, respectați, avem obligația față de club să reacționăm și să se vadă că ne merităm banii”, a concluzionat Ioan Ovidiu Sabău.

Ionuț Vînă: „Am avut prea mult respect față de Universitatea Craiova”

La rândul lui, jucătorul Ionuț Vînă (31), aflat sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, a apreciat că Farul a făcut o partidă modestă în deplasare. După părerea sa, oltenii au primit o doză de respect prea mare din partea oponenților.

„A fost un meci slab făcut de noi. Am avut prea mult respect față de Universitatea Craiova. Am alergat după ei.

Craiova a meritat victoria, noi am făcut un joc slab. Știam cum joacă. Voiau să rezolve rapid meciul. Nu am reușit să punem în aplicare ce am antrenat. Încerc să îmi fac treaba unde mă bagă Mister”, a comunicat Ionuț Vînă.

De asemenea, experimentatul jucător al Farului a exprimat câteva cuvinte despre modul în care fanii Craiovei l-au tratat pe „Oblemenco”.

Vînă a evoluat în Bănie, plecând după ce a fost exclus din lotul primei echipe, apoi cerând despăgubiri „piperate”, de ordinul milioanelor de euro:

„E ca un meci oarecare pentru mine. Dacă ei mai au de împărțit… Sunt anumiți oameni care nu au trecut peste acel episod. Viața merge înainte. Viața e frumoasă și nu merită să mă gândesc la ce a fost în trecut”.

În următoarea rundă, „marinarii” vor primi vizita Oțelului la Ovidiu. Partida va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 16:00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]