Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Unul dintre turneele în care Halep & Co au avut parte de cea mai tare galerie românească își schimbă casa. Anunțul făcut de organizatori

Unul dintre turneele în care Halep & Co au avut parte de cea mai tare galerie românească își schimbă casa. Anunțul făcut de organizatori

Turneul de la Miami se mută, începând cu 2019, de la Key Biscane la Hard Rock Stadium, au anunțat organizatorii, prin intermediul IMG. În 2018 vor demara lucrările de construcție, iar americanii sunt convinși că noul complex va fi gata pentru a primi starurile tenisului, dar și spectatorii, în 2019.
Unul dintre turneele în care Halep & Co au avut parte de cea mai tare galerie românească își schimbă casa. Anunțul făcut de organizatori

Turneul de la Miami se mută, începând cu 2019, de la Key Biscane la Hard Rock Stadium, au anunțat organizatorii, miercuri, prin intermediul IMG. În 2018 vor demara lucrări de construcție, iar americanii sunt convinși că acasă la echipa de NFL Miami Dolphins (fotbal american) se va juca tenis în 2019.

Competiția la care Simona Halep a jucat o semifinală fantastică împotriva Serenei Williams, în 2015, susținută de o galerie românească numeroasă, va părăsi astfel Crandon Park-ul după 32 de ani. S-a luat în discuție chiar și schimbarea orașului, însă până la urmă turneul va rămâne în Florida, la Miami.

Noua locație va dispune de 30 de terenuri de tenis, parcare mult mai extinsă și facilități de ultimă generație, plus cel mai mare ecran exterior, care le va permite spectatorilor să urmărească meciurile din afara tribunelor. La Miami se dispută un turneu Masters 1000 din circuitul ATP și un Premier Mandatory – în WTA.

14.000 de locuri este capacitatea prevăzută pentru terenul central

500 milioane de dolari reprezintă investiția în Hard Rock Stadium

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro