Fanii Științei din Peluza Sud”97 vor protesta împotriva lui Adrian Mititelu

Redactor:
Daniel Remes
Fanii Științei din Peluza Sud''97 vor protesta împotriva lui Adrian Mititelu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii formației FC Universitatea Craiova au ajuns la capătul răbdării și nici chiar ei nu mai cred că actualul patron, Adrian Mititelu, poate redresa corabia. Membrii Peluzei Sud”97 vor să  organizeze duminică, 16 martie, de la ora 15:00, un miting anti-Mititelul, în Piața Prefecturii din Craiova.

Știința a devenit în ultimii ani sinonimă cu suferința. Dacă nu v-ați schimbat pe drum echipa, știți despre ce vorbim. Din legenda care a fost cândva Universitatea, clubul nostru a ajuns să se înscrie în ultima clipă în campionat și să încheie competiția gâfâind, gâtuită de scandaluri. Jucătorii au ajuns să trăiască din ajutorul suporterilor, iar antrenorii, chiar dacă au muncit hrănindu-se doar cu scandările galeriei, sunt batjocoriți precum niște cerșetori. Știința noastră mai ocupă head-urile site-urilor de știri doar din cauza scandalurilor și jignirilor schimbate între patron, jucători, antrenori, suporteri și oficialități locale.

Vina este a multora, dar deasupra lor se ridică un singur personaj hulit acum de toată Oltenia. Un om al cărui nume i se potrivește perfect. Un om care nu are loc în istoria Universității, așa că preferăm să nu-l specificăm. Este un om care a reușit să-i transforme pe toți românii în dușmani. Oameni mititei s-au mai perindat la conducerea Științei, însă cei dinaintea lui doar au amenințat cu schimbări pe care actualul a reușit să le facă într-o cascadă a prostiei și a încăpățânării. Acesta nu reușește să înțeleagă că istericalele nu se adaugă în conturi.

Știința poate ieși din comă doar în momentul care acesta va pleca undeva, departe de oraș, sperăm noi, într-un loc răcoros, cu ușă din metal. Toți cei care au suferit pentru această echipă se vor întâlni pe 16 martie, ora 15, in Piața Prefecturii Craiova, să-l gonească pe cel mai urât dintre olteni. Poate este prea târziu sau poate nu, dar suntem datori să ne unim pentru a-l izgoni pe groparul Științei„, se arată în comunicatul Peluzei Sud”97.

FC Universitatea Craiova nu s-a prezentat la primul meci oficial din 2013, contra celor de la Slatina Olt. În a doua partidă, din etapa 16, FC Universitatea Craiova a terminat la egalitate, 0-0 cu Bihor Oradea.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…