Defilare mută spre Liga I. Doar 500 de fani au asistat la ultima victorie a lui Poli
14 Mai 2013
Un adversar timorat și prestațiile excelente ale tinerilor Răzvan Trandu și Cristian Bărbuț. Acestea au fost principalele ingrediente ale unei victorii importante pentru ACS Poli, care e foarte aproape de Liga I. Mijlocașul dreapta Bărbuț (18 ani) a deschis scorul în minutul 28, după o acțiune personală. Apoi Trandu (22 de ani) a punctat de două ori, în minutele 31 și 74, iar Punosevac a marcat golul de onoare pentru Târgu Mureș într-un meci liniștit.