Steaua s-a calificat fără probleme în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a învins în dublă manșă, cu scorul general de 5-1 (2-1 în această seară) pe Vardar Skopje.
Marius Alexe a debutat cu stângul pentru Sassuolo în fotbalul mare! Fostul mijlocaș dinamovist a ratat un penalty în meciul amical disputat de Sassuolo cu Juventus, în trofeul TIM.
Steaua câștigă și la Skopje și se califică la pas în turul 3, acolo unde o va întâlni pe Dinamo Tbilisi. Dragomir a declarat după meci că Steaua a arătat personalitate, dar că Vardar este o echipă slabă: "Nu se compară nici cu Navodariul"
Prestația Stelei din dubla cu Vardar Skopje l-a încântat pe antrenorul de legendă al roș-albaștrilor, Emerich Ienei. Fostul selecționer a remarcat mai ales în returul jucat de formația lui Reghecampf contra macedonenilor că ritmul de joc devine unul din ce în ce mai bun, comparabil cu cel al Barcelonei din vremurile bune.
Steaua a obținut încă o victorie în returul cu Vardar și s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii fără emoții. Eliminarea lui Vardar a părut o formalitate, însă la final, când se va trage linie pentru a se întocmi clasamentul coeficienților, punctul acordat de UEFA în această fază ar putea fi decisiv.
Steaua a trecut de Vardar Skopje cu 5-1 la general și o va întâlni în turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor pe Dinamo Tbilisi, formație antrenată de fostul tehnician de la poli Timișoara și CFR Cluj, cehul Dușan Uhrin jr. Gruzinii au trecut lejer de feroezii de la Streymur (9-2 la general) și se anunță un adversar mult mai tare de depășit decât a fost campioana Macedoniei.
Steaua a învins la Skopje (2-1), într-o partidă în care jucătorii campioanei s-au distrat cu modeștii lor adversari. Urmează Dinamo Tbilisi în turul trei preliminar
Federico Piovaccari a avut nevoie de un singur meci din postura de titular pentru a sparge gheața pentru Steaua. Contestat de mulți după prestațiile din minutele jucate pe final cu Petrolul - în Supercupă - și Vardar - în tur -, italianul s-a revanșat.
Acest Stoica nici nu s-a obosit să se apere în fața autorităților din Skopje. A recunoscut, a achitat 400 de euro amendă și i-a ușuit pe ziariști: „Hai, gata, s-a terminat, ce mai stați p-aici!?"
Atacantul congolez Ferebory Dore, care a evoluat ultima oară pentru FC Angers, a semnat contractul cu FC Petrolul și timp de trei sezoane va fi jucătorul echipei ploieștene.
Chiar dacă au debutat cu un eșec în noul sezon al Ligii I, 1-2 la Vaslui, jucătorii Rapidului zâmbesc atunci când văd că situația din Giulești începe să se normalizeze.
Steaua a primit 4.366.707 de euro pentru participarea în ediția trecută a Ligii Europa, unde a ajuns până în optimile de finală, după ce în sezonul 2011-2012 a încasat 3.136.783 de euro, informează uefa.com.
Clubul CFR Cluj a încasat suma de 17.302.000 milioane de euro în urma participării în ediția 2012/2013 a Ligii Campionilor, sumă mai mică decât cea primită de Oțelul, 18.382.000 de euro, echipă ce nu a obținut nici un punct în grupele competiției.
Nuno Claro a apărat din nou în liga I după o pauză de aproape doi ani, timp în care a fost trecut pe linie moartă de conducerea de la CFR Cluj din cauza unor referiri făcute în trecut la adresa președintelui FRF, Mircea Sandu. Portughezul, aflat în prezent la ACS Poli Timișoara, a confirmat că declarațiile dure făcute la adresa "Nașului" în 2010 i-au fost fatale.
Într-un mesaj trimis cu câteva zile înainte de deplasarea în Macedonia, Mihai Stoica făcea deja amenințări. ProSport răspunde acuzelor lansate de manager și întrebărilor puse de suporteri
Spaniolul Juan Mata este unul dintre fotbaliștii pe care Jose Mourinho i-a anunțat că vor fi de bază la Chelsea și în sezonul următor, dar soarta acestuia nu pare încă pecetluită. La începutul acestei veri s-a vorbit despre un interes al Barcelonei pentru starul naționalei campioană mondială și europeană, dar ultimele zvonuri spun că pe fir ar fi intrat și Arsenal.
Mititelu primește încă o lovitură în războiul local cu Olguța Vasilescu. Primăria Craiovei își va retrage plângerea împotriva FRF în cazul dezafilierii Universității Craiova, depusă în februarie.
Rafa Benitez încearcă să spargă gheața la Napoli, după mulți ani de secetă. Titlul este unul dintre obiective, iar spaniolul pare să se miște în forță pe piața transferurilor. După aducerea lui Raul Albiol și a lui Callejon, de la Real Madrid, napoletanii au mai ochit o țintă de lux. Iar banii nu sunt puțini, mai ales după vânzarea lui Cavani la PSG: 120 de milioane de euro i-a pus De Laurentiis la dipoziție lui Benitez.
Ciprian Marica este în acest moment unul dintre cei mai curtați jucători români. Deși în ultimul an evoluțiile sale în tricoul lui Schalke au fost mai degrabă meteorice, background-ul său și faptul că este un jucător liber de contract îl fac interesant pentru multe grupări.
Bodyguardul care a agresat echipa de jurnaliști trimisă de Pro TV și Pro Sport în Macedonia, la meciul echipei Steaua București cu Vardar Skopje, este un cunoscut „pumn de fier" din lumea interlopă bucureșteană, în special din cartierele Rahova și Ferentari. Iulian Ioniță, poreclit „Buze", este un apropiat al clanului Sportivilor și coordonează o mică grupare de „gorile" care lucrează pentru diverși clienți care plătesc pentru asigurarea pazei și protecției, dar și ca bodyguarzi neoficiali la diverse afaceri din cele două cartiere bucureștene.
Dincolo de talentul uriaș cu care a fost înzestrat, brazilianul Neymar a ieșit nu de puține ori în evidență și datorită aparițiilor sale colorate. Frizurile extravagante, hainele pe care le îmbracă în afara terenului de joc, dar și atenția pe care o acordă aspectului său fizic i-au făcut pe mulți să afirme despre noul star al Barcelonei că este un adevărat metrosexual.
Cei de la 8fact Football, un grup care dezvăluie pe facebook lucruri inedite din lumea fotbalului, au oferit 8 curiozități despre jucătorul lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo.
Skopje se pregătește de vizita Stelei cu un stadion de Liga Campionilor. Arena Philip II, construită cu 33 de milioane de euro, ar fi trebuit să fie plină, însă interesul macedonenilor pentru partidă este scăzut, având în vedere scorul din prima manșă.
Plecarea lui Rusescu i-a lăsat pe steliști descoperiți în atac. Aducerea lui Piovaccari pare să nu fi acoperit golul din ofensiva Stelei. Italianul a arătat lacune mari în pregătirea fizică, iar staful Stelei cere răbdare cu fostul jucător al Sampdoriei. Pe lângă Piovaccari, Steaua i-a avut în vizor și pe Yohann Riviere, de la Le Havre, dar și pe Adamo Coulibay, golgheterul lui Debrecen. Ultimul a fost chiar foarte aproape de Ghencea, dar pretențiile salariale ale ivoarianului au fost prea mari pentru ce putea asigura Steaua.
Fostul jucător al lui Juventus și al naționalei Italiei, Fabrizio Ravanelli (44 de ani), a preluat în această vară conducerea tehnică a clubului la care evoluează și Adrian Mutu, Ajaccio.
Campionatul Mondial de Formula 1 va reveni în Austria în sezonul 2014, au anunțat, marți, într-un comunicat comun, administratorului drepturilor comerciale ale Marelui Circ, britanicul Bernie Ecclestone și proprietarul echipei Red Bull, austriacul Dietrich Mateschitz, informează AFP.
Trecerea lui Edinson Cavani de la Napoli la PSG pentru 63 de milioane de euro este până acum cea mai spectaculoasă mutare a verii, dar sunt șanse să fie totodată și cea mai mare țeapă a anului. Maurizio Zamparini, controversatul președinte al grupării italiene Palermo, crede că fostul atacant al echipei sale va avea de suferit la formația pariziană din cauza suedezului Zlatan Ibrahimovic. Șeful sicilian a explicat și de ce uruguayanul nu se va putea impune pe Parc des Princes:
Ultimele luni au reprezentat o adevărată telenovelă pentru Vlad Chiricheș, care a fost plimbat de presa străină, dar și de cea autohtonă, la mai multe echipe de top din Europa.
Steaua este ca și calificată în turul 3 al Ligii, deși ultimele evenimente de la Skopje ar putea afecta atmosfera din cadrul echipei. Reghecampf i-a lăsat acasă pe Chiricheș și Tănase și este așteptat să alinieze o echipă diferită de cea din startul sezonului. Iordănescu îl sfătuiește pe antrenorul Stelei să le dea mai multe șanse celor tineri: "Iancu și Stanciu au probleme de mentalitate", crede fostul selecționer al României, care spune că Iancu ar trebui "bicuit" la antrenamente
Ceea ce ProSport anunțase încă de săptămâna trecută, trecerea lui Marian Cristescu la Astra Giurgiu, s-a înfăptuit marți. Jucătorul de 28 de ani care a părăsit-o pe Petrolul în această vară a semnat pe doi ani cu formația patronată de Ioan Niculae, dar va rata șansa de a debuta la noua sa echipă într-un meci cu Steaua, deoarece partida va fi reprogramată.
Tenismenul Victor Hănescu, locul 54 ATP, l-a învins, marți, cu scorul de 7-6 (6), 6-2, pe germanul Dustin Brown, locul 180 ATP, jucător venit din calificări, după un meci care a durat 65 de minute, în turul întâi al turneului de la Gstaad (Elveția), cu premii în valoare totală de 467.000 de euro.
Bayern Munchen și-a prezentat noul echipament pentru Liga Campionilor. Campioana en-titre a Europei și-a trecut undeva în zona gulerului și sloganul "Mia san mia", care înseamnă într-un dialect din sudul Germaniei "noi suntem ceea ce suntem".
Marca, cotidianul "de casă" al Realului, anunță astăzi că mijlocașul lui Tottenham, Gareth Bale (24 de ani), este foarte aproape de a ajunge în capitala Spaniei.
Postul de televiziune columbian Noticias Uno a declanșat la începutul acestei săptămâni una dintre cele mai tari "bombe" ale verii. Nu este vorba despre încă un transfer, ci despre vârsta reală a supergolgheterului Radamel Falcao, care nu ar fi de 27 de ani, așa cum se credea până acum, ci 29! Sursa citată susține că deține documente care atestă acest fapt, anume că atacantul transferat în iunie de AS Monaco de la Atletico Madrid ar avea doi ani în plus față de cât declară.
După despărțirea de Marquinhos, italienii de la AS Roma sunt gata să renunțe la încă un jucător de bază al echipei. Gazzetta dello sport anunță ca De Rossi va fi lăsat să plece. Real și Chelsea așteaptă un semn din partea italienilor, notează sursa citată.