Stepanek, eroul Cehiei din Cupa Davis. Pentru al doilea an consecutiv, fostul iubit al lui Hingis a adus punctul decisiv
17 Nov. 2013
În urmă cu aproximativ o săptămână, Serbia era favorită în finala Cupei Davis, pe care avea să o dispute în fața Cehiei, deținătoarea trofeului. Avea două argumente solide: îl avea în echipă pe Novak Djokovic, cel mai bun jucător din lume al momentului (n.r. chiar dacă a terminat anul pe locul 2 în ATP), dar și avantajul terenului propriu. Cu puțin timp înaintea finalei, calculele hârtiei s-au echilibrat sau chiar au înclinat ușor în favoarea Cehiei, în momentul âîn care Janko Tipsarevic a anunțat că este accidentat și nu poate juca.