CELE MAI NOI ARTICOLE

„Generația mea e un exemplu pentru cea a lui Mutu și Chivu!”

După o perioadă destul de lungă în care Gică Hagi a fost o prezență mai mult decât discretă în mass-media, acum cel mai reprezentativ jucător al anilor 90 de la naționala României a acceptat iar dialogul cu presa. Hagi a ținut să infirme zvonurile conform cărora între genarația Mutu și Chivu și generația Hagi ar fi un conflict. Chiar și așa fostul antrenor al Stelei a arătat destul de subtil că există diferențe destul de mari între cele două generații: "Nu putem judeca sau compara o generațid în timp ce ea încă există. Comparațiile se fac după zece ani, atunci când se trage linie și vedem ce a făcut fiecare generație. Cred că există mari interese nu știu din partea cui ca generația mea și cea de acum de la echipa națională să fie în conflict. Noi suntem prieteni cu ei, vorbim destul de des, nici nu se pune problema de așa ceva. Noi suntem un exemplu pentru generația de acum și vom fi pentru multe generații de acum înainte" a încheiat Hagi pentru gsptv.
"Generația mea e un exemplu pentru cea a lui Mutu și Chivu!"

Steaua îl poate pierde pe Dayro Moreno! Îl vrea Osasuna!

Chiar dacă patronul Stelei, Gigi Becali a spus în mai multe rânduri că la Steaua nu vor mai fi veniri de jucători în acestă iarnă, se pare totuși că transferuri se vor face la Steaua. Spaniolii de la Osasuna sunt interesați să-l cumpere pe Dayro Moreno, după ce i-au urmărit atent evoluțiile la meciurile din Champions League informează site-ul mercato365.fr. Deși este unul dintre cei mai buni străini alături de Zapata din lotul Stelei și mai presus de asta, preferatul patronului, Dayro ar putea pleca de la Steaua doar dacă Osasuna Pamplonas îl vor convinge pe Becali să mai lase din prețul pe care l-a anuțat de mai mult ori, de 20 de milioane de euro. Deși este unul dintre pionii de bază al primului 11 stelist, Dayro nu a avut prea mari rezultate până acum la Steaua, el reușind doar 3 goluri în 15 meciuri, pe lângă asta, în urmă cu ceva timp impresarul columbianului a recunoscut că Dayro este monitorizat de o echipă din Primera Division.
Steaua îl poate pierde pe Dayro Moreno! Îl vrea Osasuna!

Adevăr sau fantezie? Marius Constantin coleg cu David Beckham la AC Milan!

Chiar dacă Rapidul este de ceva vreme în criză financiară se pare că la începutul acestui an este pe cale să dea o superlovitură! Marius Constantin, unul dintre cei mai apreciați fundași din Liga I se pare că ar fi pe lista de transferuri de la AC Milan. Dornici să-și întărească linia defensivă cu bani puțini, scouterii lui Ancelotti se pare că au găsit solția. Sperând să profite de problemele financiare ale celor din Giulești, Milanul luiDavid Beckham este pe cale să deschidă negocierile pentru Constantin, informează onlinesport.ro citând presa italiană. Varianta ca Marius Constantin să ajungă foarte ușor în Italia este susținută și de faptul că el nu a mai intrat de ceva vreme în planurile lui Peseiro, fiind momentan într-un con de umbră! Ba mai mult, contractul său este pe cale să expire în vară atunci când Rapidul ar trebui să-i propună o altă înțelegere. Așa cum era de așteptat italienii s-au gândit și la un preț pentru Constantin, nici mai mult de 2 milioane de euro, o sumă frumușică ținând cont de criza dinanciară de la Rapid.
Adevăr sau fantezie? Marius Constantin coleg cu David Beckham la AC Milan!

Usain Bolt vrea mai mult! „Îmi pot doborî recordul la 100m”

Cel mai rapid om din lume spune că poate mai mult! După ce la Olimpiadă a uimit mapamondul cu performanțele sale, acum jamaicanul Usain Bolt vrea să-și depășească singur prorpiul record la 100 de metri.Actualul record mondial este de 9,69 secunde și a fost stabilit de Bolt la Jocurile Olimpice de la Beijing, dar sportivul crede că poate alerga distanța în 9,58 secunde: "L-am auzit pe antrenorul meu, Glen Mills, vorbind despre 9,58 ca despre un timp realizabil, iar eu îl cred. Mai zicea și că ar fi posibil să cobor sub 19 secunde la 200 de metri, iar el știe despre ce vorbește, pentru că mă cunoaște", a declarat Bolt. Totuși Jamaicanul nu uită ce ceilalți alteți de renume care i-ar putea fura privilegiul de "cel mai rapid om din lume": "Mă aștept ca Tyson Gay să revină cât de curând la cel mai înalt nivel, în timp ce de la Asafa Powell mă aștept să alerge mai repede ca niciodată. Nu o să am o viață ușoară, dar competiția face lucrurile mult mai ușoare pentru mine" a încheiat Usain
Usain Bolt vrea mai mult! "Îmi pot doborî recordul la 100m"

Rafa Benitez: „Eu și Liverpool suntem alături de Gerrard!”

După ce în urmă cu câteva zile, căpitanul lui Liverpool, Steven Gerrard a fost arestat împreună cu alți cinci prieteni de-ai săi pentru agresiune, după ce l-au bătut măr pe un DJ dintr-un club de noapte, acum fotbalistul pare să se bucure de sprijin din toate părțile pentru a scăpa de pedeapsa justiției engleze. Rafa Benitez este primul care se oferă să-l ajute pe Gerrard: "Este un jucător cheie pentu mine, este căpitanul nostru, toată lumea știe că este un jucător bun. Am stat de vorbă cu el despre această situație și mi-a explicat ce s-a întâmplat. I-am spus că are sprijinul meu total, dar și pe cel al tuturor oamenilor din club", a declarat Rafa Benitez pentru cotidianul spaniol Marca.
Rafa Benitez: "Eu și Liverpool suntem alături de Gerrard!"

Dezvăluirile „Bursucului”: „M-au pus să cânt când am intrat în vestiar la Chelsea!”

Dan Petrescu, unul dintre puținii jucători români care au reușit să facă istorie în fotbalul englez continuă să surprindă chiar și la mulți ani după ce a renunța la cariera de jucător cu poveștile sale despre modul în care a devenit un jucător reprezentativ al celor de la Chelsea: " M-au pus să cânt în vestiar, este un fel de tradiție la ei. Apoi, a trebuit să fiu aplaudat sau huiduit, în funcție de cum am cântat. La mine a fost ceva ciudat pentru că eu am cântat pe românește și unii m-au aplaudat, dar au fost și unii care m-au huiduit pentru că nu le-a plăcut ce am cântat. Eu n-am voce! La ei se practicau asemenea glume, dacă semnai cu o echipă din Anglia după primul meci, cînd te întorceai în vestiar, nu mai găseai hainele acolo unde le-ai lăsat. Era o glumă specifică în Premier League". a declarat Dan Petrescu pentru gsptv.
Dezvăluirile "Bursucului": "M-au pus să cânt când am intrat în vestiar la Chelsea!"

VIDEO/ „Le doresc suporterilor steliști să aibă parte de titlu”

La final de an, Valeriu Argăseală aflat în vacanță cu familia la Poiana Brașov a ținut să le arate suporterilor steliști că nu i-a uitat nici în prag de anul nou. Președintele Stelei a declarat pentru TVR că le dorește celor care au "microbul fotbalului STELIST" câștigarea campionatului. "Le doresc un 2009 mult mai bun decât anul care a trecut, să aibe parte de o criză cât mai ușoară să aibe liniște, pace și să nu aveți necazuri. Tuturor celor care suferiți de microbul fotbalului stelist, să aveți parte de câștigarea campionatului" a fost urarea lui Argăseală pentru suporterii Stelei. CLICK AICI pentru a putea urmări urările mai multor oameni din fotbal la final de an!
VIDEO/ "Le doresc suporterilor steliști să aibă parte de titlu"

„Rădoi înseamnă Steaua, dar nu știu dacă poate ajunge la Inter!” TU CE CREZI?

Dacă zilele trecte Cosmin Olăroiu declara că și l-ar dori pe Mirel Rădoi în Arabia la Al Hilal, pentru că la Steaua nu este apreciat la adevărata lui valoare, acum a venit rândul unui alt fost tehnician stelist să-l gratuleze pe Mirel. Walter Zenga regretă că Rădoi nu a ajuns la Inter și spune că fundașul Stelei este un model pentru ficare jucător din Liga1: "Rădoi e Steaua. Mi-am dorit mult ca Rădoi să ajungă la Inter nu pentru că Steaua nu îl merită pe Radoi, ci pentru el. A avut evoluții apreciate și ar trebui să fie mândru de ceea ce a realizat în Ghencea. Nu știu dacă poate ajunge la Inter, dar și dacă rămâne în România cred că este un model pentru toată lumea" a declarat Zenga pentru Sport.ro
"Rădoi înseamnă Steaua, dar nu știu dacă poate ajunge la Inter!" TU CE CREZI?

Gică Popescu locul 50 în topul străinilor din Anglia! Dan Petrescu, uitat de englezi!

Unul dintre cei mai buni fundași dreapta din istoria celor de la Chelsea Londra, Dan Petrescu nu mai este apreciat de englezi. Deși a fost un idol al tribunelor de pe Stanford Bridge pentru stilul său ofensiv, "Bursucul" nu a fost inclus în topul "stranierilor" din Premiership. Cei opt ani petrecuți de "Super Dan", cum era alintat de fanii londonezilor, nu a intrat în istoria campionatului din "Albion". Lucru cu atât mai suprinzător cu cât poziția a 50-a din clasamentul întocmit de "Daily Mail" îl găsește pe Gică Popescu. "Baciul" a evoluat un singur sezon pentru Tottenham, dar a cucerit inimile jurnaliștilor din Insulă. Cele 23 de partide petrecute pe "Withe Hart Lane" au fost de ajuns pentru ca Gică să fie cotat de englezi. Un alt absent al acestui ierarhii este Ilie Dumitrescu. Două sezoane a stat atacantul în Anglia, la Tottenham și West Ham, dar nu a realizat "fapte mărețe" pentru a fi amintit de britanici. Din acest top nu mai face parte niciun român, deși de-a lungul timpului în Insulă au evoluat: Florin Răducioiu, Viorel Moldovan, Ionel Ganea sau Adrian Mutu.
Gică Popescu locul 50 în topul străinilor din Anglia! Dan Petrescu, uitat de englezi!

Prietenii îl sfătuiesc pe Șumudică: „Marius, nu te duce să antrenezi Rapidul!”

Deși este cotat cu prima șansă de a prelua Rapidul după ce portughezul Jose Peseiro va părăsi gruparea din Giulești, Marius Șumudică este îndrumat de prieteni să nu meargă în acest moment la o echipă mare și să își șlefuiască abilitățile de tehnician la grupări mai mici. Impresarul Ana Maria Prodan, prietenă cu fostul jucător, este una din vocile care nu l-ar vrea pe "Șumi" antrenor al Rapidului. "Ar fi o mare greșeală dacă s-ar duce să antreneze la Rapid. Cu situația asta instabilă de la echipă se poate trezi demis după câteva etape. Orice demitere, indiferent de motiv, nu dă bine în CV-ul unui antrenor. El trebuie să antreneze o echipă mai mică pentru a-și încerca forțele în Liga I. Îl știu foarte bine pe Marius, știu că ar vrea să meargă în Giulești, dar nu cred că acum este momentul potrivit", a spus Ana Maria Prodan la Sport Total FM.
Prietenii îl sfătuiesc pe Șumudică: "Marius, nu te duce să antrenezi Rapidul!"

Salvarea Buzăului vine de la Timișoara! Mansour și 8 jucători, împrumutați în ‘Crâng’

Nouă jucători de la FC Timișoara, printre care Mansour și Scutaru, care în turul campionatului au jucat în Liga a II-a, la CS Buftea, vor evolua până în vară la formația Gloria Buzău. Potrivit spuselor patronului Marian Iancu, Mansour va fi împrumutat la Buzău împreună cu Axente și Scutaru, plus alți 6 jucători ai lui FC Timișoara, care în prima parte a campionatului au jucat la CS Buftea. După cum se știe, tehnicianul grupării FC Buftea, Ion Balaur, negociază de mai multe zile preluarea funcției de antrenor principal al echipei clasate pe ultimul loc în Liga I, Gloria Buzău. Balaur, care își petrece Revelionul alături de conducătorii echipei buzoiene, ar urma să semneze un contract valabil până în vară, cu obiectivul clar de a realiza baremul de 25 de puncte. Fost antrenor principal, dar și secund la Gloria Bistrița timp de mai mulți ani, acesta a mai pregătit în ultima vreme pe Poli II Timișoara și FCM Reșița, iar din vară a preluat CS Buftea, echipă pe care a clasat-o pe locul 7 la finalul turului de campionat.
Salvarea Buzăului vine de la Timișoara! Mansour și 8 jucători, împrumutați în 'Crâng'

Nicolae Dică, în topul celor mai proaste achiziții din Serie A!

Nicolae Dică a fost luat din nou peste picior de presa italiană. Într-un top al celor mai slabi jucători ai sezonului în curs, Corriere dello Sport, îl plasează pe ex-stelist în prim-plan. "Catania s-a păcălit rău de tot cu Dică spun italienii, care nu înțeleg de ce fostul stelist a fost adus la echipă. Nu spui numele Dică la Catania fără să întrebi de ce. Românul, adus cu surle și trâmbițe în vară, a vazut terenul mai mult la televizor", ironizează sursa citată. Cu toate acestea, nu Catania și-a luat cea mai mare "țeapă". Quaresma și Mancini de la Inter Milano, care fac împreună 40 de milioane de euro, au șters mai mult banca de rezerve sub "era Mourinho", Senderos este văzut drept cel mai slab fundaș al lui Milan, în timp ce Riise este considerat cea mai proastă achiziție a Romei.
Nicolae Dică, în topul celor mai proaste achiziții din Serie A!

Marica în pericol! „Tânăra speranță” a Germaniei este în curtea lui Stuttgart!

Cu toate că în viziunea antrenorului Markus Babbel, Ciprian Marica este titular indiscutabil, el va avea de acum încolo încă un rival în atacul lui VfB Stuttgart. Șvabii și-au asigurat serviciile tinerei speranțe a Germaniei, Timo Gebhart, un mijlocas ofensiv care poate evolua și pe postul de atacant. În vârsta de 19 ani, Gebhart a fost achizitionat de la TSV Munchen 1860 pentru 3,2 milioane de euro. "Timo a avut oferte de la Bayern Munchen, Bayer Lekerkusen, dar și de la Arsenal. Ne bucurăm că a ales echipa noastră, mai ales că avem mare nevoie de întărirea atacului", a declarat directorul sportive al șvabilor Horst Heldt. La rândul său, internaționalul german de juniori a ținut să precizeze că este încântat de transfer: "Stuttgart întotdeauna a dat credit tinerilor, este 'casa'' ideală pentru mine. Sper să-mi îmbunătățesc jocul și să iau parte la o calificare în cupele europene."
Marica în pericol! "Tânăra speranță" a Germaniei este în curtea lui Stuttgart!

Lahm, în atenția arabilor de la Man. City!

Șeicii de la Manchester City încep ofensiva transferurilor-bombă din iarnă! Potrivit The Manchester Evening News, primul nume pe lista "cetățenilor" este internaționalul german Philipp Lahm. Fundașul stânga de la fosta adversara a Stelei din Liga Campionilor, Bayern Munchen, este considerat cel mai bun jucător din lume pe postul sau, în ciuda faptului că este dreptaci. Aflat în curtea bavarezilor de la 11 ani, Lahm a declarat în nenumărate rânduri ca ar vrea sa schimbe aerul Bundesligii, iar oferta trupei lui Mark Hughes a venit la momentul oportun. Cu toate că suma de transfer nu a fost dezvăluită, presa britanică scrie că aceasta s-ar învârti undeva în jurul a 18 milioane de euro.
Lahm, în atenția arabilor de la Man. City!

Chivu, în echipa ideală a lui Ajax

Cristi Chivu a intrat în istoria lui Ajax...definitiv. Căpitanul naționalei a fost nominalizat în echipa ideală a clubului din ultimii 10 ani. Cu 133 de meciuri în tricoul lăncierilor, pentru care a marcat 13 goluri, între 1999 și 2003, actualul jucător al lui Inter le-a luat fața unor jucători ca Ibrahimovic, Andy van der Meyde sau Huntelaar. Site-ul firenzeviola.it a alcătuit cea mai bună formație a marelui Ajax din ultimul deceniu, Chivu aflându-se într-o companie selectă, cu adevărați monștri sacrii ai fotbalului mondial: Van der Sar, Frank de Boer, Davids sau Seedorf. De notat că în echipa alcătuită nu a fost inclus niciun actual jucător al clubului din Țara Lalelelor, semn evident al declinului echipei din ultima perioadă. De asemenea, de menționat faptul că pe lista de rezerve a acestui dream-team, pe postul de goal-keeper a fost nominalizat Bogdan Lobonț.
Chivu, în echipa ideală a lui Ajax

Mancini, spre Real Madrid

Zilele brazilianului Mancini pe Giuseppe Meazza sunt numărate. Intrat in dizgrația lui Jose Mourinho din cauza evoluțiilor sub așteptări, extrema stângă adusă în vară de la AS Roma este aproape de un pas... înainte! În căutarea unui mijlocaș cu profil ofensiv, directorul sportiv al "albilor", Predrag Mijatovic, s-a orientat inițial spre ecuadorianul lui Wigan, Antonio Valencia, însă suma cerută de englezi, 15 milioane de lire sterline, a fost considerată exagerată de clubul madrilean. Astfel s-a ajuns la varianta Mancini, profitabilă și din punct de vedere financiar: numai 10 milioane de euro.
Mancini, spre Real Madrid

Arthuro – topmodel, Pantelis Kapetanos – jucător model!

După ce Gigi Becali a afirmat despre Arthuro, pe vremea când acesta evolua la Steaua, că se mișcă pe teren ca un manechin, patronul din Ghencea poate fi mândru de grecul Pantelis Kapetanos. Vârful elen susține că a avut un comportament ireproșabil de sărbători, preferând să meargă la sală și să facă alergări, în locul distracției și a mâncării în exces. "Pentru mine este important sa fiu in forma. Sezonul trecut am stat pe tusa din cauza unor probleme medicale, asa ca sunt satul de odihna. Am fost la sala si am facut alergari. Am lasat familia sa se distreze de sarbatori", spune Kapetanos în Adevărul.
Arthuro - topmodel, Pantelis Kapetanos - jucător model!

„Cazul `Valiza` este o mare prostie! Astfel de practici există de 15 ani!” TU CE CREZI?

Mihăiță Pleșan consideră că întraga tevatură creată în jurul cazului `Valiza` este inutilă, deoarece astfel de practici erau frecvente și în trecut. Mijlocașul nu înțelege de ce s-au mediatizat atât stenogramele și consideră că nu este incorect să premiezi o echipă să-și apere corect șansele. "Este o mare prostie toată această discuție despre butoane, stenograme și valize. Aceste lucruri poate că se făceau acum 10, 15 ani. Acum însă, majoritatea patronilor au bani și vor performanțe, numai este ca acum 10, 15 ani, când unele echipe nu prea aveau bani.", a spus jucătorul Stelei pentru NewsIn. Pleșan este convins că returul ca aduce revirimentul echipei din Ghencea și speră să cucerească cel de-al 24 titlu din istoria grupării:" Noi ne dorim, ca după terminarea returului să fim pe primul loc. Sunt convins că returul va arăta mult mai bine pentru noi, vom avea altă față în 2009."
"Cazul `Valiza` este o mare prostie! Astfel de practici există de 15 ani!" TU CE CREZI?

„Nu mă interesează să plec de la Steaua! Le sunt dator fanilor”

Deși visul oricărui fotbalist român e să se transfere în străinătate, pe un contract mult mai bun, Mihăiță Pleșan susține că nu ia în calcul pentru moment o eventuală despărțire de Steaua, indiferent de ofertă. Mijlocașul susține că se simte dator fanilor din Ghencea, dar și clubului, care i-a oferit tot sprijinul de care avea nevoie, atâta timp cât a fost accidentat. "Nu mă tentează deloc chiar un transfer afară. Eu sunt dator Stelei și suporterilor săi. Mai întâi trebuie să fac performanță aici, să câștig un campionat cu Steaua și după vom vedea ce va mai fi.", a spus mijlocașul pentru NewsIn.
"Nu mă interesează să plec de la Steaua! Le sunt dator fanilor"

Serialul Herea, al II-lea sezon: Mijlocașul e dorit iar de Steaua!

După ce în vara anului 2007 `telenovela` Herea a ținut capul de afiș al ziarelor, jucătorul Progresului fiind atunci dorit atât de Steaua, cât și de Rapid, se pare că subiectul este din nou de actualitate. Impresarul fotbalistului, Ana Maria Prodan a confirmat interesul Stelei pentru mijlocașul Rapidului, dar spune că deocamdată transferul nu se poate materializa, deoarece nu are cum să discute cu oficialii din Giulești. Dacă George Copos a afirmat că nu se va implica în niciun fel în tranzacție, Taher este de negăsit. "Am ofertă pentru Ovidiu de la un club important din Liga I care l-a dorit și în trecut, dar am înnebunit încercând să discut cu cineva de la Rapid. Am discutat cu Copos, dar mi-a spus ca el nu mai are de gand sa se implice. Acum mi-am pus toate relatiile in miscare pentru a da de Taher. Sper sa ma sune", a spus Ana Maria Prodan la sptFM.
Serialul Herea, al II-lea sezon: Mijlocașul e dorit iar de Steaua!

Overmars uimește: „Ogăraru e complet, datorită lui joc fotbal!”

Deși se părea că episodul Ajax a reprezentat pentru Ogăraru o perioadă neagră a carierei sale, Marc Overmars, unul dintre cei mai emblematici jucători olandezi ai ultimului deceniu are numai cuvinte de laudă pentru fundașul dreapta din Ghencea. Fostul mijlocaș al Barcei și al lui Arsenal mărturisește că datorită stelistului a revenit în fotbal. După meciul de retragere organizat de lăncieri pentru Jaap Stam, Overmars a decis că trebuie să se întoarcă în iarbă, ca urmare a impresiei lăsate de Ogă. "După meciul pe care l-am făcut la retragerea lui Stam, adversar fiindu-mi George Ogăraru, un fotbalist total și cu mare experiență, am decis că e cazul să revin", a declarat Overmars, spre surprinderea întregii prese olandeze.
Overmars uimește: "Ogăraru e complet, datorită lui joc fotbal!"

Becali e masochist: „Vreau să am un 2009 la fel ca anul ăsta!”

Gigi Becali s-a declarat mulțumit de ceea ce i-a oferit anul acesta. „Măcar de-ar fi 2009 ca și 2008. Nu mai ziceți voi că a fost un an prost, că nu am luat trofee... Mi-aș dori să fie 2009 ca 2008, să intrăm iar în grupele Ligii Campionilor", spune finanțatorul stelist în timp ce se plimbă prin Poiana Brașov.
Becali e masochist: "Vreau să am un 2009 la fel ca anul ăsta!"

„M-a învins sistemul”

Dorinel a vorbit și cu săptămânalul Fanatik, printre alte lucruri „Neamțul" sugerând și faptul că el a fost „lucrat" de oameni din anturajul lui Gigi Becali. „La Steaua e o familie. E familia lor și fac ce vor cu ea. Eu nu am făcut parte din familie și de asta am fost dat afară de la Steaua. Am crezut că pot face lucruri bune pentru echipă, dar m-a învins sistemul, sistemul acesta nesănătos din România, care pur și simplu te elimină", a declarat, în Fanatik, Dorinel Munteanu. Fostul antrenor al Stelei lasă să se înțeleagă că a fost „săpat" la Steaua de oameni apropiați patronului Gigi Becali. Cine ar putea fi oamenii de la lojă despre care vorbește voalat Munteanu? Giovanni Becali, Teia Sponte și Argăseală sunt cele mai cunoscute nume care apar în loja lui Gigi Becali. „Sunt persoane care nu m-au dorit acolo. Mi-am dat seama din declarațiile făcute odată cu demiterea mea", a spus Dorinel.
„M-a învins sistemul"

Fotbal de Anul Nou

Fotbalul debutează în anul 2009 chiar din prima sa zi! Galezii, englezii și japonezii sunt cei mai harnici, ei având programate meciuri pe 1 ianuarie, în timp ce astăzi își dau întâlnire două echipe din Australia. La Antipozi, toată suflarea fotbalistică așteaptă duelul dintre germanul Gumprecht (ex-Bayer Leverkusen) și brazilianul Amaral, jucător trecut pe la Benfica sau Fiorentina, în derby-ul dintre Central Coast Mariners și Perth Glory, ultimul meci al anului. Dacă în prima ligă australiană se joacă azi o singură partidă, în Insula britanică sunt programate mâine nu mai puțin de 16 jocuri, nouă în Welsh Premier League (campionatul din Țara Galilor) și încă șapte în National Conference, al cincilea eșalon englez, prima divizie de amatori.
Fotbal de Anul Nou

Contra: „Nu plec de la Getafe!”

Cosmin Contra, fundașul lui Getafe, nici nu vrea să audă de o eventuală revenire în Liga lui Mitică! Deși s-a speculat în ultima vreme despre o posibilă întoarcere a sa ba la Dinamo, ba la FC Timișoara, „Guriță" este hotărât să rămână în Spania pentru a pune umărul la o nouă calificare în Cupa UEFA cu Getafe. Într-un interviu acordat site-ului elgetafe.com, Contra a spus că nu se gândește la un transfer, ci vrea doar să fie ocolit de accidentări. „În 2009 îmi doresc să fiu sănătos, pentru că în ultimii ani, la început, am avut câteva accidentări ușoare. Cred că toți ne dorim să fim sănătoși, nu doar sportivii, pentru că astfel poți munci și poți face bine lucrurile. Vreau să rămân la Getafe! Îmi doresc să avem un an bun și să luptăm până la final pentru a ajunge din nou în cupele europene", a spus Contra.
Contra: „Nu plec de la Getafe!"

Radu de top

Plecat la Lazio în iarna trecută, fostul dinamovist Ștefan Radu a reușit să se impună într-unul dintre cele mai dificile campionate din lume, Serie A. Radu a fost utilizat cel mai des pe postul de fundaș stânga de către antrenorul Delio Rossi, dar în câteva partide a fost folosit și în zona centrală a defensivei. Constanța în evoluții a românului nu a rămas neobservată de oamenii de specialitate din fotbalul italian, iar ancheta celui mai prestigios cotidian din Peninsulă, Gazzetta dello Sport, l-a adus în lumina reflectoarelor într-un unsprezece al celor mai buni jucători până în 23 de ani, din care nu lipsesc nume importante, precum brazilianul Pato, slovacul Hamsik sau argentinienii Lavezzi și Zarate. Interesant este doar faptul că formula aleasă de Gazzetta, un 3-4-3 foarte ofensiv, îl distribuie pe român pe partea dreaptă, rol interpretat doar o dată la „laziali", de forță majoră. Iată cum arată echipa ideală under 23 a Serie A în versiunea Gazzettei: Curci - ȘTEFAN RADU, Rossettini, Criscito - Isla, Montolivo, Hamsik, De Ceglie - Pato, Lavezzi, Zarate. Pe lista rezervelor figurează Coda, Kolarov (coechipier cu Radu), Dzemaili, Nocerino, Acquafresca sau Menez, dar nu fac parte alți jucători considerați de mare viitor, precum Giovinco sau Balotelli, din cauza numărului mic de meciuri jucate.
Radu de top

Boloni, jigodie sau reper moral?

ProSport v-a prezentat o declarație oferită cotidianului La Derniere Heure de către tehnicianul român de naționalitate maghiară Laszlo Bölöni (foto), în care acesta susținea că se simte „maghiar și punct", deși a trăit, a jucat și a antrenat în România. Opiniile cititorilor sunt însă împărțite.
Boloni, jigodie sau reper moral?

Balint, pus pe cântar

Noul antrenor al Timișoarei a primit credit din partea lumii fotbalului bănățean, dar numirea lui Balint la Poli a dat naștere la opinii divergente în rândul oamenilor de fotbal și în rândul suporterilor. Ca orice antrenor și ca orice om, fostul internațional are și el calități și defecte care ar putea influența la un moment dat mandatul său ca antrenor la Timișoara. Dacă va reuși sau nu să își valorifice plusurile și să se încununeze de succes pe Bega, numai timpul poate să o dovedească. Mai departe vă prezentăm câteva din aceste trăsături care vor cântări mai departe pentru Gabi Balint, pe care le-am scris după ce am consultat câțiva specialiști.
Balint, pus pe cântar

Revelion pe fugă

Implicați în competiții chiar la început de ianuarie, handbaliștii români vor trece repede peste Revelion. Naționala masculină și fetele de la Oltchim se vor antrena în seara de 1 ianuarie. Prima lună a anului 2009 este una de foc pentru practicanții din România ai sportului cu mingea mică. Calificați la CM din Croația (16 ianuarie - 1 februarie), tricolorii vor petrece Revelionul la Reșița, împreună cu soțiile sau prietenele, într-un cadru organizat de FR de Handbal. Ei se vor antrena atât pe 31 decembrie, cât și pe 1 ianuarie. „Cu excepția lui Alin Șania, pe care îl așteptăm să revină de la Craiova, unde s-a refăcut după accidentarea la gleznă, toți jucătorii sunt sănătoși", ne-a declarat antrenorul secund Sorin Toacsen. Lotul național va rămâne la Reșița până pe 7 ianuarie, iar între 8 și 11 va participa la un turneu de pregătire în Danemarca, alături de reprezentativa țării-gazdă, de Islanda și de Bosnia-Herțegovina.
Revelion pe fugă

Legenda

Viorel Radu a fost portarul care ne-a menținut ani întregi în prima divizie a hocheiului mondial. I se spunea „Hasek al României" și timp de 13 ani consecutiv a fost titular pe unul dintre cele mai grele posturi din sportul cu puc și crosă. Acum, la 38 de ani, Viorel Radu face naveta între serviciu și hochei, acasă, la Galați.
Legenda

Adrian Anca: „În primele 8!”

Adrian Anca (foto) este de părere că echipa lui poate să bată pe oricine în retur. Atacantul a oferit ieri un amplu interviu pentru site-ul oficial al grupării bistrițene, www.acfgloria.ro. "Având în vedere că am luat titlul și Cupa României cu CFR Cluj, a fost un an reușit pentru mine. Sănătos sunt, am avut familia sănătoasă, îmi doresc să fiu sănătos și în 2009, să am un an la fel de bun dacă se poate. Am venit mai târziu la Gloria, am prins și acea perioadă mai slabă, cu șapte meciuri fără victorie. Dar ne-am pus apoi pe picioare și sper ca la finalul campionatului să ne îndeplinim obiectivul, adică să intrăm în primele opt. Sper să reușim, pentru că potențial avem", a zis atacantul.
Adrian Anca: „În primele 8!"

„Blocnotes”, exilat în Azerbaidjan

România, Spania, Germania, China, Cipru, Italia și Azerbaidjan. Acestea sunt țările în care a evoluat fostul golgheter al României, Claudiu Răducanu. După perioada 1999-2003, când a strălucit sub comanda lui Victor Pițurcă, Răducanu s-a stins încet-încet, în cinci ani schimbând opt echipe. În iarna anului trecut se pregătea cu o formație din Liga a III-a, Armata Craiova, nu s-a impus la „U" Cluj, care a retrogradat, și a ales să plece departe de România, în Azerbaidjan. Acum este atacantul lui Khazar Lankaran și a reușit patru goluri în 14 meciuri, în campionat și în Cupa Azerbaidjanului, evoluând și în Cupa UEFA, împotriva celor de la Lech Poznan. „Nu pot zice că joc titular acolo. Am avut meciuri în care am început din primul minut, dar și când am fost rezervă. Mă înțeleg excelent cu colegii. Toți membrii echipei locuiesc la Baku și doar meciurile oficiale le jucăm la Lankaran. Nu avem deplasări mai lungi de 500 de kilometri", povestește Claudiu.
"Blocnotes", exilat în Azerbaidjan

„Supraviețuim”

Președintele executiv al Politehnicii Iași, Sorin Boca, a declarat că în ultima săptămână a reușit să achite majorității jucătorilor ratele contractuale aferente lunii octombrie. „Din păcate, nu am reușit să achităm toate datoriile către jucători înainte de Anul Nou, așa cum ne-am propus. Acționarii noștri au fost ocupați cu Sărbătorile și nu au reușit să strângă banii de care aveam nevoie. Am primit niște bani de la Liga Profesionistă de Fotbal din drepturile TV și am achitat ratele contractuale la 80 la sută din jucători. Formele de plată au fost făcute în Ajunul Crăciunului, în aceste zile cred că banii au intrat în conturile jucătorilor. Nu este ceea ce și-au dorit, dar cred că sunt bineveniți și acești bani", a declarat Sorin Boca. Acesta speră ca în luna ianuarie să fie achitate și celelalte datorii. „Eu sunt totuși optimist că lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp în anul 2009. Ne dorim ca, până la reluarea pregătirilor, să achităm, dacă nu toate datoriile către băieți, măcar o mare parte", a continuat Boca. Oficialul din Copou îi asigură pe suporterii ieșeni că Poli nu se va desființa, așa cum s-a zvonit în ultima perioadă: „Vreau să le transmit s
„Supraviețuim"

„Medalia mi-a schimbat viața”

Ce înseamnă pentru un atlet să devină campion olimpic? Este încununarea supremă a muncii lui. Este cea mai importantă medalie din lume și sunt fericită că am cucerit-o pentru România.
„Medalia mi-a schimbat viața"

Despotovici, alături de Rapid: „Strângeți rândurile și luptați!”

Transferat în vară la Real Murcia, fostul vârf al Rapidului este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în Giulești. Citește ziarele pe net și ține legătura prin telefon cu bunul său prieten, Costin Lazăr. Deși Murcia nu stă prea bine în clasamentul ligii secunde spaniole, doar locul 20, după 16 etape, „Despot" e în mare formă. A marcat cinci goluri până acum și este golgheterul echipei sale. Cu toate acestea, vârful se mai gândește încă la fosta sa echipă: „Știu că băieții trec acum printr-o perioadă dificilă. Am auzit că au probleme cu antrenorul, cu banii... Nu pot să le transmit decât să strângă rândurile și să lupte. Eu le voi ține pumnii și sper ca anul viitor să fie mult mai bun pentru ei". Deși a prins doar jumătate de campionat la Rapid, internaționalul sârb spune că nu poartă pică nimănui din Giulești. „Nu regret niciun moment alegerea făcută. Mă simt bine în Spania, păcat doar că rezultatele nu sunt cele pe care le doream", a mai spus „Despot". S-a scuzat că nu poate vorbi mai mult și a trecut la odihnă: „Ne așteaptă al doilea antrenament al zilei și nu vreau să fiu un zombi".
Despotovici, alături de Rapid: "Strângeți rândurile și luptați!"

Seche a vândut Bacăul cu 3,5 milioane de euro!

După ce ani de-a rândul s-au bălăcărit prin presă, Dumitru Sechelariu și primarul Bacăului, Romeo Stavarache, au bătut palma și vor să o readucă pe FCM Bacău în prima ligă. După mai bine de o lună de negocieri la sânge, Dumitru Sechelariu a fost convins să vândă pachetul majoritar de acțiuni pentru suma de 3,5 milioane de euro. Primul pas a fost făcut. Ioan Sdrobiș a fost numit în funcția de director tehnic, acesta urmând să fie ajutat de Toader Șteț, fostul antrenor al Ceahlăului Piatra Neamț. Numele noului președinte al clubului băcăuan nu se cunoaște încă, oficialii moldoveni tratând în aceste zile cu mai mulți oameni cunoscuți din fotbal. Actualul președinte al lui FCM Bacău va rămâne la club, dar în funcția de vicepreședinte. Contactat de reporterii noștri, Dumitru Sechelariu a fost sec: „Nu vă pot spune decât că se va afla totul într-o conferință de presă care va avea loc în data de 5 ianuarie". Ioan Sdrobiș și Toader Șteț au fost de negăsit, astfel că nu putem să vă prezentăm punctul lor de vedere. Surse din interiorul clubului băcăuan ne-au confirmat însă că Sdrobiș a acceptat funcția de director tehnic, având ca obiectiv promovarea în Liga I în sezonul 2011-2012:
Seche a vândut Bacăul cu 3,5 milioane de euro!

Schimbare de macaz la Dinamo: Maric nu mai vine!

Rednic are nevoie de un înlocuitor pentru Ropotan, iar printre numele vehiculate pentru postul de „închizător" al „câinilor" s-a aflat și cel al sârbului de la Gent, Milos Maric (foto, în stânga). Belgienii și agentul jucătorului spun că alb-roșiii nu au fost niciodată pe lista pretendenților. „Puriul" a mers în Belgia în vacanță, acolo unde l-a monitorizat și pe mijlocașul sârb. Cu toate acestea, dinamoviștii nu au făcut nicio ofertă concretă, iar Maric este aproape de a semna cu francezii de la Lens. „Nu am vorbit niciodată cu Mircea Rednic. Oricum, Milos nu poate pleca de la Gent fără acceptul oficialilor, dar, când am discutat cu ei, nu mi-au spus nimic de vreo ofertă de la Dinamo", a declarat impresarul jucătorului, Milan Broceta.
Schimbare de macaz la Dinamo: Maric nu mai vine!

Haos total în Giulești: „Vreau să plec acasă”

Lovitură de teatru în Giulești. Rămasă fără Dani Coman, Rapid riscă să îl piardă și pe titularul obișnuit din tur. Elinton Andrade și-ar dori să joace în Brazilia, pentru a avea grijă de soția sa care este însărcinată. Andrade a dezvăluit că l-a rugat pe impresarul său să-i găsească o echipă cât mai aproape de casă. „Este doar o chestiune temporară. Familia este foarte importantă pentru mine și sper ca și cei din conducerea Rapidului să înțeleagă. Nu vreau să plec definitiv, ci doar ca împrumut. După ce băiatul meu se va naște, îmi iau soția și copilul și mă întorc în Giulești. Am contract până în 2011 și vreau să-l respect. Vreau să câștig un campionat cu Rapid. Dar acum e important să fiu lângă soția mea", a spus Elinton. Totuși, portarul a precizat că se va prezenta la reunirea lotului din ianuarie: „Sper ca până pe 5 ianuarie să știu exact ce oferte am, pentru a le putea prezenta oficialilor de la Rapid, când voi veni la reunirea lotului".
Haos total în Giulești: „Vreau să plec acasă"

Revoluție la Gaz Metan!

Falemi și Semeghin sunt printre jucătorii vizați de conducere pentru o despărțire Întruniți în mare secret, cu o zi înainte de Crăciun, membrii Consiliului de Administrație al lui Gaz Metan Mediaș au decis să pună opt jucători pe lista de trasferuri. Președintele clubului, Corin Emil Cindrea, a spus că jucătorii vizați nu au dat satisfacție și de aceea s-a decis renunțarea la serviciile lor. Astfel Bojan Cukic, Dorin Semeghin, Nemanja Vidakovici, Rafael Dos Santos, Nana Falemi, Alexandru Gego, Gabriel Crăciun și Cosmin Paina vor trebui să își găsească echipe în această pauză competițională. „Această decizie am luat-o în urma ședinței de analiză pe care am avut-o înainte de Crăciun. Suntem deja în discuții cu mai mulți fotbaliști, pentru a întări lotul, dar avem destul timp pentru transferuri", a declarat Corin Cindrea.
Revoluție la Gaz Metan!

Rezerve fără bani!

Mai mulți dintre fotbaliștii exotici ai alb-roșiilor nu și-au primit restanțele financiare, iar înainte de plecarea în vacanță șefii nu le-au oferit niciun fel de bonus. Dintre aceștia, Diakite și-a reziliat deja contractul cu Dinamo, Campos a primit o hârtie de la club prin care poate pleca oricând, iar situația lui Thiago este similară. Toți au în comun faptul că au avut probleme în ceea ce privește încasarea banilor cuveniți. Însă cazul lor nu este singular, Deniss Romanovs, unul dintre cei mai vechi străini din club, este în aceeași situație. „Cei de la Dinamo nu sunt corecți cu mine, avem probleme financiare de rezolvat. Ei, când spun că le-au dat banii jucătorilor, se referă la titulari, nu și la cei șapte fotbaliști aflați pe banca de rezerve", a povestit revoltat portarul leton. „Nu sunt singurul în situația asta. Și ceilalți străini, unii dintre ei veniți în vară, au de luat bani. Întrebați-l și pe Campos sau pe alt băiat din acest grup, să vedeți ce o să vă povestească!", a continuat tirul goalkeeperul. „Am primit doar o mică parte din ce mi se cuvine, pe noi ne-au uitat. Chiar dacă nu am fost pe teren, facem parte din echipă și vrem să luăm ce e al nostru", a încheiat acesta.
Rezerve fără bani!