CELE MAI NOI ARTICOLE

Becali răspunde sec: ‘Jucăm cu ce avem! De ce să mă zbat?’

În ciuda faptului că mai multe foste glorii ale Stelei au tras un semnal de alarmă, susținând că formația din Ghencea nu va avea niciun fel de șanse la titlucu actualul lot, Gigi Becali nu vrea să ia în calcul achiziționarea de jucători. Patronul din Ghencea susține că în următorii ani vicecampioana se va baza exclusiv pe fotbaliști tineri, proveniți din propria pepinieră. "Jucăm cu ce avem. Am dat o grămadă de bani până acum. Ieri, a venit un control de la ANAF, inopinant cică. Ei vor să facă un control de acum 6 ani. Pentru ce să mai zbat? Ce să controleze la Steaua. Poate n-au altceva de făcut. În 4-5 ani o să lichidez toate afacerile, o să-mi strâng banii, nu mai cumpăr niciun jucător la Steaua, o să promevez tineri și cu asta basta.", a spus Becali la Sport.ro
Becali răspunde sec: 'Jucăm cu ce avem! De ce să mă zbat?'

Lăcătuș, despre legalizarea `valizelor`: „E o nebunie!”

Marius Lăcătuș nu înțelege de ce s-a făcut atâta tam-tam în ultimele luni în ceea ce privește cazul `Valiza`, pentru ca acum să se discute posibilitatea ca premierile să devină legale. "Acum se discută să fie reintrodusă premierea? Cred că e o nebunie. De ce s-a făcut atât tam-tam? Cu stenograme, cu discuții private, cu nu știu ce. Acum ajungem să discutăm în Comitetul Executiv dacă e bine sau nu?! Asta înseamnă că oamenii implicați nu ar spune "nu" unor astfel de practici.", a spus Lăcă la gsptv. Fiara îi ia apărarea lui Becali și spune că acesta nu poate fi condamnat pentru o chestiune care până la urmă nu s-a materializat: "Gigi a promis, dar nici măcar nu și-a dus acțiunea până la capăt. Ar fi trebuit să îl lase să își ducă acțiunea până la capăt, să vedem dacă ar fi premiat "Universitatea" Cluj, și abia apoi puteam discuta."
Lăcătuș, despre legalizarea `valizelor`: "E o nebunie!"

„Copos mă ține pe post de sperietoare pentru Taher!”

Copos își continuă jocul de-a cedarea clubului Rapid. Cel puțin așa susține Ionuț Negoiță, posibilul finanțator surpriză din Giulești. Omul de afaceri susține că interesul său pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuniu al clubului de sub Grant e cât se poate de real, dar spune că actualul patron nu-l tratează cu interes. După o serie de discuții între cei doi, numărul I din Giulești l-a mandatat pe Sichitiu să se ocupe de viitoarele negocieri. În aceste condiții, Negoiță e sigur că patronul Ana a acceptat să discute cedarea clubului, doar pentru a-l speria pe Taher. "Nu este o simplă impresie. Chiar sunt convins că mă folosește pe post de sperietoare pentru Taher! Am avut câteva discuții concrete privind preluarea pachetului majoritar de acțiuni la Rapid. Din partea mea a fost o discuție serioasă. Dupa aceste intâlniri m-am trezit că nu mă mai caută George Copos, ci Grigore Sichitiu. I-am cerut macar să vină cu un act semnat de Copos ca să știu dacă pot discuta cu el modul de eșalonare a tranșelor pe care le am de plătit", a precizat Negoiță pentru sptFM.
"Copos mă ține pe post de sperietoare pentru Taher!"

„Suntem pregătiți pentru campionat! Vrem în UEFA!”

Nicolo Napoli spune că amicalul cu FC Caracal a fost un test reușit înainte de a începe campionatul. Tehnicianul italian declară că elevii săi sunt pregătiți deja să intre în lupta din retur pentru un loc de UEFA. "Amicalul de astăzi cu FC Caracal a fost un antrenament bun pentru echipă, mai ales că jucătorii erau un pic obosiți. Au fost și câteva lucruri nereușite în acest meci, dar nu pot să dau vina pe jucători pentru că în această dimineață au făcut "pante". Suntem pregătiți pentru începutul campionatului, va fi un duel interesant între mine și conaționalul meu, Bergodi, dar sper ca eu să fiu cel care începe cu dreptul. Obiectivul Craiovei rămâne neschimbat și chiar dacă sunt 10-11 anunțate la Cupa UEFA, noi vrem un loc acolo." Referitor la "valizele" din Liga I, Nicolo Napoli spune că Universitatea joacă doar pe teren și nu este interesat de jocurile altora "Eu știu un singur lucru: Craiova câștigă sau pierde meciurile doar un teren. Nu mă interesează jocurile de culise ale altora", a încheiat Napoli
"Suntem pregătiți pentru campionat! Vrem în UEFA!"

Daniel Stan pierde și returul!

Adus cu surle și trâmbițe de Mihai Stoica de la Oțelul Galați, Daniel Stan s-a accidentat în prima săptămână de antrenamente sub comanda „Bursucului". După șapte luni petrecute la Bologna, Stan nu este nici acum refăcut și Unirea Urziceni nu-l va putea folosi nici în returul de foc care începe peste 10 zile Daniele, când se termină calvarul ? Parcă niciodată pentru că din păcate nu voi juca nici măcar în retur. Tocmai am fost anunțat că mai am nevoie de cel puțin patru săptămâni de recuperare ceea ce face să pierd toată pregătirea. Toată lumea te aștepta să vi refăcut de la Bologna. Ce s-a întâmplat ? Cred că s-a anticipat greșit perioada de care aveam nevoie. Și eu mă așteptam la 4-5 luni de chinuri și să fiu gata din martie dar uite că nici după 7 luni nu sunt refăcut. Din păcate n-am ce să fac, nu pot să-mi risc toată cariera deși parcă nu mai am răbdare. Am avut un ghinion fantastic și nu doresc nimănu
Daniel Stan pierde și returul!

Costea îi rezolvă problemele lui Piți: „Șoavă va reintra în circuitul naționalei!”

Florin Costea este sigur că jucătorii Craiovei sunt foarte valoroși și crede că toți jucătorii din lotul lui Napoli ar trebui să fie în atenția selecționerului Victor Pițurcă. Venirea lui Șoavă în Bănie a întărit, fără îndoială echipa `juveților` și atacantul anticipează că acesta va reintra în scurt timp în circuitul echipei naționale. "Nu contează ce-am vorbit cu Pițurcă la pauză, e normal ca dânsul să vrea mai mult de la mine, pentru că de când m-am apucat de fotbal, asta îmi cer toți antrenorii, să joc din ce în ce mai bine. Am să joc atât în stânga, cât și în dreapta, de fapt unde îmi cere antrenorul, acolo o să evoluez. Venirea lui Șoavă e un plus pentru Craiova, cred că ar putea reintra ușor în circuitul naționalei. De fapt orice jucător de la Craiova are șanse să fie conviocat", a spus Costea la finalul amicalui de azi.
Costea îi rezolvă problemele lui Piți: "Șoavă va reintra în circuitul naționalei!"

„Nu avem nevoie de ‘valize’! Noi jucăm doar pe teren! „

Florin Șoavă este nerăbdător să revină într-un meci din Liga I și speră să ia toate punctele din primul meci din retur, cu Poli Iași. Mijlocașul vrea să joace cu Universitatea Craiova în UEFA, însă nu se lasă motivat de nicio altă echipă pentru a câștiga. "O să revin în campionatul României după o absență destul de lungă, mai sunt 10 zile până la meciul cu Iași. Sper ca echipa să atingă forma maximă. Îmi doresc neaparat cele 3 puncte și mă bucur la Craiova am regăsit un climat propice performanței. Se bagă bani în fotbalul românesc și asta e bine, iar eu sper ca la finalul acestu campionat Craiova să fie pe un loc de Cupa UEFA. Noi vom juca toate meciurile pe teren pentru că nu avem nevoie de valize" , a declarat Florin Șoavă
"Nu avem nevoie de 'valize'! Noi jucăm doar pe teren! "

„Premierea e benefică fotbalului! Joci altfel când esti stimulat!”

Cornel Penescu este de acord cu premierile și îi ia apărarea lui Gigi Becali. Chiar dacă mai mulți oameni din fotbal au criticat astfel de practici, patronul lui FC Argeș este de părere că legalizarea `valizelor` ar crește nivelul Ligii I. Finanțatorul din Trivale spune că echipele mici joacă cu o cu totul altă determinare când întâlnesc `granzi`, dacă știu că îi așteaptă un important stimulent financiar din partea unui terț club. "Eu nu am nimic împotriva premierilor. Tot timpul am declarat că s-a făcut foarte mult caz pentru această situație de premiere. Dacă cineva plătea pentru a fi pierdut un meci, era corupție. Dar în acest caz nu e vorba de așa ceva. Eu cred că premierea ar fi benefică fotbalului. O echipă mică se mobilizează altfel în fața unei echipe mai mari dacă joacă pe o sumă de bani importantă. Și în Portugalia se întîmplă la fel. Alteori, când au fost situații clare de corupție, nu s-a făcut nimic. Gigi Becali nu a făcut nimic ilegal. Paragraful care interzice premierea ar trebui scos", a spus Penescu la gsptv.
"Premierea e benefică fotbalului! Joci altfel când esti stimulat!"

Criză și în Primera! Valencia și Barça au probleme financiare!

Cluburile FC Barcelona și FC Valencia, două dintre principalele grupări din campionatul spaniol, au probleme din cauza lipsei de lichidități, informează, marți, presa iberică, citată de AFP. Ziarul La Vanguardia notează că FC Barcelona este pe cale de a negocia un împrumut de 30 de milioane de euro, în așteptarea unei sume echivalente ce trebuie plătite de către canalul de televiziune catalan TV3. Potrivit sursei citate, clubul catalan, care este lider detașat în Primera Division și al cărui venit ar trebui să se apropie în acest an de 380 de milioane de euro, nu cunoște totuși grave probleme financiare, ci doar o lipsă de lichididăți.
Criză și în Primera! Valencia și Barça au probleme financiare!

„Legalizarea premierilor va face ca Liga I să se numească `Crucea de Piatră`”

Adrian Porumboiu a comentat posibilitatea ca FRF să declare stimularea adversarelor drept o practică legală. Patronul Vasluiului își menține aceeași optică în ceea ce privește premierile și spune că astfel de obiceiuri ar trebui să rămână în afara legii. "E treaba lor dacă vor ca premierea să fie legală. Ce, nu putem să jucăm fotbal fără să premiem? Este o chestie chiar frivolă. Departe de mine gândul să fiu răutăcios cu ceilalți, dar cred că fiecare trebuie să-și vadă de bordeiul lui, pentru că nu cred că i-ar conveni cuiva să vină cineva și să-i ia ceva din curte. Dacă cineva va lua în calcul legalizarea acestor premieri, atunci va trebui să schimbăm denumirea Ligii I în `Crucea de piatră`", a spus Porumboiu la gsptv.
"Legalizarea premierilor va face ca Liga I să se numească `Crucea de Piatră`"

„Adversarelor trebuie să le fie frică de noi!”

Seria fără înfrângere din amicale îi face pe dinamoviști să privească cu optimism returul. Fundașul Cosmin Moți, proaspăt revenit de la Siena, le transmite celoralte candidate la titlu că Dinamo este în formă maximă și că rezultatele obținute de "câini" în pregetiri ar trebui să le facă să tremure. "Se simte puțin oboseala. A fost un cantonament bun, cu meciuri reușite și e normal ca pe final să apară un pic de relaxare. E normal ca Mircea Rednic să ne laude pentru că am jucat bine. Pe Tamaș îl așteptăm cât mai repede la echipă, e un jucător foarte bun și avem nevoie de el. Adversarele să se teamă! Trebuie să le fie frică de noi. SUnt destul de multe echipe care se bat pentru titlu Steaua, CFR, chiar și Urziceni", a declarat Moți la gsptv.
"Adversarelor trebuie să le fie frică de noi!"

Rețeta succesului în Groapă: „Dacă joacă bine, le dau eu un pahar de whisky jucătorilor”

Mircea Rednic a confirmat faptul că Gabi Tamaș a fost reprimit în lot după escapada bahică la care a participat la finalul săptămânii trecute . Tehnicianul spune că valoarea acestuia și eforturile clubului de a-l transfera au contat foarte mult în luarea acestei decizii, dar spune că nu s-au făcut niciun fel de presiuni pentru ca fundașul să fie iertat. Rednic îi înțelege pe fotbaliști că au uneori nevoia să consume băuturi alcoolice, dar susține că măsura este foarte importantă din acest punct de vedere. Antrenorul câinilor le promite jucătorilor un pahar de whiskey `legal` înainte de meciuri, doar să joace bine. "Tamaș e un jucător de echipa națională, noi am făcut mari eforturi să-l aducem și era normal să fie reprimit în lot. El a înțeles că a greșit, acum sper să nu se mai repete astfel de episoade. N-au fost presiuni pentru rechemarea lui la prima echipă, a fost decizia mea. Dacă simți nevoia să bei un pahar de țuică, îi înțeleg, dar cu măsură. Dacă joacă bine, le dau eu un pahar de whisky înainte de meci, în loc de cafea.", a spus Puriul la gsptv. Tehnicianul a analizat prestația jucătorilor din amicalul de azi și se decalră mulțumit de joc, mai ales că a folosit foarte mulți jucători noi: "Am avut în prima repriză o formație în care doar 2-3 jucători au evoluat împreună. E bine că n-am pierdut, sunt mulțumit de joc." În ceea ce privește transferul lui Simao, tehnicianul a ținut să fie enigmatic: "Nu știu cine Simao. Ă‚la de la Benfica, Simao Sabrosa? Dacă semna cu n
Rețeta succesului în Groapă: "Dacă joacă bine, le dau eu un pahar de whisky jucătorilor"

Miliardarul Richard Branson, interesat de Honda

În Marea Britanie circulă zvonul că fosta echipă Honda, participantă la Campionatul Mondial de Formula 1, ar urma să fie preluată de Virgin, compania deținută de miliardarul Richard Branson. Considerat a fi unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei, britanicul dezvoltă afaceri în aviație și telefonie. Daily Telegraph a anunțat astăzi că există o firmă importantă interesată să preia team-ul, fără a preciza însă și despre cine este vorba.
Miliardarul Richard Branson, interesat de Honda

„Rednic nu rezolva nimic cu Tamaș la Dinamo II”

Fostul selecționer al naționalei României ne-a declarat că Mircea Rednic a făcut bine că l-a chemat la prima echipă pe Gabi Tamaș, deoarece acest lucru este bun și pentru clubul Dinamo , cât și pentru echipa națională. "Mircea a făcut bine că l-a chemat pe Tamaș înapoi la prima echipă. În primul rând, el nu rezolva nimic, deoarece Dinamo avea și are nevoie de fotbalistul Tamaș. Mai bine l-ar fi "ars" la bani cu o amendă . Dacă Tamaș nu ascultă de Rednic, credeți că antrenorii de la Dinamo II aveau o autoritate mai mare față de el? Gabi trebuie să-și revizuiască comportamentul, deoarece este un fotbalist de mare viitor. Este păcat să-și irosească talentul prin astfel de ieșiri. Acum sunt sigur că Victor Pițurcă o să se bazeze pe serviciile fundașului dinamovist pentru meciul naționalei cu Serbia. În plus, el se va pregăti mult mai bine la prima echipă.", a declarat nea Imi pentru ProSport.
"Rednic nu rezolva nimic cu Tamaș la Dinamo II"

Torpi a „torpilat” Steaua

Într-un meci restant contând pentru etapa cu numărul 13 a Diviziei A1 la volei (masculin), CS Torpi CSM Tg. Mureș a câștigat cu 3:1 (-14, 19, 21, 21) în fața Stelei. În urma acestui rezultat, echipa transilvană ocupă locul 10, cu 22 puncte, în timp ce bucureștenii se află pe 8, cu 26 de puncte.
Torpi a „torpilat" Steaua

Renata Ghionea: „Cred că s-au făcut aranjamente pentru echipele din Norvegia!”

Jucătoarea echipei de handbal Oțelul Galați, Renata Ghionea, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, după tragerea la sorți a meciurilor din Cupa Cupelor, că "s-au făcut aranajmente" pentru ca echipele din Norvegia să ajungă în fazele superioare ale competiției. "Nu pot să-mi revin, am căzut cu cel mai greu adversar posibil. Sunt sigură că s-au făcut ceva aranjamente ca echipele din Norvegia să ajungă cât mai sus. Numai când mă gândesc la nume precum Rantala, Breivang, Riegelhuth, multiple campioane olimpice, mondiale și europene și mi se face pielea de găină, dar asta e situația, măcar vrem sa părăsim competiția cu capul sus și de aceea frumos ar fi să câștigăm returul de la Galați", a spus handbalista.
Renata Ghionea: "Cred că s-au făcut aranjamente pentru echipele din Norvegia!"

EXCLUSIV ProSport / Bruno Simao a semnat cu Dinamo!

Portughezul Bruno Simao a semnat în această dimineață un contract până în vară cu alb-roșii. Acordul lusitanului se întinde până în vară cu opțiune de prelungire pentru încă trei ani. Fundașul a evoluat ultima oară la UTA. Simao a fost adus ca un posibil înlocuitor pentru Pulhac. Simao a jucat 35 de meciuri la UTA în două sezoane și a reușit un gol pentru echipa arădeană. "Știam că erau discuții cu Bruno Simao, dar nu știam că s-au finalizat negocierile", a declarat Nicolae Badea pentru ProSport.
EXCLUSIV ProSport / Bruno Simao a semnat cu Dinamo!

„Scandalurile sunt provocate de echipele din București! Le e frică de noi!” TU CE CREZI?

Fundașul CFR-ului este deranjat de scandalurile care planează în jurul grupării din Gruia. Tony spune că totul pleacă de la echipele din București, care fac valuri pentru a destabiliza atmosfera de la clubul clujean. "Cred că este o lipsă de respect față de CFR Cluj și că aceste scandaluri sunt provocate de echipele din București, pentru că le este frică de noi. Echipa noastră a demonstrat tuturor că se poate face performanță și în afara Capitalei și cred că acesta este principalul motiv al acestui mic război psihologic. Multor conducători le place să se plaseze în centrul atenției pentru a o deturna de la propriile probleme spre alte echipe. Noi, cei de la CFR Cluj, suntem civilizați și nu vorbim de rău pe nimeni. E, totuși, păcat că și ceilalți nu fac la fel", a declarat Tony, pentru site-ul oficial al clubului ardelean.
"Scandalurile sunt provocate de echipele din București! Le e frică de noi!" TU CE CREZI?

EXCLUSIV / Toma și Nedelcu și-au dat demisia de la Rapid!

Președintele CA al Rapidului, Constantin Toma și vicepreședintele Dragoș Nedelcu și-au anunțat demisia de la Rapid. Aceștia au acuzat haosul care există la nivelul patronatului și s-au declarat deranjați de comportanentul lui George Copos. "Comportamentul domnului Copos nu are nicio legătură cu etica din business. Dânsul pozează în victimă și în om de afaceri lovit de criză, dar, de fapt, tot timpul joacă ping-pong cu Rapidul. Auditul pe care se laudă că l-a făcut este realizat de doi oameni de la Ana Group și prin el încearcă să îl scoată vinovat pe domnul Toma, care a ajutat foarte mult clubul în uiltimele luni. Îi recomand domnului Copos să își aducă cei doi auditori și să-i pună în locul nostru în Consiliul de Administrație", a declarat pentru ProSport Dragoș Nedelcu.
EXCLUSIV / Toma și Nedelcu și-au dat demisia de la Rapid!

Carmen Amariei: „Avem 50% șanse de calificare!”

Handbalista Carmen Amariei, de la Rulmentul Brașov, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că șansele de calificare în semifinalele Cupei EHF, în disputa cu Byasen HE (Norvegia), sunt de 50-50, echipa sa având totuși avantajul de a juca returul pe teren propriu. "Byasen, ca și Larvik, cu care a căzut Oțelul Galați în Cupa Cupelor, sunt cele mai bune echipe din Norvegia, de acolo venind majoritatea jucătoarelor la echipa națională, campioana Europei. În ce ne privește, cred că la tragerea a sorți putea fi și mai rău, dar și mai bine. Personal, aș fi preferat echipa franceză Issy lex Moulineaux, dar dacă am căzut cu Byasen, trebuie să învingem. Nu mai contează numele adversarei dacă îți propui să câștigi Cupa EHF. Cred că în acest moment șansele de calificare în semifinale sunt de 50-50, dar noi avem totuși avantajul de a juca returul pe teren propriu", a declarat jucătoarea Rulmentului și a echipei naționale.
Carmen Amariei: "Avem 50% șanse de calificare!"

Magazinul mobil al Stelei, într-un nou turneu în țară

Din dorința de a se apropia mai mult de suporteri, FC Steaua a inițiat o nouă campanie de promovare a produselor oficiale, care presupune deplasarea magazinului mobil al clubului în mai multe orașe din țară. Astfel, site-ul Stelei anunță că suporterii "roș-albaștrilor" din orașele Vâlcea, Sibiu, Mediaș, Sigihșoara, Sf. Gheorghe, Brașov, Breaza, Ploiești și Târgoviște vor putea achiziționa produse inscripționate cu sigla echipei preferate în perioada 17-25 februarie, dupa cum urmează:
Magazinul mobil al Stelei, într-un nou turneu în țară

Edina Gallovits, în turul doi la Bogota

Jucătoarea română de tenis Edina Gallovits s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Bogota, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează MEDIAFAX. Gallovits a învins-o, în primul tur, cu scorul de 6-2, 6-2, pe sportiva cehă Barbora Zahlavova Strycova. În runda a doua, românca o va întâlni pe jucătoarea Klara Zakopalova, din Cehia, cap de serie numărul 5.
Edina Gallovits, în turul doi la Bogota

Gațu: „Neagu și Vizitu vor deveni libere daca nu-și primes banii până pe 23 februarie!”

Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX că jucătoarele echipei Rulmentul, Cristina Neagu și Patricia Vizitiu, vor deveni libere de contract la 23 februarie, dacă gruparea brașoveană nu va achita restanțele salariale față de cele două sportive.
Gațu: "Neagu și Vizitu vor deveni libere daca nu-și primes banii până pe 23 februarie!"

Dragomir îi apără pe Mutu și Chivu: „Nici eu n-aș fi venit să joc în amicalul cu Croația!”

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că liderii naționalei, Adrian Mutu și Cristi Chivu, nu trebuie acuzați că nu au venit la meciul tricolorilor contra Croației. "Corleone" a mai spus că nici el nu ar fi venit să joace un amical dacă ar fi fost în locul celor doi. "Trebuie să fim mândri că Mutu și Chivu sunt români de-ai noștri, mai ales după cum au jucat acum în ultima etapă. Dacă eram în locul lor, nici eu nu aș fi venit la echipa națională la un meci amical, când joc pe atâția bani la formația mea. Chivu și Mutu nu trebuie testați la amicale domne', vedeți-vă de treabă. Ei trebuie menajați la astfel de partide, chiar dacă acest joc cu Croația era ultimul înainte de cel cu Serbia", a declarat Dumitru Dragomir pentru NewsIn, citat de sport.ro.
Dragomir îi apără pe Mutu și Chivu: "Nici eu n-aș fi venit să joc în amicalul cu Croația!"

„Rapid ia 2.5 milioane de euro din drepturile TV, dar nu își plătește chiria la stadion!”

Președintele CS Rapid, Mihai Zaharia, a declarat că FC Rapid are o datorie de 20.000 de euro la clubul sportiv, reprezentând chiria Stadionului Giulești și utilitățile, și a adăugat că speră ca președintele CA, Constantin Toma, să rezolve situația cât mai repede. "FC Rapid are o întârziere de plată la chirie și la utilități de câteva luni. Hai, o lună, două, dar chiar așa, șapte? Nu pot să stau eu, club bugetar, să țin în cârcă un club privat. Nu e normal. Datoria e în jur de 20.000 de euro. Păi FC Rapid primește 2,5 milioane de euro pe an din drepturile de televizare, jucând pe Giulești, și să nu plătească 20.000? Să mă lase în ofsaid, așa? Eu sunt într-o situație disperată. Normal că și cei de deasupra mea de la minister gândesc despre mine ori că sunt tâmpit, și mă dau afară, ori că am ceva legături prin spate cu ăștia de la clubul de fotbal. O să discut cu președintele Constantin Toma pentru că vreau să rezolve această situație", a spus oficialul clubului sportiv pentru MEDIAFAX.
"Rapid ia 2.5 milioane de euro din drepturile TV, dar nu își plătește chiria la stadion!"

U. Craiova – FC Caracal 3-0

Universitatea Craiova dispută primul meci al anului în România, în compania formației de liga a treia FC Caracal. Antrenorul Nicolo Napoli poate conta pe tot lotul de jucători, mai puțin atacanții Jeremie Njock și Michael Baird. Ambii sunt prezenți la Caracal, dar nu fac decât pregătire specifică în compania preparatorului fizic. La meci sunt prezenți peste 1000 de spectatori pentru partida care va începe de la ora 15. Adversarul Universității tocmai a primit întăriri din capitala Olteniei, după ce fundașul Bușu a fost împrumutat la Caracal, iar antrenorul Daniel Mogoșanu a activat mult timp la Universitatea.
U. Craiova - FC Caracal 3-0

Vezi aici programul și arbitrii meciurilor din Cupa UEFA! Balaj va conduce Sampdoria-Metalist!

Primăvara începe mai devreme în Europa. Mâine vor avea loc primele meciuri din șaisprezecimile Cupei UEFA, capul de afiș ținându-l disputa dintreWerder Bremen-AC Milan. Site-ul oficial al forului continental a dat publicității lista cu arbitri care vor conduce meciurile de miercuri. Partida Sampdoria-Metalist va fi condusă de o brigada din România, avându-l în frunte pe Cristi Balaj, asistat de Zoltan Szekely șiSebastian Gheorghe, iar rezervă va fi Augustus Constantin. Programul și arbitrii partidelor de miercuri din 16-imile Cupei UEFA: Dinamo Kiev-Valencia-Arbitri: Serge Gumienny - Walter Vromans, Michael Keyen (Belgia) Zenit-VfB Stuttgart- Arbitri: Bjorn Kuipers - Sander Van Roekel, J.F. Hans Olde Olthof (Olanda) Olympiakos-Saint Etienne- Arbitri: Lucilio Cardoso Cortez Batista - Joao Ferreira, Venancio Manuel Raposo Batista Tome (Portugalia)
Vezi aici programul și arbitrii meciurilor din Cupa UEFA! Balaj va conduce Sampdoria-Metalist!

Supercupa Italiei 2009 se va juca la Beijing!

"Il Calcio" se globalizează. Pe lângă transferul lui David Beckham și Ronaldinho la Milan, trofeul Supercupei Italiei se va juca la Beijing, China. Anunțul a fost făcut în această dimineață de către Federația Italiană de Fotbal după finalizarea discuțiilor cu omologii din Republica Populară Chineză, reprezentați de Wang Hui. Maimulte detalii se vor oferi în luna martie, la o conferință de presă comună a celor două părți. Acest trofeu nu ar fi primul disputat pe tărâm străin, după ce în 1993, AC Milan și FC Torino au disputat trofeul la Washington, iar în 2003, echipa lui Berlusconi s-a luptat cu Juventus la New York.
Supercupa Italiei 2009 se va juca la Beijing!

„Mutu spune că România va zdrobi Serbia și că el va înscrie două goluri!” TU CE CREZI?

Internaționalul sârb Zdravko Kuzmanovic a declarat că Adrian Mutu, colegul său de la Fiorentina, i-a spus că reprezentativa României va "zdrobi" Serbia în data de 28 martie, în preliminariile Cupei Mondiale, și că el va înscrie două goluri, informează cotidianul Blic. "Sfârșitul lunii martie se apropie și meciul cu România ar putea însemna mult pentru noi. Pe măsură ce se apropie data meciului, eu și Mutu ne tachinăm din ce în ce mai mult. Va fi o partidă foarte importantă pentru amândoi. Dacă vom învinge România la ea acasă, va însemna un rezultat important în campania noastră de calificare la Cupa Mondială. Eu și Mutu tot discutăm despre meciul ce va avea loc la Constanța, dar nu reușim să ajungem la un numitor comun în nicio privință. Mutu nu este îngrijorat de evoluțiile echipei României din ultima perioadă. Spune să ne vor zdrobi și că el va înscrie două goluri. Nu glumește, se vede acest lucru, iar eu îi spun lui că nu va ajunge mai aproape de 20 de metri de poarta Serbiei", a spus Kuzmanovic.
"Mutu spune că România va zdrobi Serbia și că el va înscrie două goluri!" TU CE CREZI?

Greu de învins! Dinamo-Slavija Sarajevo 1-1

Chiar dacă Rednic a trimis în teren o echipă formată mai mult din rezerve, dinamovilștii au dominat catogoric prima repriză. Totuși, contrar cursului jocului, Slavija deschide scorul prin Scepanovic, care profită de mai multe greșeali în lanț ale defensivei "câinilor". Elevii lui Rednic continuă să domine, construiesc frumos, cu pase din prima, însă de fiecare dată lipsește inspirația la faza de finalizare. În minutul 34 tânărul Dragoș Grigore reușește să restabilească egalitatea, după ce reia cu capul o centrare perfectă din corner a lui Zicu. Mitanul secund s-a desfășurat după același registru, cu Dinamo la conducerea meciului, nu însă și pe tabela de marcaj. Niculescu (intrat în repriza a doua), Izvoranu, Marius Niculae și Mitea nu au reușit să aducă o nouă victorie pentru Dinamo, după ce au ratat cu seninătate ocazii clare de gol. "Câinii" obțin a doua remiză consecutivă, la capătul unui meci pe care l-a dominat cap-coadă.
Greu de învins! Dinamo-Slavija Sarajevo 1-1

„Byasen e un adversar greu! Nu asta ne-am dorit!”

Tehnicianul echipei feminine de handbal Rulmentul Brașov, Herbert Muller, s-a declarat nemulțumit de tragerea la sorți care a avut loc azi la Viena. Elevele sale le vor întâlni pe norvegiencele de la Byasen în sferturile de finală ale Cupei EHF. "Este un adevrsar foarte greu, nu asta ne-am dorit. Cine cunoaște handbalul norvegian, mentalitatea de acolo, spiritul lor de luptă, își dă seama că avem parte de un adevrsar foarte puternic. Totuși, noi vrem să ne măsurăm forțele cu echipele tari și asta este șansa noastră. E clar că, la momentul actual cel mai bun handbal se joacă în Norvegia, dar vom încerca să ne luăm un avantaj după meciul tur, pe care să-l definitivăm în returul de la Brașov. E un avantaj că jucăm primul meci în deplasare și vom face tot posibilul să ne calificîm în semifinale", a spus Herbert Muller pentru NewsIn, citat de Sport.ro.
"Byasen e un adversar greu! Nu asta ne-am dorit!"

„Dayro e nemulțumit pentru că Lăcătuș joacă defensiv!”

Deși antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, nu contenește cu criticile la adresa lui Dayro Moreno, ultima oară spunând că atacantul columbian este "puturos", există semnale că jucătorul este la rândul său nemulțumit de tehnician. Astfel, contactat de ProSport, impresarul lui Dayro Moreno a spus că a vorbit cu clientul său și acesta i s-a plâns de strategia echipei, precum și de antrenorul Lăcătuș. Deși a declarat în repetate rânduri că va încerca impunerea unui joc ofensiv în Ghencea, de unde și adoptarea sistemului 4-1-4-1, agentul spune că Dayro Moreno i-a dezvăluit altceva.
"Dayro e nemulțumit pentru că Lăcătuș joacă defensiv!"

VEZI AICI ce farsă i-au făcut suporterii lui Liverpool unui fan Manchester United!

Un suporter al echipei Manchester United a făcut o călătorie de 643,6 kilometri pentru a o întâlni pe o femeie pe care o cunoscuse pe internet, însă la destinație a realizat că a fost victima unei farse a fanilor formației Liverpool, informează Daily Mail. Potrivit sursei citate, Stuart Slann, în vârstă de 39 de ani, s-a deplasat din Sheffield la o fermă din Scoția, crezând că o va întâlni pe femeia cu care flirtase pe site-ul Facebook timp de mai multe săptămâni. Slann, care este căsătorit, a ajuns la presupusa adresă a "Emmei", însă nu a găsit-o pe aceasta. După trei ore și jumătate de așteptare, el a fost sunat de doi suporteri ai echipei Liverpool pe care îi cunoscuse într-o vacanță în Mexic, care i-au spus că Emma nu există și că a fost victima unei farse. Cei doi fani au înregistrat convorbirea cu Stuart Slann și au postat-o pe YouTube și pe Facebook, alături de o fotografie a victimei farsei. "Credeam că această femeie chiar există, nu aveam îndoieli. Am condus timp de nouă ore, iar când am ajuns la fermă am primit un sms în care «ea» îmi scria că încă este la muncă. Apoi, peste trei ore și jumătate, când am fost sunat și mi s-a spus că a fost o farsă, m-am simțit oribil. Poate dacă mi-ar fi cerut să merg până la Manchester, Leeds sau Liverpool nu ar fi fost atât de rău și poate aș fi fost amuzat de situație. Dar faptul că m-au pus să mă deplasez până la Aberdeen a fost o dovadă de cruzime", a declarat Slann. Soția lui Slann, Louise, l-a părăsit pe bărbat după ce a
VEZI AICI ce farsă i-au făcut suporterii lui Liverpool unui fan Manchester United!

Lăcătuș: „Unii jucători trebuie să arate că au valoare!”

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, a vorbit despre pregătirea din această iarnă, despre tactica echipei, despre discuțiile din jurul echipei și multe altele. Tehnicianul născut la Brașov a spus că nu întelege de ce echipa este mereu pusă în discuție și a declarat că așteaptă mai mult de la unii jucători, despre care spune că au o valoare de necontestat. "Unii au restante in fata mea, pentru ca sunt constient de faptul ca pot oferi mai mult, pentru ca au valoare si calitati. Trebuie sa demonstreze, pentru ca nu trebuie sa fie semne de intrebare vizavi de valoarea lor", a spus Lăcătuș la spt fm.
Lăcătuș: "Unii jucători trebuie să arate că au valoare!"

Timișoara și-a plătit datoriile și va primi drept de joc!

Vicepreședintele grupării Jiul, Marian Spiru, a declarat că FC Timișoara a ajuns la un acord cu clubul din Petroșani pentru a stinge un litigiu legat de unele datorii mai vechi, după această înțelegere FRF urmând să ridice decizia de neprogramare a celor două echipe. "Litigiile s-au încheiat din ambele părți, banii au fost dați, astfel că nu mai există interdicția pusă de federație. Timișoara are dreptul de joc, iar noi la fel. Putem spune că lucrurile s-au rezolvat amiabil", a spus Spiru. Finanțatorul grupării FC Timișoara a precizat că Jiul datora clubului de pe Bega 300.000 de euro după transferul lui Fabian Teușan, aproximativ aceeași sumă trebuind să plătească și timișorenii celor din Petroșani. Altfel, gruparea Jiul Petroșani l-a declarat liber de contract pe Dacian Vizitiu, acesta din urmă fiind al zecelea jucător plecat în această iarnă după Drăgulici, Panainte, Roiu, Zăvoi, Floricel, Câmpeanu, Boboc, Zdrâncă și Cojocaru. Oficialii echipei Jiul Petroșani speră ca jucătorii veniți de la UTA Arad, Mircea Gheorghe, Mircea Ilie, Alin Ilin și Irinel Dumitru, să fie declarați cât mai repede liberi de contract pentru a putea semna cu formația petroșăneană.
Timișoara și-a plătit datoriile și va primi drept de joc!

„Încă am plăcere să joc fotbal”

"Veteranul" din poarta FC Brașov, Bogdan Stelea, a declarat că încă mai are plăcerea de a juca fotbal și de a face performanță, chiar dacă este la o vîrstă la care mulți au agățat deja ghetele-n cui. "Încă îmi face plăcere să intru pe teren și să mă pregătesc și acest lucru mă motivează. Dacă în vară mă voi simți bine, mi-aș dori să mai joc un an. În România există această idee preconcepută că, după o anumită vîrstă, ești terminat și că nu mai poți juca. Pe mine acest lucru mă motivează. Vreau să demonstrez că la 41 de ani încă se mai poate juca fotbal și să încerc să fiu un exemplu și pentru alți jucători. Nu am un secret anume. Trebuie să ai o viață sportivă, să ai grijă de tine, să te odihnesti, să fii atent la ce mănînci și ce bei. Mie îmi este destul de ușor în momentul de față și pot spune că este un mod de viață. Eu sper să fie bine și să nu mi se întîmple absolut nimic, pentru că orice accidentare mai serioasă contează. Apoi, totul depinde de conducerea clubului și de antrenor. Știu că atît Răzvan cît și Dinu Gheorghe au mare încredere în mine", a spus Bogdan Stelea pentru site-ul oficial al clubului.
"Încă am plăcere să joc fotbal"

Rulmentul-Byasen și Oțelul-Larvik în cupele europene!

Echipa de handbal feminin Rulmentul Brașov va întâlni formația norvegiană Byasen HE, în sferturile de finală ale Cupei EHF, conform tragerii la sorți care a avut loc, marți, la Viena. Meciul tur se va juca în 14-15 martie la Brașov, iar returul o săptămână mai târziu, în Norvegia. Echipa de handbal feminin Oțelul Galați va întâlni formația norvegiană Larvik HK, în sferturile de finală ale Cupei Cupelor. Meciul tur se va juca în 14-15 martie, în Norvegia, iar returul o săptămână mai târziu, la Galați.
Rulmentul-Byasen și Oțelul-Larvik în cupele europene!

„Mă bucur că Tamaș a fost reprimit în lot de Rednic!”

Vasile Turcu s-a declarat bucuros pentru decizia lui Mircea Rednic de a-l reprimi la echipă pe Gabriel Tamaș. Acționarul lui Dinamo îl avertizează însă pe fundaș că în cazul în care va mai repeta "isprava" consecințele vor fi mult mai grave. "Mă bucur că Gabi Tamaș a fost reprimit la prima echipă. El trebuie să înțeleagă că există reguli pentru toți jucătorii, indiferent de numele lor. Sper că a învățat ceva din asta, pentru că dacă se va mai repeta, cred că va fi mult mai grav. Mircea Rednic a luat o decizie foarte bună că l-a rechemat. Atât Dinamo, cât și echipa națională au nevoie de el", a spus Turcu pentru NewsIn, citat de Sport.ro.
"Mă bucur că Tamaș a fost reprimit în lot de Rednic!"

Fabbiani, elogiat de Gazzetta dello Sport: ” Este liderul de care avea nevoie River Plate!”

Evoluțiile lui Christian Fabbiani la River Plate nu au lăsat indiferenți jurnaliștii italieni. Impresionați de povestea atacantului, aceștia l-au declarat jucătorul săptămânii în campionatul Argentinian. Deși joacă în același campionat cu "monștrii" Riquelme, Rodrigo Palacio sau Juan Sebastian Veron, "Shrek" a fost cel care a cules laurii de la Gazzetta dello Sport.
Fabbiani, elogiat de Gazzetta dello Sport: " Este liderul de care avea nevoie River Plate!"

Președintele Realului: „Îl veți vedea pe Ronaldo pe Bernabeu!”

Președintele clubului Real Madrid, Vicente Boluda, a declarat, într-un interviu la postul de radio Cadena Ser, că este convins că portughezul Cristiano Ronaldo, de la Manchester United, va ajunge să evolueze la echipa madrilenă, informează cotidianul AS. "Sunt convins că îl vom putea vedea pe Cristiano Ronaldo pe stadionul Santiago Bernabeu", a spus Boluda. El a precizat că ar vrea ca tehnicianului Juande Ramos să îi fie prelungit contractul cu Real Madrid. "Echipa este formidabilă. Sunt convins că în acest sezon vom câștiga cel puțin un titlu, fie campionatul Spaniei fie Liga Campionilor. Avem o echipă mare și multe posibilități să obținem trofee", a menționat Vicente Boluda.
Președintele Realului: "Îl veți vedea pe Ronaldo pe Bernabeu!"