Comandantul Poliției din Veszprem, Zoltan Bolcsik, a fost sancționat disciplinar deoarece a dezinformat Poliția națională în legătură cu ancheta privind cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, informează MTI.
Potrivit sursei citate, staff-ul lui Bolcsik a dezinformat Poliția națională în privința unui mandat de arestare pentru unul dintre suspecți. Mandatul a fost emis la câteva ore după ce suspectul a fost arestat, iar polițiștii din Veszprem au motivat întârzierea prin faptul că nu au reușit să îl găsească pe judecătorul de serviciu, fapt negat de reprezentanții tribunalului din Veszprem.
În urma unei anchete interne, s-a stabilit că judecătorul de serviciu ar fi putut fi găsit cu ușurință.
Inițial, autoritățile maghiare au dat în urmărire internațională trei suspecți în cazul uciderii handbalistului român, iar doi dintre ei, Gyozo Nemeth și Sandor Raffael, au fost reținuți, în mai puțin de 24 de ore de la asasinat, în Austria. Cei doi urmează să fie extrădați. Un al treilea suspect, Sztojka Ivan, s-a predat în noaptea de joi spre vineri, iar poliția maghiară a anunțat, ulterior, că a mai reținut doi suspecți, Gabor P. și Csaba B.