CELE MAI NOI ARTICOLE

Becali: „Marius, ai vorbit cu ăia de la UTA? 15 miil la egal, treizeci la victorie! Ce p… mea!”

Așa cum noile stenograte apărute pe piață o demonstrează, la finalul campionatului trecut Lăcătuș nu a avut prea multe argumente în fața lui Becali, în momentul în care acesta din urmă a dorit ca un jucător sau altul să fie introdus în primul `11`. Totuși, în culise tehnicianul Stelei și-a făcut pe deplin datoria. Dialogul dintre cei doi, înregistrat de procurori și prezentat azi de dimineață de colegii de la Adevărul indică faptul că `Fiara` a fost intermediar în premierea clubului UTA Arad, în disputa cu CFR-ul, din etapa 30. Chiar dacă antrenorul și-a folosit toate relațiile pe care le avea la `Bătrâna Doamnă` din perioada 2006-2007, când s-a aflat la cârma bănățenilor, eforturile au fost în van, campioana impunându-se fără drept de apel în fața unei echipe virtual-retrogradată.
Becali: "Marius, ai vorbit cu ăia de la UTA? 15 miil la egal, treizeci la victorie! Ce p... mea!"

Becali: „Joci cu Petre, nu cu Neșu! Joci cu Lovin, nu cu Pleșan! M-ai înțeles? Lăcătuș: „Păi da!” CUM COMENTEZI?

Faptul că Gigi Becali se implică în alcătuirea primului `11` la Steaua nu mai surprinde pe nimeni. A recunoscut-o și el de atâtea ori și au recunoscut-o și unii tehnicieni. În ciuda acestui lucru, fostul număr șapte al vicecampioanei a afirmat în repetate rânduri că el nu este o marionetă, care să asculte de sfaturile păpușarului-patron. Realitatea, din păcate îl contrazice pe Marius. Noi stenograme date de procurorii DNA și publicate de Adevărul indică faptul că înaintea ultimelor două etape din returul campionatului trecut finanțatorul din Ghencea `i-a ordonat` Fiarei pe cine să folosească. Dialogul dintre cei doi are loc pe 15 aprilie 2008, înaintea partidelor pe care Steaua le avea de disputat contra Oțelului și a Timișoarei. Patronul îi explică clar lui Marius că trebuie să joace pe stânga cu Petre Marin, și nu cu Neșu și că la închidere trebuie utilizat Lovin, nu Pleșan." În zadar încearcă Lăcătuș să-l convingă pe Războinicul Luminii că folosirea lui Pleșan ar fi mai utilă. "Mi-e frică de Pleșan! Nu am emoții când e Lovin în teren" e răspunsul catego
Becali: "Joci cu Petre, nu cu Neșu! Joci cu Lovin, nu cu Pleșan! M-ai înțeles? Lăcătuș: "Păi da!" CUM COMENTEZI?

Ecclestone: „Alonso, du-te la Ferrari!”

Deținătorul drepturilor comerciale în Formula 1, Bernie Ecclestone, a acordat un interviu spaniolilor de la Marca în care nu face niciun secret din faptul că l-ar dori pe pilotul iberic la volanul scuderiei de la Maranello.
Ecclestone: "Alonso, du-te la Ferrari!"

Chelsea și Man City pregătesc transferul verii: Robinho, la schimb cu Didier Drogba!

Visul lui Abramovici de a-l achiziționa pe Robinho s-ar putea realiza mai repede decât s-ar fi așteptat oricine. După ce l-a ratat în vară pe superstarul brazilian, Chelsea ar putea să-l achiziționeze la finalul acestui sezon, la schimb cu Drogba, anunță News of the World. Jurnaliștii din arhipelagul britanic au speculat pe seama acestui posibil schimb și chiar susține că oficialii celor două cluburi s-ar fi înțeles deja. Transferat la începutul sezonului de City de la Real Madrid, atacantul de bandă a făcut furori atât pe teren cât și în afara lui. A reușit să înscrie 11 goluri în 17 partide și este idolatrizat de fanii de pe City of Mancester Stadium. Totuși, viața sa extrasportivă i-a determinat pe oficialii clubului să se gândească serios la o posibilă despărțire. În urmă cu o săptămână și câteva zile Robinho a fost amendat cu peste 200.000 de euro din cauza faptului că a părăsit fără aprobare cantonamentul. Ca și cum amenda nu ar fi fost de ajuns, fotbalistul carioca a primit și o gravă lovitură de imagine, fiin acuzat de viol. S-a vorbit chiar de o posibilă despărțire de atacant din această iarnă, dar Mark Hughes, tehnicianul formației, a negat această posibilitate. De cealaltă parte, Drogba, unul dintre jucătorii cei mai vânați de patronii lui City în vara lui 2008, are și el probleme la Chelsea. Ivorianul nu se află în relații tocmai bune cu Scolari, care îl preferă deseori pe Anelka în avanposturi, deși fotbalistul african și-a revenit complet după accidentare.
Chelsea și Man City pregătesc transferul verii: Robinho, la schimb cu Didier Drogba!

VIDEO / Raul a egalat recordul legendar al lui Di Stefano!

Victoria de la Numancia (2-0) repurtată de "galactici" în cadrul etapei cu numărul 21 a însemnat și egalarea de către Raul a unei performanțe istorice: 307 goluri în tricoul "merengues", exact cât reușise un alt jucător celebru al anilor '60, spaniolul de origine argentiniană Alfredo di Stefano.
VIDEO / Raul a egalat recordul legendar al lui Di Stefano!

„Uefa era obligată să ne acorde finala Europa League! Să nu ne mai gudurăm atât!”

Marian Iancu nu este sub nicio formă entuziasmat de faptul că Bucureștiul va fi în 2012 gazda finalei Europa League. Dacă în urmă cu mai multe zile, la aflarea veștii că țara noastră va fi aleasă pentru organizarea ultimului act al celei de-a doua competiții inter-cluburi din Europa, patronul Timișoarei a criticat faptul că lucrările la noua arenă stagnează nepermis de mult, acum el aduce în atenția publicului un alt aspect. Finanțatorul de pe Bega spune că nu este cazul să `ne gudurăm` pentru faptul că am fost aleși, deoarece intenția Uefa era ușor de anticipat. "Eu cred că UEFA era obligată să acorde o finală de cupă europeană la București. Dacă eram președinte la Federație, așa puneam problema. Era obligată, mai devreme sau mai târziu, să plaseze o finală de cupă europeană în România. Fotbalul, chiar și cel european, folosește un edificiu ridicat din banii publici, plătiți de cetățenii României. Pe banii mei nu trebuie să le mulțumesc celor de la UEFA sau de la FIFA, pentru că noi am construit ceva. Sunt banii noștri, trebuie să stăm drepți, nu să ne gudurăm pe lângă ei", a spus Iancu la sptfm.
"Uefa era obligată să ne acorde finala Europa League! Să nu ne mai gudurăm atât!"

Campionul mondial la skanderbeg s-a răsturnat cu „aparatul”

Potrivit editiei de azi a "Evenimentului zilei", Ion Oncescu, cel mai bun din lume la skanderbeg, a fost prezent la Suceava, unde era invitat sa ia parte la un concurs de specialitate.
Campionul mondial la skanderbeg s-a răsturnat cu "aparatul"

Ce jucător a pierdut Steaua!

Vi-l mai amintiți pe Antonio Valencia (foto în prim-plan), mijlocașul stânga ecuadorian care îi impresionase, prin evoluția sa de la CM 2006, pe Meme Stoica și Cosmin Olăroiu, pe vremea când cei doi activau la Steaua? Pe atunci avea doar 20 de ani și era rezervă la Villarreal, care nu a crezut în el și l-a împrumutat la Huelva. Steaua l-a avut pe ecuadorian pe lista de achiziții, dar, din mortive neînțelese, a renunțat să mai trateze cu Villarreal. Sătul de Spania, Valencia a plecat în Premier League, la Wigan Athletic, și, după doi ani, a ajuns un nume dorit de marile cluburi. Acum, Sir Alex Ferguson i-a cerut de urgență magnatului Glazer să scoată 22 de milioane de euro din buzunar, pentru a răspunde concurenței lui Real Madrid pentru Valencia. În 2006, Steaua ar fi trebuit să dea cel mult și 1,2 milioane de euro pentru a-l lua de la Villarreal...
Ce jucător a pierdut Steaua!

Steaua „Big Brother” TV!

Oficialii din Ghencea vor să dea o mare lovitură de imagine în Liga I, fiind pe cale să lanseze primul post privat de televiziune al unei echipe de fotbal din România, care să se ocupe în mare parte de prezentarea cât mai amănunțită a „vieții" Stelei. „Într-o lună lansez Steaua TV. Ar putea fi lansată chiar și în două săptămâni. Să vedem!", a spus Gigi Becali zilele trecute. Dacă în 2007, patronul roș-albaștrilor a avut ghinion și i s-a refuzat proiectul unei televiziuni de către CNA, pe motiv că putea avea numele unui om politic - Becali TV -, acum lucrurile sunt certe. „Ni s-a acordat licența de către CNA și postul poate emite oricând. Însă mai sunt probleme legate de programul zilnic al televiziunii. Cu siguranță, Steaua TV se va concentra în principal pe emisiuni legate strict de echipă, dar vor fi și altele, cu caracter social", a afirmat un oficial al Stelei despre acest proiect care va prezenta pas cu pas amănunte din viața fotbaliștilor, antrenamentele echipei sau povești.
Steaua  „Big Brother" TV!

Rațiu pleacă, Aldana rămâne

Chiar dacă meciul cu FC Bihor nu a contat în decizia lui Balint, după cele 120 de minute Alin Rațiu a fost informat că nu va fi luat în Spania, urmând să fie trimis la Buzău. Fundașul central îi face astfel loc lui Milos Brezinsky, slovacul recuperat de câteva zile fiind în programul normal al echipei, iar importanța lui în cadrul lotului impunea să fie prezent la Marbella. Surpriza o constituie Victor Aldana, apărătorul împrumutat în turul campionatului la CFR Timișoara, în Liga a II-a. Fotbalistul spaniol de 27 de ani a dat un randament bun în pregătirile din Turcia, astfel că și-a făcut loc și în a doua perioadă de pregătire. David Sanchez și Luis Garcia au fost înlocuiți de Alex Curtean și Kevin Amuneke, astfel că lotul deplasat va cuprinde tot 26 de jucători.
Rațiu pleacă, Aldana rămâne

„Bergodi, ca un tată”

Mijlocașul formației Politehnica Iași, Ciprian Milea (foto), a declarat că antrenorul italian Cristiano Bergodi a devenit foate repede îndrăgit în Copou de către fotbaliștii ieșeni. „Ne-am adaptat destul de repede stilului impus de domnul Bergodi. Este un antrenor cu principii noi și are un stil foarte plăcut de a lucra cu noi. Ne ia pe fiecare în parte și ne explică dacă nu înțelegem ceva, ne așază acolo unde trebuie în teren, face totul pentru ca ideile sale să fie puse întocmai în practică. Deși este de puțin timp la echipă, s-a creat o legătură între noi, reușește să ne țină uniți și pot să spun că a devenit ca un părinte pentru noi, jucătorii", a declarat Ciprian Milea. Fotbalistul apreciază că stagiul de pregătire efectuat în Copou va fi extrem de util echipei în retur: „A fost foarte solicitant. A fost greu, dar în cele din urmă totul a decurs bine. Ne-am pus la punct în ceea ce privește partea fizică, acum urmează să finalizăm celelalte aspecte în turneul de jocuri din Antalya. Cu siguranță aceste acumulări din perioada primului cantonament ne vor ajuta foarte mult în retur".
„Bergodi, ca un tată"

Primele note

Formația pregătită de Cristiano Bergodi, Politehnica Iași, a încheiat, vineri, primul stagiu centralizat de pregătire al iernii, desfășurat în Copou, la Complexul Sportiv „Emil Alexandrescu". După două săptămâni de pregătire în care s-a pus accent pe latura fizică, antrenorul Cristiano Bergodi s-a declarat mulțumit de nivelul la care a ajuns echipa. „A fost un cantonament foarte bun, s-a lucrat bine atât din punct de vedere tehnico-tactic, cât și fizic. Am avut noroc și de o vreme oarecum bună, în sensul că terenurile s-au prezentat în condiții destul de bune. Până acum e bine, sunt mulțumit, vom vedea cum se va derula și cel de-al doilea stagiu, cel din Turcia", a declarat Bergodi.
Primele note

Marica, la arme!

Dacă pe teren lucrurile nu merg chiar extraordinar pentru Ciprian Marica, în viața personală, atacantul naționalei are cu ce se mândri. Jucătorul lui VfB Stuttgart a pus mâna pe o „pradă" celebră: Gina Pistol, iepuraș Playboy și fostă concurentă la emisiunea „Dansez pentru tine". Cei doi s-au cunoscut într-un club din Predeal, în perioada Sărbătorilor de iarnă, iar apoi fata l-a vizitat pe fotbalistul naționalei la vila închiriată de acesta în Poiana Brașov.
Marica, la arme!

Kaka sau Messi pe viu!

Noul stadion Național nu a început să prindă contur, dar are deja programat un eveniment de excepție: finala Europa League din 2012. Înaintea acesteia, pe noua arenă s-ar putea disputa un alt meci de gală. E vorba de un amical de lux jucat de România cu ocazia inaugurării.Pentru botezul celui mai mare și mai modern stadion din țară, șefii de la federație nu puteau lua în calcul decât o mare forță a fotbalului mondial, o echipă care să umple tribunele și să facă din ziua inaugurării un eveniment de ținut minte toată viața. În acest sens, două echipe sunt vizate: Brazilia și Argentina. Șefii de la FRF se ocupă deja de asta. Ionuț Lupescu a contactat firma care gestionează amicalele celor două super-forțe, iar răspunsul a fost favorabil: Argentina și Brazilia acceptă să joace în capitala României!
Kaka sau Messi pe viu!

Retrogradează Craiova?

Craiova este amenințată cu retrogradarea de fantomele trecutului. O datorie de 6,2 miliare ROL către o firmă din Târgu Mureș, făcută acum un deceniu, pe vremea lui George Ilinca, a generat un proces care amenință clubul cu retrogradarea. Strămutat între timp la tribunalul din Iași, litigiul a ajuns într-o fază avansată. Magistrații au respins vineri cererea de suspendare de executare silită a firmei SC Fotbal Club U Craiova SA, care finanțează clubul de fotbal și au decis că se pot demara procedurile de intare în faliment. „Noi vom începe automat toate operațiunile pentru executare. Sfârșitul Universității Craiova începe la Iași dar nu în prima etapă din retur, când oltenii au meci în Copou, ci chiar acum", declarat patronul firmei mureșene Euro Expo SRL, Teodor Luca, pentru Ziarul de Iași. Dacă firma lui Mititelu intră în lichidare, echipa de fotbal își pierde licența și este retrogradată.
Retrogradează Craiova?

Încă două luni!

Ghinioanele se țin lanț de Mihăiță Pleșan (foto), care este lovit de accidentări în serie. El nu numai că a ratat deplasarea cu Steaua în cel de-al doilea cantonament la Belek, dar mai mult, ar putea lipsi circa două luni de pe teren. Mijlocașul a simțit vineri dimineața, la antrenament o arsură la mușchiul, de la coapsa din spate a piciorului drept, primul diagnostic parțial oferit de medicii Stelei fiind întindere musculară și repaus total obligatoriu. De atunci, stelistul nu s-a mai pregătit nici măcar în sala de forță și așteaptă investigațiile medicale amănunțite. Cu toate astea, de ce se teme cel mai mult Marius Lăcătuș ar putea să nu scape. Ex-olteanul este suspect de ruptură, verdict care ar putea să-l facă automat indisponibil aproape două luni. De altfel, jucătorului pare să-i fie sortit în ultima vreme să se lovească chiar la începutul meciurilor din campionat. La fel s-a întâmplat în toamnă, după amicalul cu AS Roma, fapt care se repetă acum, cu aproape o lună înainte de debutul returului.
Încă două luni!

Rambo Niță

Vă mai amintiți de Robert Niță, micuțul atacant care a lansat în fotbalul românesc celebrul slogan „Sunt bun, dar nu mă vede nimeni"? Astăzi, fostul idol al tribunelor Giuleștiului joacă și antrenează la 7.500 de km de București, la Hanoi, în îndepărtatul Vietnam. „Golden Boy" a semnat, în noiembrie, un contract pe un an cu FC Cong Viettel, echipa armatei vietnameze, care are drept obiectiv câștigarea cupei și a campionatului. „Venirea mea aici a pornit de la o ofertă a unui partener de afaceri pe care eu o luasem inițial în glumă. Nu auzisem de Vietnam decât din filmele gen comando și habar n-aveam dacă se joacă fotbal organizat aici", ne-a povestit Niță. „Prima impresie pe care mi-a lăsat-o Hanoiul a fost groaznică.
Rambo Niță

Tata Jean la aparate!

Jean Pădureanu, una dintre cele mai vechi și influente persoane din fotbalul românesc, e suspectat de ceilalți inculpați din dosarele DNA că ar fi oferit informații prețioase, „din interior", procurorilor. Un pasaj bizar din discuțiile Nețoiu - Becali, devenite publice în cadrul dosarului „Valiza", descrie un Jean Pădureanu devenit incomod pentru unele personaje influente din fotbalul românesc. „Să moară, băga‑și‑ar p... în mă-sa, JEAN ăsta", îi spune Gigi Nețoiu lui Becali, care răspunde iritat: „S-a dus cu aparatură să se întâlnească cu Victor". Faptul că „aparatura" despre care vorbește finanțatorul stelist înseamnă microfoane folosite pentru a înregistra o discuție cu impresarul FIFA Victor Becali (foto stânga) este recunoscut, într-o anumită măsură, chiar de către Gigi Nețoiu. Contactat de ProSport, „Comandantul" a declarat că „e posibil să fi fost vorba și de microfoane. Nu mai țin minte, dar acum depinde și de context. Discuția cu Gigi a avut loc acum mult timp".
Tata  Jean la aparate!

„Te tai, să moară mama!”

După ce Robinho a fost arestat pentru viol, Premier League are parte acum de un nou scandal. Protagonist este temperamentalul El Hadji Diouf. Senegalezul a fost vândut de urgență de Sunderland, în urma unui conflict cu coechipierul său, Anton Ferdinand. De la ce a pornit totul? De-a lungul meciului câștigat marțea trecută de Sunderland în fața lui Fulham, ambii s-au acuzat de lipsă de dăruire pe teren. După meci, Diouf a sărit să-l strângă de gât pe Anton, amenințându-l: „Bag cuțitul în tine!". Au fost cu greu potoliți de către coechipieri, dar, a doua zi, cearta a continuat în timpul antrenamentului. Drept urmare, șefii lui Sunderland au hotărât: „Îl vindem repede pe Diouf". Și, pentru 2 milioane de lire sterline, atacantul a fost cumpărat de Blackburn, acolo unde va lucra din nou cu Sam Allardyce, omul care l-a avut ca elev, timp de trei ani, la Bolton. Ironia sorții este că fratele lui Anton, mult mai faimosul Rio Ferdinand, de la Manchester United, este un aprig luptător împotriva utilizării armelor albe, în 2006 el inițiind campania „Respectă-ți viața, și nu cuțitul".
„Te tai, să moară mama!"

Iubita l-a salvat pe Radu Ștefan de furia suporterilor!

Ștefan Radu a scăpat pentru moment de furia fanilor, însă aceștia așteaptă să-l vadă pe român singur, neînsoțit de prietena sa. Tifosii biancocelesti au reacționat dur vineri după-amiază, în urma rezultatelor slabe înregistrate de Lazio în ultimul timp. 300 de fani au asaltat porțile de la Formello, locul de cantonament al echipei, proferând injurii și amenințări la adresa antrenorului Rossi și a jucătorilor. Românul Ștefan Radu a fost cel mai norocos, mașina sa fiind lăsată să intre în baza de pregătire doar pentru că fostul dinamovist era însoțit de prietena sa. „Nu putem să-i zicem acum nimic, pentru că este cu o femeie atât de frumoasă", au strigat suporterii.
Iubita l-a salvat pe Radu Ștefan de furia suporterilor!

Real l-a luat pe noul Zidane

Cariera lui Lauren Faubert (foto) are, cel puțin până la această oră, un traseu identic cu cel al carierei lui Zinedine Zidane. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani, împrumutat ieri de Real Madrid de la West Ham, pentru 1,5 milioane de euro, a început fotbalul la Cannes. A trecut apoi pe la Bordeaux, iar la echipa națională a jucat un singur meci, primul după retragerea lui Zizou, în 2006. Mai mult, el a purtat atunci numărul 10 pe tricou și a adus victoria „cocoșilor" în fața Bosniei-Herțegovina, 2-1, printr‑un gol marcat chiar în ultimul minut. Acel gol a obligat-o pe soția sa să își respecte nostima promisiune de a plonja îmbrăcată în piscina de acasă, în prezența reprezentanților mass-media. Transferat de West Ham în 2007, Faubert a avut neșansa unei serioase accidentări, ruptură la tendonul lui Ahile în amicalul cu Sigma Olomouc, din 17 iulie 2007. A fost operat la Strasbourg, în aceeași clinică unde mai suferiseră intervenții chirurgicale Thuram și... Zidane. Practic, abia în ianuarie 2008 a debutat pentru „ciocănari" și, de atunci, a devenit titular indiscutabil.
Real l-a luat pe noul Zidane

Mutu dă ochii cu dușmanul

Adrian Mutu (foto) este anunțat titular azi în partida de la Bologna. După o absență de trei săptămâni, provocată de o reaccidentare la cotul stâng în timpul meciului cu Lecce, din 10 ianuarie, „Il Fenomeno" este gata să joace, chiar dacă a decis să-și asume marea responsabilitate de a o face purtând un bandaj protector. Riscul e mare, dar Mutu a decis să revină, după ce s-a consultat cu profesorul Carlo Bufalini și cu antrenorul Cesare Prandelli. „Da, e adevărat, Mutu a fost convocat și vom conta din nou pe el", a răspuns bucuros Prandelli, ieri, în fața presei, după anunțarea lotului.
Mutu dă ochii cu dușmanul

Gol sau autogol?

Românii din Bundesliga au început furtunos noul an, numărându-se printre protagoniștii primei etape din retur. Ciprian Marica și-a regăsit pofta de gol după ce, la VfB Stuttgart, a fost instalat ca antrenor Markus Babbel. Atacantul român a deschis ieri scorul în succesul obținut acasă, cu 2-0, în fața codașei Borussia Monchengladbach, un gol cu destulă șansă, pentru că Brouwers a încercat să oprească drumul balonului spre plasă, dar s-a încurcat și din el mingea a intrat în poartă. Părerile sunt împărțite în privința autorului golului pe care-l puteți veddea pe www.prosport.ro. Oricum, oficial, Marica bifează reușita cu numărul opt în toate competițiile din acest sezon, trei în campionat, două în Cupa UEFA, două în Intertoto și una în Cupa Germaniei.
Gol sau autogol?

Finala giganților

Ultimul act al Mondialului de handbal ne prezintă o finală scontată de toată lumea. Croația și Franța, considerate principalele favorite la startul competiției, vor evolua cu trofeul pe masă după ce au „executat" tot ce au prins în cale. Ambele combatante s-au calificat în marea finală după victorii concludente în semifinale. Franța a bătut-o fără drept de apel pe Danemarca, cu 27-22, în timp ce naționala Croației nu i-a oferit nicio șansă Poloniei, impunându-se cu 29-23. Cele două finaliste se înfruntă pentru a doua oară la acest turneu final, după ce s-au întâlnit și în grupa principală. Croația s-a impus atunci cu 22-19, gazdele având un ascendent moral asupra Franței după ce au câștigat și semifinala de la CE din 2008, cu 24-23. Totuși, trupa lui Karabatic (foto) nu poate fi subestimată, croații primind o lecție de handbal în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Beijing, când au pierdut, scor 23-25.
Finala giganților

Vin banii pentru sport

Proiectul de buget pentru 2009 a fost aprobat de Guvern, urmând să fie rediscutat mâine, pentru eventualele modificări, și apoi să fie transmis la Parlament. Astfel, din surse neoficiale, Ministerul Tineretului și Sportului ar avea un buget de 585,5 milioane de lei (0,1% din PIB).
Vin banii pentru sport

Duelul apărărilor în Superbowl

Duelul apărărilor în SuperbowlEdiția cu numărul 43 din Superbowl, programată la noapte (ora 0:30, în direct la Sport 1), va aduce față-n-față echipele Steelers Pittsburgh și Cardinals Arizona, care au cele mai bune apărări din liga de fotbal american (NFL). Oțelarii vizează al șaselea trofeu, în timp ce pentru cardinali un succes ar fi cel dintâi din istoria lor.
Duelul apărărilor în Superbowl

HC victorie în finala Mol

HC Csikszereda (în negru) a câștigat, aseară, la Miercurea-Ciuc, primul meci al finalei Ligii Mol, învingând pe Sport Club cu 5-2 (1:1, 1:1, 3:0). Cu portarul Patrik Polc în formă și cu Mihaly Arpad realizator al unui hat-trick, HC s-a impus clar. Următoarea partidă (se joacă după sistemul 3 din 5) are loc astăzi, de la ora 14:30 (în direct pe Sport Klub).
HC victorie în finala Mol

Uraganul

După ce a cucerit Australian Open doar în anii impari 2003, 2005 și 2007, Serena Williams a respectat tradiția trecându-și în palmares titlul și în 2009. Ea a spulberat-o în finală pe Dinara Safina, 6-0, 6-3. Forță, control perfect al mingii, un joc fără greșeală și o stăpânire de sine care a ajutat-o să contabilizeze punct după punct. Totul timp de 59 de minute. De atât a avut nevoie Serena pentru a se încorona regină la Melbourne. Rolul de victimă i-a revenit Safinei, care nu a avut nicio șansă în fața americancei hotărâte să spulbere totul în drumul ei spre top. Grăbită parcă să termine mai repede, americanca a câștigat primul set fără drept de apel, 6-0. Deși, în setul doi, Safina a încercat să intre în joc, Serena, susținută din tribună de mama și sora ei, Venus, i-a tăiat orice avânt, punctând decisiv game după game, 6-3. Transformată în „copil de mingi", după cum a recunoscut ulterior, rusoaica a terminat meciul cu lacrimi în ochi. Noua lideră a ierarhiei a declarat: „Sunt foarte fericită. Îmi doream să câștig și simțeam că trebuia să înving. Am uitat că era un meci care îmi putea aduce locul 1. Întotdeauna am crezut că sunt cea mai bună, indiferent dacă eram numărul unu mondial sau nu". Mai mult, ea a cucerit împreună cu sora ei, Venus, titlul și în proba de dublu feminin.
Uraganul

Totul va depinde de un fir de păr

După ce a avut o perioadă de cădere psihică, la sfârșitul anului trecut, Roger Federer a reușit să recupereze. Meciul cu Tomas Berdych a fost trambulina psihică, pentru acest turneu. Așa se întâmplă cu jucătorii foarte mari, după ce reușesc să depășească un adversar mai slab cotat decât ei, dar care le pune probleme, într-un meci lung și tensionat, după aceea explodează în meciuri foarte controlate, în care sunt puternici și câștigă fără drept de apel. Berdych-ul lui Nadal s-a numit Fernando Verdasco. L-a întâlnit mai târziu, în semifinale. Și din meciul acesta titanic, întins pe cinci ore și 14 minute, ies doi vectori. Mai întâi, oboseala lui Nadal. Oricât ar fi de suprauman fizic, nu poate să nu-și spună cuvântul un meci de cinci ore și 14 minute. Pe de altă parte, psihic Nadal a primit un impuls cu această victorie pe muchie. Federer trebuie să-i mulțumească lui Verdasco și pentru că l-a eliminat pe cel mai incomod adversar al lui, Andy Murray.
Totul va  depinde de  un fir  de păr

Noul Coman

Giuleștenii caută să-și asigure poarta după plecarea lui Dani Coman la FC Brașov. Rapidiștii sunt foarte aproape de a obține semnătura goalkeeperului de 25 de ani, de la FC Coton Sport, Kassaly Daouda (foto dreapta). Acesta a sosit ieri în România și s-a pregătit alături de „feroviari". „Chiar dacă avem trei portari în lot negociem și pentru Daouda, pentru că ne-am propus să ne asigurăm bine acest post după plecarea lui Dani Coman. Kassaly este un tânăr de perspectivă, de 25 de ani, titular la naționala Nigerului", a spus Grigore Sichitiu. O ultimă rundă de negocieri pentru Kassaly Daouda cu oficialii de la FC Coton Sport va avea loc astăzi. „Impresarul jucătorului este fostul selecționer de la naționala Nigerului, Dan Anghelescu, un bun prieten de-al meu, și sper să ne înțelegem", spune Sichitiu
Noul Coman

Mersi, Steaua!

Lotul numeros antrenat de Mircea Rednic începe să piardă jucători. Nu dintre cei mai importanți, dar unii folositori în momentul în care infirmeria clubului este plină. Silviu Izvoranu și Lucian Goian sunt, în proporție de 99 la sută, transferați la Terek Groznîi. Oferta rușilor pentru cei doi a sosit pe masa lui Cristi Borcea ieri, la ora 12:00, iar președintele executiv al „câinilor" nu a mai stat pe gânduri. A spus „Da" imediat și le-a comunicat fotbaliștilor să se întoarcă în Antalya, de unde ei tocmai reveniseră în țară cu câteva ore mai devreme! Cei doi apărători s-au conformat, ajungând deja în cantonamentul rușilor pentru a semna contractele de joc.
Mersi, Steaua!

Atac la câini: „Vă bag în lesă!”

Președintele CFR-ului e cu gândul la titlu și de ziua lui. Iuliu Mureșan împlinește astăzi 55 de ani și știe care e cadoul perfect în acest sezon: eventul. Pentru asta trebuie să îi pună piedică lui Dinamo!După ce, în trecut, a spus că este fan Prison Break și dansează ca ursul Baloo, Iuliu Mureșan și-a găsit acum un nou hobby. Acesta și-a propus ca în scurt timp să devină îmblânzitor de... „câini roșii". În glumă, Mureșan oferă o soluție inedită pentru oprirea celor din „Ștefan cel Mare": o lesă! „Eu sunt obișnuit să stăpânesc câinii, pentru că am doi acasă, nu o să îmi fie greu. Lesa pe care am primit-o cadou este cam mică, dar nu-i nimic, pentru că așa sunt și adversarii noștri", a glumit Mureșan. Președintele campioanei nu a uitat nici de ziua sa de scandalul ce a cuprins fotbalul românesc. „E bine că au apărut stenogramele. Așa se poate stabili nivelul de cultură al unor persoane. Noi am fost victime în tot acest scandal. Nu cred că în acest campionat se vor mai repeta astfel de lucruri. Păcat că și Pițurcă s-a băgat și a avut asemenea discuții", a mărturisit Iuliu Mureșan.
Atac la câini: „Vă bag în lesă!"

„Vreau banii!”

Cel mai sonor transfer ratat al CFR-ului, Mikael Dorsin (foto, în dreapta), a renăscut la Rosenborg. Internaționalul suedez susține că echipa din Cluj nu poate emite pretenții de Liga Campionilor atât timp cât nu își plătește datoriile față de foștii jucători. „FIFA îi va forța să plătească", amenință fundașul. Ți-ai primit banii de la Cluj? Încă nu, și e o sumă importantă, 170.000 de euro. Nu-mi fac griji, e totul scris în contract. Agentul meu m-a asigurat că îmi voi primi banii. Am mers cu cazul meu la FIFA, iar acum aștept ca ei să pună presiune pe CFR. Sper ca la începutul lui februarie să îmi încasez banii.
„Vreau banii!"

„Găsiți bani!”

Vești bune pentru rapidiști înaintea plecării în stagiul de pregătire din Antalya: ei au fost anunțați de conducători că-și vor primi cât de curând și banii pe decembrie. Situația de la Rapid tinde să se îmbunătățească. „Vrem să plecăm în Antalya liniștiți. Jucătorii trebuie să-și primească salariile și să se gândească doar la fotbal în cantonament. Așa că, găsiți bani!", le-au transmis Nae Manea și Marian Rada oficialilor. Zis și făcut. Directorul general, Grigore Sichitiu, și președintele Consiliului de Administrație, Constantin Toma, caută insistent fonduri pentru achitarea restanțelor, iar jucătorii au fost deja anunțați că săptămâna viitoare își vor primi banii chiar și pe luna ianuarie! „Atmosfera nu e afectată deloc la echipă, deși s-au dat salariile doar pe noiembrie. Se fac eforturi să se achite și pe decembrie și ianuarie. Să vedem ce vom reuși", recunoaște directorul tehnic, Nae Manea. Și Marian Rada este optimist: „Am primit promisiunea că vom fi cu banii la zi". Giuleștenii vor pleca mâine în Antalya, unde vor sta până pe data de 14 februarie.
„Găsiți bani!"

Mitea e sigur: „Pot mai mult”

Alături de Niculescu, Nicolae Mitea (foto) a fost revelația primului cantonament al dinamoviștilor în Antalya. Fotbalistul recunoaște că mai are de recuperat din punct de vedere fizic și spune că se află la doar 60% din ce poate arăta pe teren. Cum te simți după zece zile de cantonament și două goluri marcate? Am împușcat doi iepuri dintr-o dată. În primul rând, am făcut o pregătire foarte bună. A fost extraordinar pentru că încă am probleme din punct de vedere fizic. Nu sunt nici acum la capacitatea maximă după accidentare. Apoi, mă bucur că am avut evoluții bune în cele două meciuri.
Mitea e sigur: „Pot mai mult"

Dayro: „Să vină Dică!”

Dayro Moreno se află în fața unui nou retur de campionat, în care va trebui să se autodepășească pentru a le închide gura contestatarilor săi. El a venit în România în urmă cu un an și se află la al doilea cantonament de iarnă cu Steaua. Dayro, ești pregătit pentru o nouă perioadă lungă de pregătire? Da, pentru că, până la urmă, toate aceste sacrificii pe care le facem au ca scop obținerea de performanțe. Iar țelul nostru e să ne pregătim bine ca să jucăm din nou în grupele Ligii Campionilor. În plus, cantonamentul de aici, din Turcia, e frumos. E pe măsura unei echipe precum Steaua.
Dayro: „Să vină Dică!"

Diță e numărul 1! Forminte contestă

Crema sportului românesc s-a adunat ieri la Complexul olimpic de la Izvorani pentru a-i sărbători pe cei mai valoroși performeri ai anului 2008. Organizată cu oarece întârziere, comparativ cu anii trecuți, Gala sportului ro­­mânesc a avut un câștigător previzibil: campioana olimpică la maraton, Constantina Diță. Aplaudată în picioare de toți cei prezenți, atleta în vârstă de 38 de ani a spus, emoționată: „Sunt mândră că sunt româncă. Mă bucur că sunt un model atât pentru cei care fac sport, cât și pentru oamenii de rând. Mă onorează acest premiu". Nu toți au fost însă mulțumiți de alegerea Pușei. Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, Nicolae Forminte (foto mic), a contestat decizia, iar, ca formă de protest, nu și-a lăsat elevele, la un moment dat, să urce pe scenă pentru o fotografie de grup. „Îmi pare rău că am venit și nu voi mai participa la astfel de evenimente atât timp cât nu există un criteriu clar de stabilire a celor mai buni sportivi. 2008 nu a fost doar anul Olimpiadei. Sandra Izbașa are trei medalii la europene și două la Olimpiadă. Dacă s-au plictisit de noi, să ne spună și ne vom lua concediu. Mi s-a transmis că s-ar putea să rămân fără indemnizația olimpică, pentru că mi-am permis să protestez. Nu-mi închide nimeni gura, iar federația de gimnastică nu trebuie să aibă o atitudine de servilism față de nimeni", a tunat Forminte. Conducerea COSR nu a dorit să comenteze declarațiile antrenorului.
Diță e numărul 1! Forminte contestă

VIDEO / Juve pierde acasă cu Cagliari după un THRILLER cu 5 goluri! Mai are șanse la titlu?

Etapa cu numărul 22 din Serie A a programat sâmbătă seară două partide. Napoli și Udinese au terminat la egalitate (2-2), în timp ce ocupanta locului secund, Juventus, a pierdut surprinzător, acasă, partida cu Cagliari. Seara neagră a "Bătrânei Doamne" a fost anunțată de golul lui Biondini, din minutul 16, care i-a adus pe oaspeți în avantaj. "Momo" Sissoko și Pavel Nedved au făcut însă ca lucrurile să intre în normal, cu două reușite în decurs de 7 minute și Juve intra la cabine în avantaj. Repriza secundă a început prost pentru elevii lui Ranieri, Jeda egalând la 9 minute de la reluare. Profitând de atacurile disperate ale gazdelor, cei de la Cagliari au dat lovitura pe contraatac în minutul 78, prin golul lui Matri. Juventus acumulează astfel două înfrângeri consecutive în campionat, după eșecul din etapa trecută, de la Udine (1-2) și "bianconerii" rămân la 6 puncte în spatele liderului Inter, care joacă duminică pe Giuseppe Meazza cu Torino.
VIDEO / Juve pierde acasă cu Cagliari după un THRILLER cu 5 goluri! Mai are șanse la titlu?

FC Argeș a învins-o la scor pe Benfica…de Luanda!

Echipa FC Argeș a învins cu scorul de 4-1, formația angoleză Benfica de Luanda, într-un meci disputat în cadrul stagiului de pregătire din Portugalia. Golurile au fost marcate de Voiculeț '23, '46, Dulcea '53 și Beuran '73. Benfica de Luanda a redus din diferență în minutul 52 printr-un autogol al lui Ghiță. Ionuț Badea a folosit următoarul "11": Coca - Ghiță, Cazan, Mocanu, Poenaru - V. Stan, Boboacă, Mina, Doman - Voiculeț, Dulcea. Pe parcursul întâlnirii au mai jucat: Bolboașă, Voicu, Lăcustă, Bazzi, Chirciu, Tameș, Beuran.
FC Argeș a învins-o la scor pe Benfica...de Luanda!

„Vrem procente!”

elenovela „Ropotan la Dinamo Moscova" continuă! După ce, în primele episoade, problema a constituit-o TVA-ul, acum lucrurile s-au schimbat. În loc de Taxa pe Valoare Adăugată, mai nou se negociază despre procente dintr-o eventuală vânzare a „închizătorului" la un alt club. Acționarii din „Ștefan cel Mare" sunt de părere că lui Ropotan (foto) îi va crește cota în următorii ani și vor să stipuleze în contractul de transfer un procent de aproximativ 10-15% din suma pe care el ar fi vândut de ruși. „Are 22 de ani, iar peste câteva sezoane se va maturiza și va pleca pe bani mulți în altă parte. De ce să nu profităm?", spun șefii din „Groapă". În cazul în care rușii vor accepta această clauză, conducătorii „câinilor" sunt dispuși să renunțe la câteva sute de mii de euro din suma de transfer. Tratativele finale urmează să aibă loc săptămîna viitoare.
„Vrem procente!"