Steluța Luca: „Putem câștiga Cupa!”**

Fără Steluța Luca probabil că Oltchim ar fi avut dificultăți mai mari în a se califica în semifinalele Ligii Campionilor. Căpitanul formației vâlcene a fost magistral în apărare cu Buducnost, reușind să-și hipnotizeze practic adversarele, care i-au tras în dese rânduri în brațe. Luca poate fi socotită deja, fără să greșim, un simbol al Oltchimului, având în vedere „vechimea" pe care a acumulat-o la formația vâlceană (n.r. - și-a făcut debutul în februarie 1993). A cucerit nenumărate trofee, dar niciodată nu a reușit, până duminică seară, să ajungă într-o semifinală de Champions League. Interul dreapta spune că va fi însă cu adevărat o handbalistă realizată doar dacă va păși cu Vâlcea în finala Ligii Campionilor.
Steluța Luca: „Putem câștiga Cupa!"**

Fără Steluța Luca probabil că Oltchim ar fi avut dificultăți mai mari în a se califica în semifinalele Ligii Campionilor. Căpitanul formației vâlcene a fost magistral în apărare cu Buducnost, reușind să-și hipnotizeze practic adversarele, care i-au tras în dese rânduri în brațe. Luca poate fi socotită deja, fără să greșim, un simbol al Oltchimului, având în vedere „vechimea“ pe care a acumulat-o la formația vâlceană (n.r. – și-a făcut debutul în februarie 1993). A cucerit nenumărate trofee, dar niciodată nu a reușit, până duminică seară, să ajungă într-o semifinală de Champions League. Interul dreapta spune că va fi însă cu adevărat o handbalistă realizată doar dacă va păși cu Vâlcea în finala Ligii Campionilor.

Bună, Steluța, cum îți sunt brațele? S-au învinețit după câte blocaje ai făcut?

(Râde!) Acum sunt OK. La ultima aruncare m-am resimțit. M-a durut puțin umărul pentru că m-a prins relaxată, dar acum sunt bine.

Care sunt secretele victoriei cu Buducnost și, implicit, ale calificării în semifinale?

Apărarea și poarta au fost impecabile. În plus, ne-a funcționat foarte bine contraatacul. În ultima perioadă, la acest capitol am stat ceva mai slab. Am avut un joc de echipă complet, care ne-a adus această calificare. Cele din apărare ne-am completat foarte bine cu fetele din atac. Când miza este foarte mare, știm să ne mobilizăm la maximum, mai ales că de jocul de duminică depindea calificarea în semifinale.

De cât timp visezi la o asemenea performanță?
De foarte mult timp, e visul oricărui sportiv să ajungă într-o astfel de situație. Cu naționala am reușit să prind o finală de Campionat Mondial, mi-am dorit foarte mult și cu echipa de club să obțin o mare performanță.

Se poate spune că ești acum împlinită și din punct de vedere sportiv?

Dacă aș ajunge în finala Ligii Campionilor, pot spune că da.

Vă mulțumiți cu prezența în semifinale?

Bineînțeles că nu! Dacă am ajuns aici, acum orice este posibil.

Dar nu există riscul să intervină automulțumirea în lot după îndeplinirea obiectivului?
Suntem multe jucătoare în lot și fiecare își dorește să evolueze. Este bine că există concurență, iar acest lucru ne motivează.

Are Oltchim față să câștige și Champions League?

Da! Dacă ne motivăm la fel cum am făcut-o înaintea partidei cu Buducnost și vom face un joc asemănător, este posibil orice, chiar să câștigăm și trofeul.

Hypo sau Viborg?

Aș vrea mai mult Viborg. Deocamdată însă ne concentrăm asupra partidei cu Györ. Dacă ieșim pe primul loc în grupa principală, atunci jucăm returul din semifinale acasă.

Vin banii: 25.000 de lei

Calificarea în semifinalele Ligii Campionilor le aduce glorie jucătoarelor, dar și sume substanțiale în conturi.

Handbalistele vor încasa prime de 25.000 de lei pentru performanța realizată. Această sumă nu o vor lua însă toate componentele, ci doar titularele. „25.000 de lei este prima individuală maximă. În funcție de cât și cum au evoluat vor fi alcătuite patru categorii. Nucleul de bază va încasa maximum, celelalte handbaliste vor primi regresiv“, ne-a declarat președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu. Interesant este faptul că, în cazul antrenorilor, Radu Voina și Ivica Rimanic vor împărți suma de 37.500 de lei. Șeful grupării vâlcene a anunțat că banii vor fi virați săptămâna viitoare.

O vacanță oriunde în Europa

Premierile nu se vor opri însă aici. Oficialii campioanei României vor stabili săptămâna viitoare prima de calificare pentru accederea în finală, dar și pe cea pentru câștigarea trofeului. Deocamdată, managerul general al SC Oltchim, Constantin Roibu, le-a anunțat pe jucătoare că vor mai avea parte de o surpriză în cazul în care vor juca finala, o săptămână de vacanță oriunde își dorește echipa în Europa.

Au sărbătorit cu tort și șampanie

Jucătoarele, staff-ul și conducerea au sărbătorit calificarea la „protocol“ în Sala Sporturilor „Traian“. Un suporter din Craiova a trimis un tort cu poza echipei, dar și șampania. Totul a fost organizat ad-hoc, unele jucătoare, plecate, fiind întoarse din drum pentru a ciocni în cinstea calificării. Mai târziu, echipa s-a adunat la un restaurant în oraș.

35 de mii de euro primește Oltchim de la EHF pentru cele 7 victorii înregistrate în Ligă. Vâlcea ar putea să mai primească 160.000 de euro dacă va câștiga trofeul cu victorii pe linie 

"Am o presimțire că Oltchim poate depăși obiectivul propus, calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Personal, mi-aș dori pe Viborg în semifinale"
– Ioan Gavrilescu, președinte CS Oltchim

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania