CELE MAI NOI ARTICOLE

Cu maica Rusia**

Un meci România - Rusia la handbal feminin în zilele noastre nu este cu nimic mai prejos decât, să spunem, Argentina - Brazilia la fotbal. Cele două reprezentative se înfruntă azi (ora 17:30) pentru ultima dată înaintea Campionatului Mondial din China (5-20 decembrie). Prima reprezentativă participă la sfârșitul acestei săptămâni, la Trondheim (Norvegia), la un ultim turneu de verificare înainte să plece în Asia, pentru a ataca titlul mondial. Două dintre cele trei adversare, Rusia și Norvegia, îi sunt și principale contracandidate în lupta pentru titlul mondial. Alături de cele trei națiuni, la startul turneului Mobelringen Cup va fi prezentă și Croația.
Cu maica Rusia**

Ceapa, ca suporterii!** Interzisă în Ghencea!

La orice echipă profesionistă de fotbal, alimentația este una foarte importantă. Iar de acest lucru au grijă atât antrenorii, cât și doctorii formației, pentru că în ziua de azi nu mai merge să alergi și să faci performanță mâncând carne de porc și bând bere. „Puteți consuma doar apă plată, fără Cola sau alte băuturi. Fără alcool, fără mâncare grasă sau prăjită ori pizza! Cine e prins va plăti", cam așa suna un avertisment al lui Panduru atunci când a venit la echipă. Din acest sezon, jucătorii steliști sunt obligați să mănânce la club atunci când au două antrenamente pe zi sau când rămân în cantonament. Ce alimente consumă? Poate v-ați mira să aflați că ele sunt alese în funcție de anotimp și după tipul de antrenament comandat de Mihai Stoichiță. „De exemplu, vara, când e cald afară, jucătorii trebuie să consume alimente bogate în nutrienți și ușor de digerat. De aceea ei mănâncă paste. Chiar dacă nu conțin cei mai mulți carbohidrați, sunt ușor de digerat", ne-a declarat medicul Radu Paligora. Iarna e frig, și organismul unui sportiv are nevoie de alte tipuri de alimente. Acestea sunt alese și în funcție de tipul de antrenament care urmează a fi efectuat. „Dacă merg la sală, le dau carne. Nu porc și nu oaie pentru că e greu de digerat. Mâncarea se bazează în special pe pește, carne de pui și de vită. Ca fapt divers, în ziua meciului nu se consumă ceapă deoarece provoacă balonarea și, mai rău, ar putea provoca sufocarea fotbalistului în timpul depunerii efortului", a mai pre
Ceapa, ca suporterii!** Interzisă în Ghencea!

Tudor și-a certat tușierii în vestiar

Primul care i-a muștruluit serios pe cei doi tușieri ai partidei Craiova - CFR a fost chiar Alexandru Tudor. Până să dea ochii cu suporterii furioși ai Craiovei și cu cei care le vor analiza prestația catastrofală din partida de miercuri seara, Adrian Ghinguleac și Bogdan Velicu au avut de-a face timp de mai bine de o oră și jumătate cu centralul Alexandru Tudor. Cunoscut drept un tip sever, acesta și-a băgat asistenții în ședință imediat după fluierul de final al partidei. „Brad Pitt" a analizat cu ajutorul unui laptop toate imaginile video ale fazelor controversate și nu s-a putut abține să nu urle la cei doi de mai multe ori. Cea mai „aprinsă" parte a ședinței a fost legată de faza golului anulat Craiovei, atunci când, conform martorilor oculari, Ghinguleac s-a apărat, dând vina pe Tudor. Tușierul s-a confesat ieri unor apropiați, spunând că Tudor a fost cel care i-a cerut să ridice fanionul, această solicitare ducând și la întârzierea cu care a semnalizat ofsaid. Craiova cere rejucarea meciului!
Tudor și-a certat tușierii în vestiar

Grzelak: „Mi-e greu să rămân!** Știți și voi de ce s-a ajuns aici!”

Începutul promițător al lui Grzelak în Ghencea i-a făcut pe fanii Stelei să viseze din nou la o echipă ofensivă, pe profilul „viteziștilor" din anii 80. Evoluțiile bune ale polonezului nu au durat mult, pentru că, brusc, după o serie de critici venite din partea patronului, fotbalistul a dispărut din echipa Stelei. Tocmai de aceea, Rafal a acceptat să analizeze situația în care se află. Salut, Rafal! Sunt informații că vrei să pleci la iarnă și de aceea îți cauți echipă... Nu este adevărat. Poate cei din conducere vor să plec și caută o soluție, pentru că știu de declarațiile lui Gigi Becali, dar eu nu am vorbit cu nimeni de la niciun club despre un transfer. Poate știu ei mai bine ce fac eu... Mai ai de gând să rămâi dacă patronul nu te mai vrea? Am venit să joc fotbal și, sincer, asta îmi doresc să fac. Depinde de ce vrea și antrenorul sau conducerea. Știu că acum nu se mai bazează pe mine și cred că e greu să mai rămân, dar poate la iarnă vor vinde câțiva jucători și mi se vor acorda șanse.
Grzelak: "Mi-e greu să rămân!** Știți și voi de ce s-a ajuns aici!"

„Becali își face propria galerie!”**

Articolul publicat ieri de ProSport, care prezenta planul lui Gigi Becali de a redeschide Peluza Nord, anunțându-și susținerea pentru ALSS, a fost unul dintre cele mai vizualizate materiale de pe site-ul www.prosport.ro. Spre surprinderea patronului Stelei, noua decizie a fost contestată de majoritatea vizitatorilor site-ului nostru, peste 12.000 . „Prietenii" lui Gigi Becali consideră că acest plan este gândit chiar de finanțatorul stelist, cel care, în opinia lor, va finanța noua Ligă. „Gigi își face galerie. Este o mare vrăjeală cu această asociație. Suntem convinși că el își va pune oamenii peste tot, deoarece vrea să controleze galeria", semnalează „Puiu20". Un alt contestatar al lui Gigi Becali este de părere că mai-marele Stelei a anunțat special această măsură înainte de alegerile prezidențiale. „Gigi Becali e disperat că pierde voturi, iar acum nu știe cum să-și mai atragă din nou fanii de partea lui ca să-l voteze duminică. Nu o să redeschidă nicio peluză", a spus „Lary".
"Becali își face propria galerie!"**

Locuri unde fotbalul moare

Temă de actualitate pentru guvernanți atunci când România reușește performanțe pe plan electoral, sportul nu există în programul candidaților la președinție. Sportul nu va fi o prioritate în România nici un următorii cinci ani, conform platformelor electorale ale principalilor șapte candidați la președinție. Niciunul dintre ei nu a inclus măcar cuvântul sport în program, deși, conform intențiilor de vot, printre primii șapte favoriți se numără Crin Antonescu, fost ministru al Tineretului și Sportului, patronul Stelei, Gigi Becali, și actualul președinte Traian Băsescu, care în primul său mandat nu a ratat nicio ocazie de a premia la Cotroceni fiecare performanță externă a României. Zece județe în criză
Locuri unde fotbalul moare

Presa după Nea Vanea!** Citește ultimul editorial al marelui Ioan Chirilă

Pe 21 noiembrie 1999, presa sportivă din România suferea o pierdere grea și ireparabilă: Ioan Chirilă, cel mai important reprezentant al breslei, părăsea această lume la 74 de ani. Nea Vanea, patriarhul ziariștilor cu profil sportiv, lăsa în urmă 26 de cărți, o vastă frescă în care sportul și campionii săi au primit retușurile fine ale unui adevărat erudit. Cărțile lui Chirilă au fascinat generații de tineri, determinându-i pe mulți dintre aceștia să-i urmeze apoi pașii și să intre în presa sportivă. În urmă a rămas nu numai o vastă operă literară, dar și un standard de calitate, un reper fix într-o societate cu valori fluide. Ioan Chirilă ne-a lăsat moștenire povestea Cupei Mondiale (a văzut pe viu opt ediții, performanță greu de atins chiar și la nivel mondial), a scris cu o forță sugestivă uriașă despre marii noștri campioni, dar mai ales a creionat legenda fotbalului românesc.
Presa după Nea Vanea!** Citește ultimul editorial al marelui Ioan Chirilă

Stenograme DNA:** Becali le-a oferit bani „pandurilor”!

Imediat după meciul pierdut de Craiova în „sferturile" Cupei, 0-1 cu CFR, patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a luat foc. Pe lângă acuzele dure la adresa arbitrilor, bossul Științei a lansat și un atac la adresa lui Iuliu Mureșan. „Mi-a spus Neagoe ce i-au făcut lui în 2008, pe când era antrenor la Pandurii. La meciul de la Cluj, șefii CFR-ului au intrat la pauză în vestiar și i-au oferit 50.000 de euro să piardă meciul", a fost declarația care a lansat bomba. Explozia însă nu a mai venit. Mititelu nu a mers să facă plângere împotriva lui Mureșan, așteptând, cum a declarat, ca DNA să se auto sesizeze. Mititelu nu va fi chemat la DNA Numai că DNA nu a intrat pe fir și nici nu se va autosesiza. Surse din cadrul DNA au declarat că finanțatorul Craiovei nu va fi chemat la audieri. Motivul? Imposibilitatea de a-și proba afirmațiile, la fel cum s-a întâmplat și cu ceilalți acuzatori din fotbal audiați până acum. Ultimul caz, cel de la meciul Poli Timișoara - Dinamo Zagreb, 0-3, când bănățenii au dezvăluit că lui Alexa i s-a propus să trântească meciul. „I-am audiat pe toți, dar nu au avut dovezi", a dezvăluit pentru ProSport o sursă din cadrul DNA. Gigi zice că le-a oferit bani „pandurilor"! Meciul la care face referire Mititelu, CFR- Pandurii, s-a jucat în returul campionatului 2007-2008, gorjenii câștigând cu 2-1 după ce, la pauză, au condus cu 1-0. Stenogramele DNA, publicate de ProSport în decembrie 2008, arată că Becali le-a promis bani celor de la Pandurii pentru a o bate
Stenograme DNA:** Becali le-a oferit bani "pandurilor"!

Costea: „CFR a jucat handbal, nu fotbal”

Întreaga Oltenie se resimte după ce Alexandru Tudor și CFR au eliminat Universitatea din Cupă. Mititelu s-a lansat într-un atac frontal la adresa oficialilor clujeni, pe care îi acuză că au trecere mare în rândul arbitrilor. Autorul golului Craiovei anulat pentru un ofsaid inexistent, Florin Costea, a acuzat nu numai arbitrajul, ci și jocul prestat de clujeni. "Nu mai am cuvinte după un asemenea meci, sunt convins că nu a fost ofsaid la golul meu. E greu ca fotbalist când alții greșesc și-ți distrug munca. I-am spus asistentului că a gafat și în timpul meciului, și la final. CFR Cluj a jucat handbal tot meciul, s-a apărat cu toată echipa, de aceea a fost greu să revenim. Acum, din păcate, este încă un sezon ratat, pentru că și în campionat stăm foarte rău", a declarat decarul Craiovei.
Costea: "CFR a jucat handbal, nu fotbal"

„Era normal ca Dinamo să câștige meciul ăsta, **nu trebuia stricat de arbitri!”

Dinamo a reușit să se califice în semifinalele Cupei României după ce a învins Astra cu 2-1, însă maniera in care a facut-o l-a nemultumit pe Ioan Niculae. Cristi Balaj, dar mai ales tusierii au defavorizat gazdele în câteva rânduri, însă patronul ploieștenilor recunoaște că Dinamo merita să câștige. "Arbitrul a vrut să strice astăzi un meci pe care oricum Dinamo trebuia să-l câștige. Nu trebuia să facă astea. Dar noi suntem mici, nu avem prieteni și suntem dezavantajați de toată lumea. Obiectivul nostru este să facem o echipă, noi nu avem o echipă, nu avem un lot de jucători ca al lui Dinamo. Noi trebuie să ne facem echipă și după aia putem să emitem pretenții. Dar mi se pare un pic nedrept să fim dezavantajați pentru că suntem echipă mică", a spus Niculae la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show
"Era normal ca Dinamo să câștige meciul ăsta, **nu trebuia stricat de arbitri!"

‘Țânțarul’ îi înțeapă pe ploieșteni:** „Am avut 7 ocazii mari de gol!”

Antrenorul formației Dinamo, Cornel Țălnar, este convins că echipa sa a meritat să învingă pe Astra, deoarece, în afara golurilor, a avut șapte ocazii importante de a marca. Chiar dacă oficialii ploieșteni s-au declarat extrem de nemulțumiți de modul în care brigada condusă de Balaj a gestionat partida, 'Țânțarul' nici nu vrea să audă de așa ceva. "A fost un joc bun contra unei echipe care a vrut și a luptat mult, joc pe care, în ciuda terenului foarte greu, cred că l-am controlat. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar cred că, după joc, meritam victoria, pentru că, în afara golurilor, am avut alte șapte ocazii mari de a marca", a spus Țălnar. Tehnicianul a precizat că nu are nicio preferință în privința adversarei din semifinalele Cupei României. "Nu am preferință pentru adversarul pe care îl vom întâlni în semifinale, când datele problemei vor fi altele, pentru că se joacă tur-retur. Cred că s-au calificat în semifinale patru echipe foarte bune și orice adversar am avea, am avea o misiune la fel de grea", a declarat antrenorul.
'Țânțarul' îi înțeapă pe ploieșteni:** "Am avut 7 ocazii mari de gol!"

Nemulțumiți de arbitraj: **”Suntem mici și trebuie să înghițim tot!”

Antrenorul Nicolo Napoli a declarat, joi, după eliminarea formației Astra Ploiești din Cupa României, în fața grupării Dinamo, scor 1-2, că Astra este o echipă mică și trebuie să "înghită tot". "Cred că am reușit un joc bun, mai ales în prima repriză. De câte ori jucăm contra unor echipe de calibru avem anumite dificultați și mi-ar plăcea să cred că acestea nu sunt generate și de arbitraj. Au fost unele fragmentări ale jocului, mai ales în repriza a doua, care ne-au scos din ritm. Am ratat și șansa omului în plus, de care nu am știut să beneficiem, iar eliminarea lui Strătilă a fost copilărească. Cred că arbitrii au echilibrat prea repede balanța. Apoi, în încercarea de a egala, am lăsat spații mari și, pe acest fond, au venit marile ocazii ale adversarilor, în final. Cred că, la golul nostru anulat, Păun a fost în poziție regulamentară, cum mai cred că, la primul gol al lui Dinamo, a fost fault în prealabil. Dar la fel de bine și faultul nostru de la golul egalizator ar fi putut fi în afara suprafeței de pedeapsă. Una peste alta, cred că rezultatul este corect, iar noi trebuie să ne gândim acum că ne așteaptă un meci greu, luni, cu Steaua. Suntem o echipă mică și trebuie să înghițim tot!", a declarat Napoli. Referitor la materialele apărute în presă, conform cărora antrenorul secund al formației Astra, Emil Ursu, și antrenorul cu portarii Gheoghe Nițu au fost demiși de gruparea ploieșteană chiar înaintea meciului cu Dinamo de joi, Napoli a ținut să explice că situația este
Nemulțumiți de arbitraj: **"Suntem mici și trebuie să înghițim tot!"

„Dacă ar fi fost Ganea în teren, **nu știu care ar fi fost rezultatul”

La finalul partidei Astra - Dinamo, scor 1-2, președintele Consiliului de Administrație al clubului bucureștean, Nicolae Badea, i-a lăudat pe "câinii" împrumutați grupării prahovene. "Bine că nu a fost Liviu Ganea în teren pentru că nu știu care ar fi fost rezultatul meciului. Sper că va juca bine cu Steaua, și aștept asta de la toți jucătorii împrumutați la Astra. Ei au jucat foarte bine și cu Rapidul, Copos mai vede și acum roșu în fața ochilor", a spus Badea la digisport. Nicolae Badea a făcut referire și la cel mai în formă dinamovist al momentului, atacantul Andrei Cristea. "Andrei și-a dorit foarte mult să revină la Dinamo, și asta se vede în atitudine. Este un jucător determinant pentru echipă", a punctat Badea. Președintele dinamovist a amintit și de Tamaș care are în continuare o situație incertă la clubul din Ștefan cel Mare. "Lui Tamaș i-a lipsit continuitatea, iar asta i se trage de la decizia de a pleca devreme în străinătate. E posibil ca anul acesta să fie determinant pentru cariera lui, el poate să se întoarcă în marile campionate ale Europei", a încheiat Nicolae Badea.
"Dacă ar fi fost Ganea în teren, **nu știu care ar fi fost rezultatul"

Dinu admite că s-au comis erori în favoarea ‘câinilor’:** ‘Ofsaid-ul la Păun e discutabil’

Cornel Dinu a analizat la cald jocul prestat de Dinamo în partida de Cupă, contra Astrei. Evident, discuția a ajuns și la probabil cel mai bun jucător de fotbal din Liga I, Andrei Cristea, iar 'Procurorul' nu a putut decât să îl laude pe atacant pentru prestația sa. "Astra nu a prea avut mingea și atunci nu prea poți juca. În special în repriza a doua, Dinamo a jucat bine pe benzi, a existat o luptă în noroiul din centrul, dar jucătorii noștri de pe benzi au evoluat foarte bine. Vreau să remarc jocul inteligent al lui Andrei Cristea, care putea să mai înscrie. El s-a demarcat de fiecare dată între apărătorii laterali și centrali, în laterl, în spațiile libere. Avem un joc destul de bun și în zona centrală, cu excepția unei nesiguranțe, care vine dintr-o anumită pripeală și neconcordanță între analizarea fazei și momentul de a lua decizia de a ataca", a spus Dinu la gsptv. În ceea ce privește arbitrajul, Dinu admite că este posibil să se fi comis erori în favoarea 'câinilor': "Penalty pentru că a atacat târziu, la fel ca și golul doi cu Galatasaray. Acel ofsaid la Păun e discutabil. Și la penalty sunt două unghiuri diferite, unul în care apare contactul și unul în care nu se prea vede. Las persoanele abilitate să se pronunțe. Sunt faze la limită pe care nu le poate lua decât arbitrul."
Dinu admite că s-au comis erori în favoarea 'câinilor':** 'Ofsaid-ul la Păun e discutabil'

„Prințul” se scoate la licitație: **”Tânăr, 1.80 m, tehnic, inteligent, caut echipă! Preț negociabil”

Adrian Cristea s-a săturat de conflictul cu suporterii și este hotărât să plece din Ștefan cel Mare. Mijlocașul dinamovist chiar a dat un anunț ironic, gen mică-publicitate, prin care anunță că este dispus să negocieze cu orice club din străinătate sau din țară. "26 de ani, 1 80 m, tehnic, clar viziune în joc caut echipă afară sau în țară! Sper sî dați în ziare și la televizor. E timpul să-mi văd de drumul meu. Sper să terminăm cu bine, să câștigăm meciurile pe care le mai avem de disputat și după aia mai vorbim de transferuri. M-am obișnuit cu suporterii, nu mă mai interesează, e mai bine să nu te pui cu ei", a spus Cristea
"Prințul" se scoate la licitație: **"Tânăr,  1.80 m, tehnic, inteligent, caut echipă! Preț negociabil"

Viorel Moldovan: „Dacă vom juca cu CFR în semifinale, sper să nu dau peste un nou Serea”

După ce FC Brașov s-a calificat în semifinalele Cupei României, antrenorul brașovenilor speră ca echipa pe care o antrenează să nu aibă un arbitraj potrivnic în cazul în care elevii săi vor întâlni în penultimul act al competiției, CFR Cluj. "Mă doare capul! Cu tot respectul pentru CFR Cluj, dar am jucat împotriva lor în Cupă când antrenam FC Vaslui și am fost făcuți praf de arbitraj. Dacă vom juca împotriva lor, sper să nu avem parte de un nou Serea. Nu contează cu cine vom juca, în semifinale mi-e frică doar de arbitraj", a spus Moldovan la telesport. Tehnicianul lui FC Brașov crede că ar fi interesant ca meciurile tur-retur ale echipei sale din semifinale să fie conduse de același arbitru. "Nu mi-e frică de CFR Cluj, semifinalele se joacă acum în două manșe. Ar fi interesant ca ambele manșe să fie conduse de același arbitru", a mai spus Viorel Moldovan.
Viorel Moldovan: "Dacă vom juca cu CFR în semifinale, sper să nu dau peste un nou Serea"

Un Andrei și doi de Cristea**

Unul e „prinț", „supertalentat", „megafotbalist", dar nimeni nu-și aduce aminte să fi decis vreun meci cu adevărat decisiv. Celălalt și-a luat niște înjurături printre dinți când a venit, e „ăla care ne-a bătut chiar la noi când juca la Steaua". Cei doi Cristea de la Dinamo aleargă în viață pe culoare diferite. Adrian face pauze lungi și dese pentru că, s-a prins, asta-i cheia marilor succese. „Își bagă" cerere de concediu în plin sezon, udă din belșug convocările la națională, ar scoate în afara regulamentului sprintul și alunecările. Dar „are geniu" și asta-l face respectat, admirat, premiat. Aseară, „prințul" a primit chiar suprema recunoaștere, banderola, atunci când regele decrepit, Claudiu Niculescu, a fost schimbat. Celălalt, Andrei, își vede de treaba lui inodoră, incoloră și insipidă. Continuă să alerge, să facă presing, să dea goluri decisive, să aducă puncte și calificări. Ce mare lucru? Toți putem să facem asta, nu? Ne-a spus-o chiar Dinu, la un moment dat: „Și calul aleargă, dar nu dă lapte". Aseară, Cristea-anonimul a dat „dubla" care a trimis Dinamo în semifinalele Cupei. Nu i s-a făcut rău, nu s-a plictisit, n-a obosit, s-a bulucit spre poarta Astrei până-n ultimul minut. A făcut din roș-albi singura echipă bucureșteană ajunsă în această fază a competiției. Pentru toate astea, Cristea merită, fără îndoială, o primă specială, mulțumirile publice ale conducerii, prosternările fanilor. Cum, care dintre cei doi Cristea? Păi, e simplu! Ia să ne gândim puțin...
Un Andrei și doi de Cristea**

Ca vinul!** „M-am maturizat, mă simt mult mai bine decât la 20 de ani”

Andrei Cristea era bucuros pentru cele dubla reușită cu Astra și a declarat la finalul meciului care a adus calificarea lui Dinamo în semifinalele Cupei că-și dorește ca gruparea din Ștefan cel Mare să câștige competiția. "Vreau să felicit toată echipa pentru această calificare. Mă bucur că am reușit să înscriu și sper ca Dinamo să câștige Cupa României. Eu cred că m-am maturizat, mă simt mult mai bine decât la 20 de ani. Dinamo își propune eventul în acest an, suntem conștienți că este foarte greu, dar nu imposibil. M-am obișnuit cu acest ritm, mai avem puțin și luăm vacanță și trebuie să rămânem concentrați până se va termina turul", a declarat Cristea, la Sport.ro.
Ca vinul!** "M-am maturizat, mă simt mult mai bine decât la 20 de ani"

„Cristea e extraordinar! **Mă felicit că nu i-am dat drumul să plece!”

Cristi Borcea este mulțumit de modul în care s-a mișcat trupa lui Țălnar în partida de Cupă, contra Astrei. Președintele executiv al 'câinilor' consideră că partida a fost una extrem de grea, atât din cauza terenului, dar și a faptului că jucătorii împrumutați de Dinamo la Ploiești punându-i mari probleme defensivei conduse de Moți. "Echipa Dinamo a meritat victoria, felicitări echipei lui Țălnar pentru că a jucat pe un teren extraordinar de greu. Jucătorii și-au făcut datoria. Cele două vârfuri de la Astra, Miranda și Păun, sunt jucătorii noștri, dar ei ne-au creat cele mai mari probleme. Vom avea nevoie de ei, și de Liviu Ganea. Suntem în două competiții și avem nevoi de toți jucătorii.", a spus Borcea la gsptv.
"Cristea e extraordinar! **Mă felicit că nu i-am dat drumul să plece!"

„Mă bucur că echipa se mișcă!** Ne doream mult calificarea”

Acționarul dinamovist Vasile Turcu a lăudat prestația elevilor lui Țălnar în sfertul de finală cu Astra, din Cupa României, care a consființit calificarea lui Dinamo în semifinale. Turcu a lăudat și echipa ploieșteană și afirmă că Astra merită să rămână pe prima scenă a fotbalului din România. "Am văzut poftă de joc și asta m-a mulțumit cel mai mult. Mă așteptam ca Astra să joace bine. A jucat cu determinare, a stat bine în teren, sper să rămână în Liga I. Unul din obiectivele noastre e Cupa României și ne doream foarte mult calificarea. Am controlat tot jocul, ne-am creat multe ocazii. Mă bucur că echipa se mișcă", a declarat Vasile Turcu, la gsptv.
"Mă bucur că echipa se mișcă!** Ne doream mult calificarea"

Mafia pariurilor zguduie din nou Europa:** „S-au efectuat multe arestări și percheziții!”

UPDATE Ancheta Parchetului și Poliției din Bochum are în vedere cel puțin nouă campionate din Europa - Germania, Belgia, Austria, Elveția, Turcia, Croația, Ungaria, Slovenia și Bosnia, informează SID, citată de AFP și Mediafax. În total, 23 de meciuri disputate în perioada 10 aprilie - 3 decembrie 2004 au făcut obiectul manipulărilor, în mare parte partide din a doua și a treia ligă germană. Parchetul și Poliția din Bochum au anunțat ieri că au efectuat "o multitudine de percheziții și arestări", în Germania și în alte țări din Europa, în cadrul unei anchete deschise pentru manipularea pariurilor sportive, informează AFP, citată de Mediafax. Ancheta se află în curs de desfășurare de la începutul lui 2009 și este susținută de responsabili UEFA. Inculpații sunt acuzați pentru că au depus sume de bani în contul mai multor jucători, antrenori, arbitri și oficiali ai campionatelor puternice din Europa, în scopul trucării unor meciuri. Purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bochum a refuzat să menționeze alte aspecte ale scandalului, dar a spus că va veni cu mai multe informații, mâine, în cadrul unei conferințe de presă la care va participa și un reprezentant elvețian al UEFA. Ancheta are în vedere aproximativ 100 de persoane, cele mai multe din Kosovo. Printre aceste persoane se regăsesc frații Milan și Ante Sapina, implicați în 2005 în cel mai mare scandal de pariuri trucate din Bundesliga, în centrul căruia s-a aflat arbitrul Robert Hoyzer, după cum a anunțat Spiegel TV.
Mafia pariurilor zguduie din nou Europa:** "S-au efectuat multe arestări și percheziții!"

Site-ul oficial al Științei: **Craiova – CCA 0-1! Marcator – Bogdan Velicu

Craiova a protestat vehement vis-a-vis de maniera de arbitraj de la meciul cu CFR Cluj, din Cupa României, pierdută de olteni cu scorul de 1-0. "Juveții" au avut un gol valabil anunlat și a acuzat brigada condusă de Alexandru Tudor că a decis rezultatul meciului prin deciziile controversate. Chiar dacă au fost eliminați din Cupă, oltenii nu și-au pierdut simțul umorului. Astfel, în cronica partidei, postată pe site-ul oficial al clubului, în dreptul adversarului figurează...Comisia Centrală a Arbitrilor. Marcatorul golului prin care Craiova a fost învinsă este asistentul Bogdan Velicu, cel care a semnalizat off-side la golul lui Florin Costea. Redăm integral "cronica" meciului, postată pe site-ul oficial al Științei Universitatea a pierdut partida din această seară, contra bri
Site-ul oficial al Științei: **Craiova - CCA 0-1! Marcator - Bogdan Velicu

Astra, stopată din drumul spre gol pe motiv de ofsaid!** VEZI DOVADA!

Dinamo pare să fi avut, în partida din această seară, în sfârșit parte de un arbitraj favorabil. Cristi Balaj și asistenții săi au avut de luat, în meciul de Cupă Astra - Dinamo, mai multe decizii extrem de grele. Nervii generați de încărcătura meciului a dus la două eliminări, câte una de fiecare parte - Moți(Dinamo) și Strătilă(Astra), dar acestea au fost hotărâri care nu le-au ridicat probleme 'fluierașilor', la ambele faze existând circumstanțe pentru 'roșu' direct. În schimb au fost mai multe faze la care, de la margine s-a ridicat fanionul, deși reluările au demonstrat mai degrabă contrariul. În prima repriză, la o fază în care Paulinho a reușit să înscrie, tușierul a semnalizat o poziție de ofsaid, ceea ce a dus la o serie de proteste din partea jucătorilor gazdă. De asemenea, în mitanul secund, cu un sfert de oră înainte de final, Păun a scăpat singur cu Matache, dar a fost oprit pe motiv că în momentul pasei se afla înaintea ultimului fundaș dinamovist. Lucru fals, așa cum o demonstrează poza de mai jos. De menționat că atacantul ploieștean a apucat să tragă la poartă, dar a ratat (totuși, un lucru a fost cert: tușierul a ridicat greșit fanionul; vârful Astrei poate invoca la fel de bine ratarea ca o consecință a faptului că a auzit fluierul lui Balaj).
Astra, stopată din drumul spre gol pe motiv de ofsaid!** VEZI DOVADA!

CRISTEA CEL MARE**

Dinamo București este ultima echipă calificată în semifinalele Cupei României, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formația Astra Ploiești, în sferturile de finală ale competiției. 'Câinii' au ajuns în careul de ași ai competiției, tot acolo calificându-se și Vaslui, CFR și Brașov. Golul gazdelor a fost marcat de Păun '16 (penalti), iar oaspeții au punctat prin Andrei Cristea '9, '54.
CRISTEA CEL MARE**

Mitică Președinte!

Recunosc că a început să-mi placă de Mitică Dragomir, al dracu'' de mafiot simpatic! E plină țara asta de securiști libidinoși și de milițieni grobieni, dar ca nea Mitică nu-i niciunul. Acum vreo 7-8 ani i-am luat un interviu la sediul vechi al Cooperativei. A apărut ca un păianjen în gura hrubei întunecoase și m-a tras într-un birou luminat doar de dinții lui rânjiți. Deși congestionat în aspect, repezit în gesturi și abrupt în vorbire, don Corleone era un tip foarte relaxat, de genul binecunoscut: „știu eu ce știu, fraiere''''. Istoria a arătat că Oracolul chiar știa dinainte, atât scorurile, cât și viitorii antrenori ai Stelei, dar mai ales de necalificările europene și naționale. Timpul a trecut, banii i-au intrat teancuri-teancuri, și-a ridicat câteva bloculețe închiriate în Cotroceni, un complex de viloaie scu
Mitică Președinte!

Escude s-a accidentat** și va rata meciul cu Unirea, din Ligă!

Vești îmbucurătoare pentru Unirea Urziceni. Julien Escude, fundașul celor de la FC Sevilla, s-a accidentat în meciul Franța-Irlanda (scor 1-1) și va rata întâlnirea cu ialomițenii din grupele Ligii Campionilor. Francezul, cunoscut de români ca fiind cel care ne-a ajutat să câștigăm un punct cu Franța, după ce și-a introdus mingea în poartă, a suferit o fractură de piramidă nazală și ar putea fi indisponibil aproximativ o lună. Medicul Sevilliei susține că o fractură se vindecă în aproximativ 30-40 de zile, însă fundașul s-ar putea recupera mai repede deoarece accidentarea este la nas. Astfel, Escude va rata ultimile două meciuri din grupele Ligii Campionilor, cu Urziceni și Ranger. Fotbalistul francez s-a accidentat după ce a fost lovit din greșeală de colegul să, Patrice Evra. Formația Unirea Urziceni a fost învinsă de Sevilla, la 16 septembrie, în deplasare, cu scorul de 2-0. Cele două echipe se vor întâlni din nou, la 24 noiembrie, la București pe stadionul Steaua de la ora 21.45.
Escude s-a accidentat** și va rata meciul cu Unirea, din Ligă!

CFR, arbitrată de…Ceferin**

UEFA a anunțat azi brigăzile de arbitri care vor oficia la partidele din runda a 5-a a Europa League. Astfel, partida FC Copenhaga - CFR Cluj (3 decembrie, ora 20:00, în direct la Sport.ro) va fi condusă la centru de slovenul Darko Ceferin (41 de ani), ajutat la cele două tușe de compatrioții săi Bojan Ul și Andrej Kokolj, iar în spatele celor două porți de alți doi sloveni: Matej Jug și Dragoslav Peric. Arbitru de rezervă este Boris Toseski (Slovenia), observator de arbitri Wolfgang Sowa (Austria), iar delegat UEFA Bujar Kasmi (Albania). Slovenul a arbitrat celebrul Rapid - PSG oprit de căderea nocturnei De profesie tehnolog alimentar, arbitrul născut la Kranj, o localitate situată la 20 de kilometri de Ljubljana, nu este străin de România. În ediția 2001-2002 a Cupei UEFA, Ceferin a fost la centru la meciul Rapid - PSG, întrerupt din cauza defectării nocturnei arenei din Giulești. De asemenea, a mai arbitrat în Cupa UEFA Dinamo - Besiktas 2-1, dar și în Liga Campionilor Lyon - Steaua 1-1. Atacat cu monede de fanii lui NEC
CFR, arbitrată de...Ceferin**

Ceahlăul vrea să se salveze cu un brazilian și un congolez!

Ceahlăul are doi noi jucători în lot. Fundașul brazilian Rudison Ferreira și fundașul congolez Rodrigue Dikaba au semnat, astăzi, contracte valabile până la sfârșitul acestui sezon, informează Mediafax. "Cei doi jucători străini, Dikaba și Ferreira, răspund, pe posturile în care au dat randament, nevoilor echipei noastre. Sunt jucători de valoare", a spus directorul executiv al grupării moldave, Ioan Mironaș. Fundașii ar putea evolua în echipa antrenată de Gheorghe Mulțescu, chiar în meciul de luni, împotriva Universității Craiova. După 13 etape, Ceahlăul Piatra Neamț ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii I, cu 9 puncte.
Ceahlăul vrea să se salveze cu un brazilian și un congolez!

MCM Târgoviște, prima victorie în grupa H a Eurocup!

Campioana României la baschet feminin MCM Târgoviște a învins, joi, pe teren propriu, formația rusă Dinamo Kursk, cu scorul de 62-56 (31-30), în cel de-al doilea meci din grupa H a Eurocup. Marcatoarele echipei MCM au fost Anosike 17 puncte, Doron 15 puncte, Troina 10, Toma 8, Ogorodnikova 7, Părău 5, în timp ce pentru Dinamo Kursk s-au remarcat Bimbaite 12 și Snow 11 puncte. În primul meci al zilei din grupa H, AEL Limassol a învins în deplasare, la Samsun Basketball, scor 68-65.
MCM Târgoviște, prima victorie în grupa H a Eurocup!

Mega interviu despre culisele Ligii 1!** Cum se joacă fotbalul fără bani!

Cum se joacă fotbalul fără bani? Cine este favorită la titlu? Mâine în ediția tipărită a ProSport puteți citi un interviu exclusiv cu un personaj de prim plan al fotbalului românesc care dezvăluie toate dedesubturile din Liga 1. Un conducător influent din fotbalul românesc dezvăluie pe cine vede ca favorită la campionat și de ce va scoate o mare echipă din București din lupta pentru Europa. Doar în ediția tipărită a ProSport de mâine, mega interviu despre culisele Ligii 1.
Mega interviu despre culisele Ligii 1!** Cum se joacă fotbalul fără bani!

Ce riscă Dayro? **Columbianul nu scapă nepedepsit după ce a făcut turul discotecilor!

Nu rata ediția tipărită a ProSportului de mâine! Revenit la prima echipă a Stelei, Dayro Moreno părea că a devenit un adevărat profesionist, fiind lăudat de toată lumea pentru randamentul și atitudinea sa. Columbianul, însă, a călcat pe bec weekendul trecut, când a făcut turul discotecilor. Panduru s-a declarat dezamăgit de comportamentul lui Dayro și e decis ca această escapadă să nu rămână netaxată. "Cu așa jucători nu luăm niciodată titlul!", spunea, trist, oficialul roș-albaștrilor. Află din ediția tipărită de mâine cum a decis staff-ul tehnic al formației din Ghencea să
Ce riscă Dayro? **Columbianul nu scapă nepedepsit după ce a făcut turul discotecilor!

Urmașul lui Dayro!** Ce echipă din Liga I îl vrea pe Cardozo?

Pandurii Târgu Jiu îl testează, începând de astăzi, pe atacantul columbian Cesar Cardozo, ultima dată component al formației Once Caldas, informează Mediafax. Cardozo, în vârstă de 21 de ani, (1,88 m și 86 kg) a fost descoperit de Once Caldas la "Cupa Patriei", competiție la care participă tineri fotbaliști talentați din Columbia. Atacantul a fost sub contract cu Once Caldas doar șase luni, perioadă în care a evoluat un singur meci pentru formația la care a activat și stelistul Dayro Moreno, între 2003-2007. Președintele gorjenilor, Marin Condescu, a spus că jucătorul se află doar în probe la Pandurii, cel care va lua o decizie în privința lui Cardozo fiind antrenorul Liviu Ciobotariu. "Columbianul e un tânăr de perspectivă pe care îl avem pentru o perioadă la probe. Urmează ca antrenorul să decidă dacă este un jucător util echipei". Columbianul Cardozo este al doilea atacant sosit în probe la Pandurii în această săptămână, după slovenul Patrik Bordon.
Urmașul lui Dayro!** Ce echipă din Liga I îl vrea pe Cardozo?

Meciul Poli-Dinamo nu va mai fi condus de nemți! **Iancu: „Nu ne prezentăm dacă nu vin străini!”

Președintele CCA, Vasile Avram, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că partida FC Timișoara - Dinamo, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I, ar putea fi arbitrată de o brigadă din Republica Moldova sau Bulgaria, după ce federația germană (DFB) a refuzat să mai trimită arbitri. "Federația Germană de Fotbal și-a reconsiderat poziția și a decis să nu mai trimită arbitri la acest meci. Sunt dezamăgit, pentru că n-aș fi cedat pentru nimic în lume. Am primit refuzuri și din partea Federației Italiene de Fotbal, care a spus că nu poate onora acest meci, deoarece în week-end vor avea loc partide foarte importante în primele două ligi, la fel și federația franceză. Astăzi (n.r. - joi), am primit un refuz și din partea federației spaniole. Acum așteptăm răspunsuri din Moldova și Bulgaria, iar în caz contrar vom apela la o brigadă românească", a spus Avram. Partida FC Timișoara - Dinamo, programată, luni, cu începere de la ora 20.45 trebuia să fie arbitrată de o brigadă din Germania, avându-l la centru pe arbitrul FIFA Manuel Grafe, care ar fi fost ajutat de asistenții Sascha Thielert și Dirk Margenberg. Însă atât oficialii dinamoviști, cât și cei timișoreni s-au declarat nemulțumiți că au fost delegați arbitri germani la această partidă. Reacția lui Marian Iancu nu s-a lăsat așteptată. Patronul Timișoarei amenință cu neprezentarea dacă meciul cu Dinamo va fi condus de arbitri români. Iancu cere imperativ ca CCA să aducă "fluierași" din străinătate pentru că așa e hotărârea Comitetu
Meciul Poli-Dinamo nu va mai fi condus de nemți! **Iancu: "Nu ne prezentăm dacă nu vin străini!"

S-a născut Samira,** fiica lui Walter Zenga

În această după-amiază s-a născut fiica lui Walter Zenga, Samira. Vestea a fost anunțată de siteul oficial al clubului Palermo, club unde activează fostul antrenor al Stelei și al lui Dinamo. Samira este al patrulea copil al lui Walter Zenga, acesta mai având trei copii din cele două mariaje anterioare: Jacopo, din căsătoria cu Elvira Carfagna, și încă doi fii, Nicolo și Andrea, din căsnicia cu Roberta Termali. Samira este primul copil al lui Zenga cu românca Raluca Rebedea. "Omul păianjen" a fost felicitat de conducerea clubului sicilian, de la președinte la jucătorii săi. Walter Zenga este căsătorit cu Raluca Rebedea din 2005.
S-a născut Samira,** fiica lui Walter Zenga

VIDEO Fanul care a primit cea mai mare amendă din istoria fotbalului!** Vezi cât are de plătit

Se numește Ronni Noervig și e un suporter danez înfocat. Cu siguranță că vă aduceți aminte de el, deși probabil nu-i cunoașteți numele. E fanul care a intrat pe gazon la meciul de la Copenhaga, dintre Danemarca și Suedia, în 2007. Partida, arbitrată de germanul Herbert Fandel, era spre final, minutul 89, iar cele două echipe erau la egalitate, scor 3-3. Moment în care Christian Poulsen i-a aplicat în propriul careu un pumn în stomac suedezului Markus Rosenberg, fază care nu a scăpat unui asistent. Acesta i-a semnalizat centralului, iar Fandel a luat rapid decizia: eliminare pentru Poulsen și penalty pentru Suedia. Moment în care Ronni Noervig a intrat în acțiune.
VIDEO Fanul care a primit cea mai mare amendă din istoria fotbalului!** Vezi cât are de plătit

S-au sufocat! **Chehovskie Medvedi – HCM Constanța 37-32

Campioana României la handbal masculin HCM Constanța a fost învinsă, joi, în deplasare, de echipa rusă Chekhovskie Medvedi, cu scorul de 37-32 (17-19), în ultimul meci din 2009, contând pentru grupa A a Ligii Campionilor. Rușii au început foarte bine partida de pe teren propriu, conducând cu 9-5, după 10 minute. Replica HCM a fost rapidă, dar și "acidă" pentru gazde, reușind să egaleze în doar trei minute și să preia conducerea, 13-15 (minutul 21). Apărarea și intervențiile portarului Popescu au fost punctele forte al constănțenilor, care au reușit să facă față presiunii rusești, conducând chiar cu 3 goluri (14-17, min. 24). Faza meciului s-a petrecut în minutul 27, când arbitrii au acordat a doua eliminare HCM, pentru schimbare greșită de jucător, iar în atac, cu doar patru jucători de câmp, portarul Popescu a marcat un gol senzațional, de la șold (15-18). La pauză: 17-19. La reluare, Chekhovskie a arătat un alt joc, egalând și preluând conducerea, 22-21 (min. 37), pe fondul inexactităților din tabăra românilor. HCM nu a reușit să remonteze (32-27, min. 49), deși a avut și momente bune în faza ofensivă, astfel că a fost nevoită să se recunoască învinsă, după o primă repriză excelentă. Marcatorii echipei HCM Constanța au fost Toma 9 goluri, Buricea 5, Schush 4, Sabou 4, Băiceanu 3, Mureșan 2, Pavlovici 1, Nicolae 1, Popescu 1, Dimache 1, Sadoveac 1, în timp ce rușii i-au avut în prim-plan pe Rastvortsev, cu 8 goluri, Chipurin 7 și Kovalev 5. Până la jucarea celorlalte par
S-au sufocat! **Chehovskie Medvedi - HCM Constanța 37-32

Mureșan se ia de patronii Ligii I:** „Au distrus brand-uri și n-au câștigat niciun trofeu!”

Iuliu Mureșan s-a dezlănțuit după ce Adrian Mititelu l-a acuzat că a încercat să dea bani Pandurilor pentru a pierde meciul direct. Oficialul grupării din Gruia se ia șefii echipelor cu palmares din România, despre care spune că n-au realizat nimic și trăiesc de pe urma trofeelor câștigate de alții în trecut. "Domnul Mititelu are o gură bogată, a luat un brand, o echipă care a dat 11 jucători la echipa națională. Ce a făcut Mititelu la Craiova? A luat echipa din B și n-a realizat nimic! Duce echipa în marș triumfal spre Drobeta Turnu Severin. Sunt echipe mari care au patroni guralivi și nu realizează nimic. Mai sunt și patroni care nu ies în față și care au luat echipe fără brand și fac performanțe! Dacă aș cheltui mulți bani și n-aș realiza nicio performanță. Dacă aș fii în locul lor, mi-aș da demisia. Sunt unii care stau în spatele unor cupe câștigate în trecut, dar ei n-au câștigat nimic. Sunt unii care au nostalgii față de trecut", a spus Mititelu la gsptv
Mureșan se ia de patronii Ligii I:** "Au distrus brand-uri și n-au câștigat niciun trofeu!"

Turcu: „Dinamo are onoare! **În locul CFR-ului, noi am fi acceptat rejucarea meciului!”

Alexandru Tudor a anulat un gol valabil Craiovei, aseară, în meciul de Cupă cu CFR Cluj. Adrian Mititelu susține că arbitrii au greșit intenționat, idee susținută și de dinamovistul Vasile Turcu. Acționar echipei din Ștefan cel Mare s-a plâns în mai multe rânduri în acest sezon de arbitrajele slabe și cere să se ia măsuri. Turcu propune chiar scoaterea echipelor de pe teren, dacă problemele nu se vor rezolva. "Mititelu are șansa porcului de Crăciun să obțină rejucarea meciului cu CFR. Dinamo ar fi acceptat dacă ar fi fost in situația clujenilor, noi avem onoare. Îmi pare rău pentru Adrian, înțeleg ce simte, mai că a investit atâția bani. Arbitrii au greșit intenționat. Unele echipe sunt favorizate pentru că arbitrii n-au un șef adevărat. Mititelu se poate retrage dacă va mai fi arbitrat ca aseară. Trebuie să facem ceva, să scoatem echipele de pe teren sau să luăm altă măsură, așa nu se mai poate", a spus acționarul dinamovist la gsptv
Turcu: "Dinamo are onoare! **În locul CFR-ului, noi am fi acceptat rejucarea meciului!"

Nu mai „fluieră” Grafe

Presiunea exercitată de cele două echipe care își vor disputa partida de luni a avut rezultate. Președintele CCA, Vasile Avram, a precizat astă seară că meciul Poli Timișoara - Dinamo nu va mai fi arbitrat de brigada din Germania condusă de „centralul" Manuel Grafe. „Am primit un e-mail prin care am fost înștiințați că această brigadă a fost redirecționată spre meciuri interne, adică s-au retras politicos din acest joc. De asemenea, am primit ieri înștiințări de la italieni, de la francezi și de la spanioli că nu pot să delege arbitri", a spus Avram. Astfel, pentru meciul de luni se caută o variantă de brigadă formată din „fluierași" români.
Nu mai „fluieră" Grafe

„Am o poftă nebună de joc,** sper să iernez pe primul loc!”

Bogdan Stancu a avut ghinion și s-a accidentat pe data de 13 octombrie la un antrenament, suferind o entorsă care l-a ținut mai mult de o lună pe bară, el ratând meciuri importante din Europa League, dar și derbz-ul cu Rapid. Acum el e apt de joc și va fi folosit la Ploiești, cu Astra. Cum te simți după accidentarea pe care ai avut-o, ești apt de joc? Acum sunt bine și sunt pregătit să revin în echipă. Imi pare rău că a trebuit să stau în afara terenului până acum și sper să mă revanșez față de echipă în meciurile rămase. Am o poftă nebună de a juca și de a-mi ajuta colegii.
"Am o poftă nebună de joc,** sper să iernez pe primul loc!"