Un Andrei și doi de Cristea**

Unul e „prinț", „supertalentat", „megafotbalist", dar nimeni nu-și aduce aminte să fi decis vreun meci cu adevărat decisiv. Celălalt și-a luat niște înjurături printre dinți când a venit, e „ăla care ne-a bătut chiar la noi când juca la Steaua". Cei doi Cristea de la Dinamo aleargă în viață pe culoare diferite. Adrian face pauze lungi și dese pentru că, s-a prins, asta-i cheia marilor succese. „Își bagă" cerere de concediu în plin sezon, udă din belșug convocările la națională, ar scoate în afara regulamentului sprintul și alunecările. Dar „are geniu" și asta-l face respectat, admirat, premiat. Aseară, „prințul" a primit chiar suprema recunoaștere, banderola, atunci când regele decrepit, Claudiu Niculescu, a fost schimbat. Celălalt, Andrei, își vede de treaba lui inodoră, incoloră și insipidă. Continuă să alerge, să facă presing, să dea goluri decisive, să aducă puncte și calificări. Ce mare lucru? Toți putem să facem asta, nu? Ne-a spus-o chiar Dinu, la un moment dat: „Și calul aleargă, dar nu dă lapte". Aseară, Cristea-anonimul a dat „dubla" care a trimis Dinamo în semifinalele Cupei. Nu i s-a făcut rău, nu s-a plictisit, n-a obosit, s-a bulucit spre poarta Astrei până-n ultimul minut. A făcut din roș-albi singura echipă bucureșteană ajunsă în această fază a competiției. Pentru toate astea, Cristea merită, fără îndoială, o primă specială, mulțumirile publice ale conducerii, prosternările fanilor. Cum, care dintre cei doi Cristea? Păi, e simplu! Ia să ne gândim puțin...