04 Mart. 2011
Dinamo își revine ca imagine, dar și financiar după pagubele gen Miranda (1.250.000 de dolari) sau Pekaric (750.000 de dolari). Astfel, în urma unor contracte întocmite beton, Ilie Iordache, jucător care nu a realizat absolut nicio performanță pentru „câini", a reușit să devină o mină de aur pentru conturile dinamoviștilor. Până la el, au mai existat Codrea, Cernat ori Mara, fotbaliști pe care șefii roș-albilor au încasat sume frumușele chiar dacă respectivii abia dacă au jucat în „Groapă".
Concret, pentru serviciile lui Ilie Iordache, Dinamo a plătit Universității Craiova 200.000 de dolari, după care mijlocașul a fost împumutat gratis „pandurilor". Apoi, jumătate din drepturile asupra lui Iordache au fost cedate pentru aproape 680.000 de dolari, adică 500.000 de euro. La acea vreme, Dinamo prevedea în contract o clauză conform căreia, dacă fotbalistul devine liber din cauza gorjenilor, atunci ei vor încasa încă aproape 1.400.000 de dolari, amendament activat în momentul în care jucătorul s-a transferat la AEK Atena din postura de jucător liber de contract. Pandurii a plătit imediat jumătate din sumă, restul fiind motivul scandalului dintre cele două echipe stins miercuri, când Condescu a plătit și restul de 400.000 de euro! Cu alte cuvinte, Dinamo a primit peste două milioane de dolari pentru un jucător care nici nu a jucat la echipa mare!
Au mai existat precedente
Lovitura financiară reușită de Dinamo este doar o recidivă a unor succese identice reușite acum câțiva ani.