Oprea debutează azi la triplusalt:** „Struțul” cel mai scump

Redactor:
Andru Nenciu
Oprea debutează azi la triplusalt:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În această seară, Marian Oprea (foto, 29 de ani), unicul
candidat tricolor la o medalie, debutează în calificările probei de
triplusalt. Finala e programată duminică.

În 2003, la Campionatul Mondial de pe Saint Denis, Orașul Luminii
se dovedea pentru Oprea opusul Parisului Vesel. „A făcut
entorsă din prima încercare”
, rememorează antrenoarea
Doina Anton. Medaliile aveau însă să vină în cascadă apoi, iar
parcursul „Struțului” e binecunoscut. În 2010 și la debutul acestui
sezon, vicecampionul olimpic a arătat din nou ce-i poate pielea. Și
cât valorează!

„Cam 75 la sută din atletismul românesc!”, spune
un oficial tricolor. După ce în august lua argintul european, în
Barcelona, Oprea începea în ianuarie un nou sezon de sală! După
cinci ani! Iar acum e listat cu a treia săritură (17,37 m) în topul
mondial! Adversarii? Posesorul celei de-a doua, britanicul Philips
Idowu, lipsește, suedezul Olsson nu pare a fi în formă, iar
deținătorul recordului mondial de sală – francezul Teddy Thamgo
(17,91 m) – pleacă din pole-position. Ba chiar a fost unicul atlet
pe care organizatorii l-au lăsat ieri să se antreneze în Palatul
Paris Bercy.

„Sunt doar detalii, sper că voi trece cu bine de calificări
și vorbim apoi și de finală”
, spune „Struțul”. Cel mai
scump exponent al atletismului masculin românesc. Probabil din
toate timpurile.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…