Sportul românesc, la psiholog! Episodul 3: Stările depresive la sportivi și sfatul specialistului | EXCLUSIV

Sportul românesc, la psiholog! Episodul 3: Stările depresive la sportivi și sfatul specialistului | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

În acest episod, ProSport vă propune un subiect mai delicat tratat de către psihologul sportiv Răzvan Zaharia: stările depresive și anxietatea la sportivi.

Dacă în episoadele anterioare am amintit despre acești „dușmani” ai sportivilor în perioada de izolare și am precizat cauza apariției anxietății și a stărilor depresive, dar și cum pot fi acestea evitate, acum specialistul nostru ne va vorbi despre soluția pentru cei care ajung în acel punct.

De reținut este faptul că orice om poate ajunge să aibă astfel de probleme, indiferent că este un introvertit sau un extravertit. Totuși, fiecare dintre noi poate evita „vizita” anxietății sau a depresiei, așa cum ne-a explicat psihologul în episoadele anterioare. Din fericire, acestea pot fi tratatate. Cum? Ne explică Răzvan Zaharia.

– În cazul în care se ajunge la stări depresive și anxietate, cum pot fi acestea tratate?
– Depinde de nivelul de manifestare. În primul rând, este foarte util ca sportivii să își monitorizeze stările, adică să fie atenți la ceea ce simt, la gândurile pe care le au, la cât de mult persistă acestea. Anxietatea este o teamă fără obiect, îmi fac o sută de gânduri dintre care poate unul s-ar împlini. Atenție la lucrurile cu care ne obișnuim. În cazul în care lucrurile evoluează într-un sens negativ, sugerez să apeleze la interacțiunea cu un psiholog, dar primul lucru este ceea ce poate face el: să se mobilizeze, adică să treacă la acțiune. Mai există acele tehnici de relaxare mentală. E util să le învețe. Cam așa se depășesc aceste stări: făcând, ducând mintea de fiecare dată către ceea ce te interesează ca sportiv de performanță, nu către ceea ce nu te ajută.

– Deci comunicarea este foarte importantă. Este un introvertit mai predispus depresiei decât un extravertit?
– Un extravert poate să facă depresie la fel de bine ca un introvert, în condițiile în care subiectele pe care comunică nu sunt neapărat de ajutor. Vorbim aici despre două tipuri de comunicare. În sport, este ceea ce se numește „self talk”, comunicarea cu mine însumi. Eu, sportiv de performanță, cum comunic cu mine pentru a-mi genera performanța, pentru a fi mai bun, pentru a-mi menține forma psihică. Mai avem comunicarea interpersonală și aici depinde cu cine comunic, comunic cu cei care își exprimă mai mult îngrijorările sau cu cei optimiști, comunic cu antrenorul, cu psihologul, cu colegii. E vorba despre alegere aici. E important să aleg. Da, are importanță comunicarea, dar nu aș pune neapărat accent pe introversie/extraversie.

În episodul viitor, tot pe ProSport, psihologul sportiv Răzvan Zaharia ne va vorbi despre momentul ieșirii din această pandemie și așteptările pe care să le avem cu privire la starea sportivilor.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup