Mihai Stoichiță: „Perioada în care Viorel Păunescu a fost președinte la Steaua nu poate fi ștearsă din istoria FRF. Sper să aparținem cuiva, pentru ce am făcut”

Mihai Stoichiță (72 de ani) a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, care a murit la vârsta de 91 de ani.

Oficialul FRF și-a amintit de perioada în care cei doi au lucrat împreună și a transmis că Păunescu a fost unul dintre oamenii de care a rămas apropiat și după despărțirea de club.

Cum l-a descris oficialul FRF pe fostul om din fotbal

Stoichiță l-a descris pe fostul conducător drept un om echilibrat, pe care nu l-a văzut niciodată nervos sau supărat. Cei doi au păstrat legătura de-a lungul anilor, deși în ultima perioadă au vorbit tot mai rar, după cum spune chiar fostul oficial FRF.

„În timpul de la Steaua s-au creat niște legături. Un om extraordinar, să se odihnească în pace. O să ne mai întâlnim, pe lumea cealaltă. Un om echilibrat, nu l-am văzut niciodată nervos sau supărat.

Am avut o relație extraordinară cu el, am avut și performanțe, campionat, cupă, nu mai țin minte precis. Drumurile s-au despărțit, așa e viața. Am mai vorbit la telefon, îl sunam să văd ce mai face, mai aflam de la prietenii comuni. Argăseală se mai ducea să vadă ce mai face, comunicam”, a declarat Mihai Stoichiță.

Oficialul Federației Române de Fotbal a amintit si de întâlnirile săptămânale la care participa Viorel Păunescu, alături de oameni din mediul de afaceri și din fotbal. A recunoscut că, la un moment dat, fostul președinte al Stelei nu a mai putut lua parte la aceste reuniuni.

„Mai greu în ultima perioadă. Aveau un grup de oameni de afaceri, dar și din fotbal, care se întâlneau în fiecare săptămână. La un moment dat, nu a mai participat. Mare păcat, asta e viața, măcar a avut 91 de ani trăiți”, a continuat Stoichiță.

Mihai Stoichiță: „Nu poți sări peste perioada aceea. Sper să aparținem cuiva, pentru ce am făcut”

Stoichița consideră că perioada în care Viorel Păunescu a condus Steaua trebuie recunoscută în istoria clubului. Acesta a declarat că atunci a avut loc ceea ce el numește prima formă de privatizare a grupării și a vorbit despre performanțele obținute în acei ani.

„Aia a fost prima formă de privatizare a Stelei, în perioada aia. Perioada nu poate fi ștearsă din istoria FRF, nu poți sări peste perioadă, nu știu cum se va disputa. Sper să aparținem cuiva, pentru ce am făcut”, a mai spus Mihai Stoichiță, prezent la înmormântarea lui Viorel Păunescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]