Cristiano Bergodi (62 de ani) l-a luat la țintă pe Jovo Lukic, marcatorul unei „duble” în CFR – U Cluj 3-1.
În etapa a doua din Cupa României Betano s-au duelat marile rivale din Cluj. U Cluj a reușit să dea lovitura pe terenul echipei lui Marius Șumudică și și-a asigurat calificarea în fazele superioare ale competiției, în proporție de 99%. La finalul partidei, Bergodi l-a taxat pe atacantul său, Lukic.
Marius Ștefănescu (min 20) și Jovo Lukic (min 32 și 75) au marcat golurile victoriei „șepcilor roșii”. Golul gazdelor a fost reușit de Sergiu Buș (min 45+5).
Cristiano Bergodi și-a felicitat echipa pentru rezultatul din această seară. Italianul a spus despre Jovo Luic că se plânge mereu de oboseală, dar face ce face și marchează.
„Am făcut un meci foarte bun din toate punctele de vedere, mai ales din cel al jocului. Am reușit să-i desfacem pe benzi, am plimbat mingea bine și am avut răbdare. Mă bucur și îi felicit pe băieți pentru că au făcut un meci foarte bun. (n.r. despre golul marcat de CFR) A fost un pic de neglijență acolo la Macalou, trebuia să degajeze mingea, dar a făcut un meci foarte bun. Normal că ei au căpătat încredere, dar în a doua repriză am confirmat că suntem o echipă foarte bună și am jucat bine.
El (n.r. Jovo Lukic) spune că e obosit tot timpul, dar tot timpul dă gol. Mă bucur pentru el, dar nu e întâmplător că avem un atac bun. Trebuie să reglăm și anumite lucruri, dar încet ajungem la standardele noastre. Suntem favoriți, urmează un meci cu o echipă de Liga 3, dar vom încerca să câștigăm meciul. Vine acum un meci foarte greu cu FCSB, măcar va fi un meci frumos”, a spus Cristiano Bergodi, după CFR – U Cluj 1-3, potrivit Digi Sport.
„O victorie meritată și mă bucur că am reușit să și înscriu. Cred că am controlat meciul din primul minut, am avut mingea mai mult, am gestionat bine unele momente și am făcut diferența. Avem 6 puncte, mai avem un meci, știți cum este la fotbal, ne luăm toate siguranțele. Sper să ne calificăm de pe primul loc.
Am câștigat două trofee și îmi doresc să-l câștig și pe al 3-lea cu Universitatea. Cum se întâmplă la toate echipele, sunt perioade și perioade. Am avut acele 3 meciuri în care nu am câștigat. (n.r. despre meciul cu FCSB) Va fi alt meci, altă competiție, știm ce va fi luni și sper să câștigăm”, a declarat Marius Ștefănescu, la final de meci.