„Prima dragoste nu se uită niciodată”, o aliniere desuetă de cuvinte, care reflectă pe deplin adevărul din viața lui Dănuț Lupu (43 de ani). Un sportiv care a cunoscut consacrarea în fotbal, dar care a lăsat în urmă o altă disciplină care l-a marcat pe deplin. O alegere în care a cântărit decisiv dorința tatălui de a-și vedea băiatul printre greii sportului-rege. Dănuț a acceptat provocarea ProSport de a se întoarce la patinoar, nu ca hocheist, ci ca suporter al echipei de suflet, Dunărea Galați.
La ora după-amiezii, patinoarul „Mihai Flamaropol” din București este aproape gol. Un tablou stingher, compus dintr-o mână de spectatori, câțiva jandarmi și jucătorii celor două echipe, Steaua și Dunărea, pregătiți să se confrunte într-un meci al Ligii Naționale. Tipul înalt, masiv, care stă lângă vestiarul echipei oaspete, Dunărea Galați, atrage toate privirile. Nu pare conștient de agitația pe care prezența lui acolo a declanșat-o, ci privește liniștit meciul de copii care se desfășoară pe gheață. Zâmbește un pic absent, parcă unor alte timpuri, întrerupt din reverie din când în când de câțiva care trec să dea noroc cu el, șoptindu-i în același timp un „bun revenit printre noi”. „Hocheiul parcă a fost pentru mine într-o altă viață. Vorbim de vremuri de demult, când prin’73-’74, acoperindu-se patinoarul din Galați, s-a făcut o selecție prin școli, la clasele I. M-am dus și eu, m-au selecționat la copii și până la 14 ani am făcut și hochei, și fotbal, în paralel”, mărturisește Dănuț Lupu, nimeni altul decât fosta glorie a echipei de fotbal Dinamo.
Patinează o dată pe an… „just for fun”
Este întrerupt de un alt bărbat, la fel de masiv, cu care începe să discute aprins despre surpriza pe care Dunărea Galați a furnizat-o în urmă cu câteva săptămâni învingând campioana României, HSC Csikszereda. Cei doi râd prelungit și se despart cu o strângere de mână. „Am jucat împreună hochei, suntem aceeași generație. Era o lume frumoasă, ne știam toți, ne respectam. Uite, și acum, după atâția ani, mai vorbim, deși ne vedem foarte rar. Am avut echipă bună, cu Burada, Dumitriu, Fulga”, ne lămurește el. Își găsește cu greu cuvintele, de parcă amintirile de atâta vreme închise refuză parcă să fie actualizate. „La 14 ani s-a făcut o selecție la fotbal, la Luceafărul. Am venit în București, iar hocheiul a rămas în urmă, dar dintotdeauna sufletul meu a rămas acolo. Patinez și acum, în fiecare an, este sportul care mi-a plăcut mai mult ca fotbalul, însă decizia tatălui meu a cântărit decisiv”, oftează el.
Senzații tari:bătăile cu Ciucul
Plecarea în București nu a însemnat însă desprinderea definitivă de gheață. A revenit pe când avea 16 ani, apoi doi ani mai târziu, însă fără a mai continua la nivel de performanță. Povestirea prinde ritm și ne poartă departe, în urmă cu un sfert de secol. „Aveam de toate atunci, echipament bun, patine. Singura problemă era că rupeam des crosele. Am avut noroc însă de un antrenor care mă iubea, la fel ca la fotbal, și îmi făcea repede rost de altele”, continuă fostul artist de pe gazon. Lupu mărturisește că în ultimii ani singura legătură cu acest sport au fost meciurile televizate dintre Steaua și Miercurea-Ciuc, moment ce aduce cu sine o altă dezvăluire. „Noi aveam boală mare pe Ciuc, pe toată zona aia, pentru că nu doreau să vorbească cu noi în românește. Niciodată nu voi uita ce bătăi făceam cu Ciucul, cu Sfântu Gheorghe. Când începeam să ne dăm pumni pe gheață, intrau și băncile de rezerve, erau o nebunie generală”, râde el.
Lupu și Geru
Discuția se suspendă, căpitanul gălățenilor, Cătălin Geru, îl invită pe Dănuț Lupu în vestiar să cunoască echipa. Cuvinte de încurajare, strângeri de mână și multe emoții de ambele părți. „Pentru noi faptul că a venit înseamnă foarte mult. A plecat de la Galați, din mijlocul nostru, și este o onoare să îl avem iarăși cu noi”, dezvăluie Geru. Acesta îi prezintă alte două nume cu greutate: portarul Viorel Radu și atacantul Nuțu Andrei. „Ne-am întors acasă, vrem să ajutăm echipa să redevină ce a fost. Este mult de muncă, dar sperăm ca din acest an să pornim reconstrucția”, îl lămurește Geru. Vizita este pecetluită de o poză de grup: familia Galațiului s-a întregit.
Arcade sparte
Fostul fotbalist se uită îndelung la zecile de crose. „Asta e de portar, asta de stângaci, nu mi-e bună niciuna, eu eram dreptaci. S-a schimbat mult și echipamentul. Noi nu aveam protecția din plastic la cască, erau simple, simple”, mai rememorează gălățeanul, cântărind în mână o cască modernă. Un artificiu al echipamentului pentru care Lupu a plătit tribut greu: „Vezi arcadele mele? Toate sunt sparte de la hochei. Era ușor, la un contact direct, mânerul crosei devenea repede armă”. Sirena patinoarului sună și confruntarea pe gheață începe sub ochii lui. Nu a mai călcat de ani întregi la un meci și, curioși, îi testăm memoria. „Când e ofsaid la hochei?”, vine întrebarea. Stă câteva secunde, se amuză ca de o glumă bună și rostește rar și apăsat: „Când jucătorul intră în treimea de atac înaintea pucului. Lucrurile astea nu se uită niciodată”. Vorbele rămân în urmă, pentru că în prim-plan urcă meciul. De pe bancă, Lupu își încurajează favoriții, urmărind concentrat fiecare atingere a pucului. O scenă desprinsă parcă din urmă cu 25 de ani, când aștepta ca linia lui să intre pe gheață.
Dănuț le face rost de o primă specială
În urmă cu câteva săptămâni, Dunărea reușea cea mai mare surpriză a ultimelor trei decenii din hocheiul românesc. Gălățenii au învins campioana en-titre a României, HSC Csikszereda, în Liga Națională, cu 6-4. Motiv de mândrie, dar și provocarea atingerii unui obiectiv mai mare. „Dacă băieții de la Galați ajung să se bată la titlu, le fac rost de o primă specială. Ar fi nemaipomenit să reușească acest lucru”, spune Lupu.
Tureanu, ca Dobrin
Încă de mic, Dănuț Lupu era atras de hochei. Întâi ca spectator, fiind nelipsit din tribunele patinoarului din Galați. Primele amintiri despre frigul din patinoar și despre miile de oameni care umpleau tribunele la fiecare meci au o figură centrală, un jucător pe care îl consideră vârful. „Doru Tureanu (foto) a fost de departe cel mai bun. Era un jucător foarte complex, nu doar că patina, dar ce făcea Dobrin cu mingea, Tureanu făcea cu pucul. Când lua pucul, nu știai ce putea să facă Doru cu el. Păcat că a prins acele vremuri, că, dacă era ca acum, juca liniștit în campionatul nord-american”, e de părere fostul internațional.
La hochei contează forța pe care o ai în picioare. La fotbal e suficient și un plasament bun Dănuț Lupu, fost fotbalist
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER