Dănuț Lupu a comentat arestările din ultimul timp din fotbalul românesc și crede că dacă DNA își va îndrepta atenția spre mafia pariurilor, am asista la alte `încătușări` de răsunet.
Mai mulți conducători de club din Liga I ar fi implicați în astfel de practici, iar cel care le-ar coordona activitatea ar fi Ionuț Lupescu. Â
"Păi, practica asta, mituirea arbitrilor, e de când lumea. Oamenii de fotbal nu au fost uimiți de dezvăluirile din ultima vreme. În schimb, au apărut lucruri mult mai grave. O să fie prăpăd dacă se îndreaptă cu ancheta spre pariuri. Sunt mai mulți patroni implicați, iar “capul” e cineva de la FRF. Nu știu cu siguranță, dar bănuiesc. A fost mare tămbălău mai de mult, făcut de Marian Iancu. Era vorba despre Lupescu, care promova o casă de pariuri. Poate chiar el e “dirijorul” mafiei pariurilor.", a spus ex rapidistul în Libertatea.
Fostul rapidist știe cum ar putea Kaiserul să controleze aceste practici: "Am să îți dau un exemplu: eu sunt președinte la Ciorogârla și am meci. Vine Lupescu și îmi spune că trebuie să pierd, că sunt 200.000 de bilete pariate pe victoria mea. Eu mă conformez, iar pariorii pierd. Casa de pariuri a câștigat astfel mulți bani, vine și îi dă lui Lupescu o sumă, care se împarte apoi cu patronii de club care au acceptat jocurile. Și eu, și el ne luăm partea și gata! Toată lumea e fericită! Cam ăsta e sistemul."
Directorul general al FRF a răspuns prompt acuzelor aduse de fostul internațional, desființându-l pe contestatar
“Acuzele lui Lupu sunt total nefondate. Nu e pentru prima dată când mă atacă. Mi se pare hilar să strige «hoții» tocmai un om care a fost trimis în judecată de poliția greacă pentru complicitate la furt”
Oficialul Federației a continuat pe un ton violent: "Probabil aversiunea sa vine din faptul că nu avem aceleași pasiuni. Eu nu sunt cleptoman”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER