Editorial Doru Gheorghiu / Specii de oameni

Zidul pe care un fotbalist trebuie să-l sară pentru a intra în istorie este tot mai înalt. Figo a reușit totuși să strângă un capital de notorietate mult mai solid decât marketingul lui Beckham sau harul lui Ronaldo.

Și vedetele se împart pe specii și se definesc cel mai bine după cum apun. Unele se retrag urât, încăpățânându-se să creadă că încă mai pot, chinuindu-se până în ultima secundă ca rezervă într-un club de pluton, după trei operații de menisc și multe lufturi pe final de meci.

Altele își calculează ca scoțienii ultimii ani și-și transformă finalul într-un butic în care vând bucăți de imagine pentru un fond de pensie cât mai consistent. Apoi, sunt acele staruri care cad pradă unui dulce miserupism. Se îngrașă, mai joacă un an și se lasă pe tăcute, între două petreceri.

În fine, pentru cei ca Figo soarele strălucește până în ultima secundă pentru că au luat fotbalul în cel mai serios mod cu putință. Retragerea e la fel de zgomotoasă ca și afirmarea. Ca el mai sunt doar câțiva. Un Beckenbauer, un Maldini sau un Zidane. Sigur, Maradona a fost din toate câte puțin și e imun la toate coroziunile timpului. Dar el este o altă poveste, pentru o altă zi…