Coregrafia "Doar Dinamo Bucureşti!", explicată de un sociolog devenit "ultras dinamovist": "Nici primul, nici ultimul Cal Troian"

17 aug 2016 22880 afişări Comentează şi tu Special
Coregrafia "Doar Dinamo Bucureşti!", explicată de un sociolog devenit "ultras dinamovist": "Nici primul, nici ultimul Cal Troian"

de Dinu GUŢU

Săptămâna trecută un bun amic de peluză mă roagă cât se poate de respectuos să merg până la Arena Naţională şi să pozez la o rezoluţie cât mai mare Peluza şi Tribuna II de pe stadion, pentru a afla cu exactitate numărul de scaune, pentru viitoarea noastră coregrafie. Sunt uşor confuz, Steaua este gazdă la următorul meci, şi pentru dinamovişti e rezervată doar Peluza. Aseară, butonând pe TV rămân mut de uimire când citesc mesajul coregrafiei steliste: ”Doar Dinamo Bucureşti”, şi-nţeleg de ce am pozat sectoarele Tribunei. 

Coregrafia dinamoviştilor este astăzi cap de afiş pentru mai toată presa sportivă internaţională. Dar ce-i mai curios e că gestul de aseară face parte dintr-un specific cultural mai larg al masculinităţilor noastre locale. Dacă pentru alţi suporteri, aşa cum s-a văzut pe la ultimul Euro, forţa fizică şi ideea de fair fight primează, atunci pentru ai noştri a te impune înseamnă să fii subversiv şi şiret, să improvizezi şi să ai imaginaţie, să te descurci cu alte cuvinte. E ca o metaforă a valorilor preţuite în tranziţia noastră. Toate pentru a valoriza supremaţia simbolică a unui grup făţă de altul.

Acesta nu e primul şi nici ultimul Cal Troian din Odiseea acestei rivalităţi. Acum câţiva ani torţele introduse de dinamovişti pe Ghencea au fost băgate în mingi de fotbal aruncate de jucători, iar într-un alt sezon suporterii mai bine făcuţi au purtat tricouri ale unei celebre firme de pază pentru a intra necontrolaţi în Peluză. Coregrafia în cultura ultraşilor reprezintă un potlach, un ritual care pe de o parte trebuie să consemneze o rivalitate şi apoi trebuie să demonstreze forţă şi unitate de grup. E ca într-un joc al oglinzilor orgoliilor şi identităţilor.

De data aceasta, dinamoviştii s-au întrecut pe sine, schimbând regulile jocului de dragul spectacolului. Au realizat o coregrafie ridicată inconştient de cetăţenii stelişti şi au atacat simbolic teritorialitatea ”Celuilalt”.  Lupta pentru „simbolul tare” al rivalilor, sau pentru cuceriea teritorială a „pubului celuilalt” la huligani şi a steagului sau peluzei adverse la ultraşi, constituie un exemplu postmodern de folosire a spaţiului simbolic. Aşa cum spune socilogul Anthony King: este inventat un spaţiu discret, care trebuie apărat, pretext pentru „confruntări cu ceilalţi, prin construcţii simbolice imaginare în acord cu noţiunile de onoare şi masculinitate”. Dinamoviştii nu numai că au cucerit tribuna stelistă şi admiraţia publicului neutru, dar au şi poluat simbolic spaţiul sacru al adversarilor, fără forţă ci prin ingeniozitatea unui copywriter demn de un premiu la Cannes.  

Cine este Dinu Guţu
Dinu Guţu este absolvent de ştiinţe politice (studii de licenţă şi masterat) la SNSPA. Doctor în sociologie. Revoluţia„ultraşilor”: Antietatism, violenţă simbolică şi potenţial insurecţional în cadrul fenomenului „Ultras” (2012), Ultimii oameni. Etnografia unei Peluze (2015). Un interviu despre sociologia tribunei de fotbal puteţi urmări aici:
http://www.mediafax.ro/life-inedit/omul-si-gandul-dinu-gutu-de-la-cetatean-la-ultras-sociologul-echipei-dinamo-bucuresti-video-15388159

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.