Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cea mai grăbită formație din Superliga s-a reunit cu 23 de jucători! Care sunt noutățile de lot și țintele pentru campania de achiziții

Cea mai grăbită formație din Superliga s-a reunit cu 23 de jucători! Care sunt noutățile de lot și țintele pentru campania de achiziții

Călin MNERIE
Cea mai grăbită formație din Superliga s-a reunit cu 23 de jucători! Care sunt noutățile de lot și țintele pentru campania de achiziții
FOTO: fccorvinul1921.ro

Stagiunea 2025-2026 în primele două eșaloane s-a încheiat luni seara, odată cu retrogradarea celor de la FC Hermannstadt din SuperLigă și promovarea lui FC Voluntari.

La două zile distanță, una dintre formațiile de primă ligă a și pus punct scurtei vacanțe de vară și se pregătește de duelurile cu FCSB, Dinamo, Universitatea Craiova sau Rapid.

Revenită după 34 de ani în elită, Corvinul își va juca pentru un timp meciurile de pe teren propriu pe arena „Francisc Neuman” din Arad.

În paralel, Consiliul Județean Hunedoara demarează lucrările de reabilitare a stadionului „Petre Libardi”, din Petroșani, iar „corbii” se vor despărți în curând și de vechea arenă hunedoreană.

Aceasta va fi demolată, pentru a face loc unui stadion nou, care va fi construit din fonduri CNI până în anul 2029.

Portarul Frânculescu și fundașul Iacob – noutățile de la reunirea hunedorenilor

Până una alta, Florin Maxim și colegii din stafful său, Dinu Maghici, Cătălin Ojiga, Cristian Preda și Cătălin Crăciun au condus primul antrenament al verii pe „iarba verde de acasă”, acolo unde nouătățile din lot au fost doar două.

Este vorba despre portarul Adrian Frânculescu (21), împrumutat de la CFR Cluj, după aventura de la Steaua, și Flavius Iacob (25 de ani). Fundașul dreapta se întoarce de la UTA, care avea opțiune să-l cumpere defintiv de la Corvinul pentru 100 de mii de euro + TVA, dar arădenii stau prost cu banii și Adrian Mihalcea trebuie să-și ia adio de la unul dintre titularii săi din ultimele 6 luni.

„Am decis ca pentru acest an să mergem pe continuitate în poartă, mă refer aici la ideea de under, şi de aceea l-am adus pe Frânculescu.

E un băiat care mie mi-a plăcut foarte mult, apără constant de trei sezoane la un nivel ridicat, un portar care nu face erori, e un tânăr de perspectivă, care va primi încrederea noastră aici, pentru a creşte în continuare.

Cât despre Iacob, n-are nevoie de prea multe cuvinte din partea mea, îl cunoaştem foarte bine, s-a dezvoltat frumos, a ajuns să joace în Superligă, cred că au fost experienţe care îl vor ajuta foarte mult. Acum a venit rândul să debuteze şi în tricoul echipei la care s-a consacrat, în prima ligă.

Se va clarifica, în zilele următoare, şi situaţia lui Codruţ, aşteptăm să vedem cum se va regla şi acest aspect, vom mai completa lotul cu şapte-opt jucători în această vară, în mai multe compartimente.

Trebuie să gândim bine campania de transferuri, pentru că avem un buget pe care trebuie să îl respectăm. Nu e prima dată când ne aflăm într-o astfel de situaţie, cred şi sper că vom lua cele mai bune decizii, vom face cele mai bune alegeri, care să ne ajute pe viitor”, a declarat Florin Maxim în dimineața reunirii celor de la Corvinul.

Corvinul s-a despărțit de un portar și trei fundași laterali

Există și despărțiri la Corvinul, patru la număr până în momentul de față. Portarul Codruț Sandu (20 de ani) a revenit în curtea lui Dinamo, iar fundașul stânga Ricardo Pădurariu (19 ani), în cea a lui FCSB.

Hunedorenii ar dori să le prelungească împrumuturile, dar cele două echipe bucureștene ar putea avea alte planuri cu ei. Altfel, „corbii” au renunțat defintiv la serviciile fundașilor de bandă, Szabolcs Kilyen (28 de ani) și Mihai Velisar (27 ani). Kilyen a și semnat deja cu FC Bihor.

La primul antrenament au transpirat 23 de jucători și anume: Frânculescu, Blaga, Mutuligă, Linţă, Roşculeţ (portari); P. Albino, Fl. Iacob, Lică, Fl. Ilie, Manolache, Neacşa, Bradu, Cărăruş, Bratu, Goodlad, Ribeiro, Hayatu, Pîrvulescu, Renţa, Zanc, Deaconu, Buziuc, Filip Ilie (jucători de camp).

A absentat motivat Emmanuel Okoro, care se află în proces de recuperare, după accidentarea suferită în a doua parte a campionatului.

Florin Maxim: „Vor mai fi jucători care se vor alătura treptat lotului”

Corvinul se va pregăti la Hunedoara până pe 21 iunie, după care „alb-albaștrii” se vor muta în Slovenia. Stagiul de pregătire centralizat e programat la altitudine, în stațiunea Rogla, până pe 1 iulie.

Aici, „corbii” vor disputa și ce puțin trei partide de verificare, numele adversarilor și programul complet urmând să fie comunicat în curând.

„A fost, cumva, o vacanţă activă pentru noi cei din staff şi pentru conducere, pentru că am avut numeroase discuţii legate de lot, de pregătirea viitorului sezon, deci nu ştiu să apreciez dacă a fost o pauză lungă sau scurtă.

Ştiu că suntem primii care ne-am reunit de la nivelul Superligii, dar am făcut-o şi pentru că trebuie să fim la un nivel ridicat, din punct de vedere al pregătirii fizice, dar şi pentru că vor mai fi jucători care se vor alătura, treptat, lotului şi nu am vrut să fim presaţi de timp.

Acum vorbim de o reacomodare la efort, după care vom creşte intensitatea antrenamentelor, apoi vom pleca în cantonament în Slovenia, într-o locaţie pe care o cunoaştem foarte bine şi care oferă condiţii foarte bune pentru a pregăti un sezon în care noi ne-am propus multe lucruri frumoase”, a completat Maxim.

Începe vânzarea abonamentelor, pe arena „Francisc Neuman” din Arad

ProSport a aflat că de la finalul acestei săptămâni, fanii celor de la Corvinul își pot achiziționa abonamentele valabile pentru sezonul 2026-2027 al SuperLigii.

După cum se știe, arena „Francisc Neuman” va găzdui în fiecare weekend un meci de SuperLigă, UTA și Corvinul urmând să coexiste o perioadă.

Hunedorenii nu au dorit să strice „piața” la Arad, iar prețul biletelor e identic cu cel fixat de conducerea „Bătrânei Doamne” și anume: 90 de lei (tribuna I), 70 de lei (tribuna a II-a) și 50 de lei (peluză). În schimb, abonamentele sunt mult mai ieftine și anume: 700 de lei (tribuna I), 500 de lei (tribuna a II-a), 400 de lei (la peluze) și 1.000 de lei la Tribuna VIP.

Parteneri
Mii de elevi și profesori intră într-o minivacanță înainte de finalul anului școlar
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro