Acasa » Pariuri Sportive » Biletul Zilei: Fotbal și tenis pentru al doilea „VERDE” consecutiv din iunie »»

Biletul Zilei: Fotbal și tenis pentru al doilea „VERDE” consecutiv din iunie »»

Biletul Zilei: Fotbal și tenis pentru al doilea „VERDE” consecutiv din iunie »»

Biletul Zilei de ieri a fost câștigător. Am mizat pe trei selecții din fotbal și astfel ne-am dublat investiția încă din prima zi a lunii. Astăzi vom încerca să continuăm pe linia profitului cu selecții din fotbal și tenis.

Pentru început vom merge la Roland Garros, la semifinala feminină dintre Iga Swiatek – Daria Kasatkina. Aflată pe loucul 1 WTA, Iga Swiatek domină autoritar circuitul feminin în acest an. Poloneza a înregistrat doar trei eșecuri în cele 45 de partide oficiale disputate în actuala stagiune, adjudecându-și trofeele de la Roma, Stuttgart, Miami, Indian Wells și Doha. De cealaltă parte, Daria Kasatkina (20 WTA) a avut un parcurs foarte bun la Roland Garros rusoaica urmând a ajunge cel puțin cel putin pe locul 12 în ierarhia WTA care va fi dată publicității la începutul săptămânii viitoare, grație punctelor obținute în capitala Franței. Vom miza pe victoria polonezei într-un meci cu cel mult 26 de game-uri.

Ultimele două selecții de pe Biletul Zilei nu ar trebui să ne dea deloc emoții. Vom miza pe un rezultat pozitiv al Spaniei cu Portugalia, meci care see va disputa în Liga A din Nations League și pe victoria „cocoșilor” cu sârbii în cadrul confruntării echipelor de tineret, partida contând în preliminariile Campionatului European U21.

Biletul Zilei                           
ora 16:00 Iga Swiatek – Daria Kasatkina, 1 & sub 26.5 game-uri – cota 1.24
ora 21:45 Spania – Portugalia, 1X – cota 1.32
ora 21:45 Franța U21 – Serbia U21, 1 – cota 1.24

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Cancan.ro
O româncă de 17 ani, protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale alături de Usain Bolt
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Promotor.ro