Un român în elita sportului dominat de asiatici. Ovidiu Ionescu a atins cea mai bună clasare a carierei în clasamentul mondial al circuitului de tenis de masă

Redactor:
Andru Nenciu
Un român în elita sportului dominat de asiatici. Ovidiu Ionescu a atins cea mai bună clasare a carierei în clasamentul mondial al circuitului de tenis de masă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Ionescu (28 de ani) performerul României la Campionatul European de tenis de masă din Alicante, a atins cea mai bună clasare a carierei în clasamentul mondial ITTF, după ce a urcat datorită punctelor obținute în Spania 13 locuri.

Medaliat cu argint la competiția de pe Costa Blanca, sportivul născut în Buzău se află în ierarhia lumii pe poziția 46 (59 în septembrie), fiind cel mai bine clasat tricolor în topul masculin. „Pentru prima dată în carieră mă aflu între primii 50 de jucători ai lumii, asta mă ambiționează și mai tare, munca mi-a îndeplinită și sunt mândru de tot ceea ce am făcut în acest an”, spune Ovidiu Ionescu pentru ProSport.

ITTF publică ierarhia mondială la începutul fiecărei luni. Pe prmul loc se află chinezul Fan Zhendong, urmat de conaționalul său Xu Xin și de germanul Timo Boll, învingătorul lui Ionescu din finala Europeanului din Alicante. Pe patru se situează un alt german, Dimitri Ovtcharov.

În topul românilor, Ovidiu Ionescu (46) e urmat de Hunor Szocs (77) și de Adrian Crișan (138).

Ovidiu Ionescu – povestea lui e AICI.

Ovidiu Ionescu – interviu de colecție e AICI.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…