Ne mai lipsesc doar trei posturi pentru a descoperi toată echipa sezonului 2025/2026 în Superliga! Iar acum e momentul să aflăm cei mai buni jucători pe post de mijlocaș lateral cu profil de extremă, atacant în flanc sau „winger”.
A fost o cursă realmente captivantă pe aceste două poziții, câtă vreme foarte mulți jucători din campionat au impresionat în flancurile ofensive, așadar ierarhia s-a modificat spectaculos mai mereu, existând totuși și câteva constante evidente.
Să începem cu banda dreaptă din atacul pentru echipa sezonului, cu cele două rezerve, titularul dar și câteva mențiuni onorabile, după care vom continua cu flancul stâng!
Scoțianul de 28 de ani cu atitudine admirabilă în joc e plasat pe flancul drept, unde a evoluat cel mai des, deși a făcut-o eficient pe ambele părți ale atacului. Model de implicare și productivitate, cu inspirație în momentele-cheie și de presiune maximă, sezon de excepție!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FCu-cat-s-a-vandut-tricoul-lui-Danny-Armstrong-din-derby-ul-cu-FCSB-scaled.jpg)
Foto: Sport Pictures
Fotbalistul din Superliga cu cele mai multe șanse de gol create pentru echipa lui (22) și cu cea mai bună medie de centrări reușite pe meci, locul doi la pase decisive, Armstrong e luptătorul total cu impact covârșitor croit parcă pe spiritul „câinilor” în ascensiune!
Jucătorul din Superliga cu cele mai multe pase decisive (14) și în top 3 la media driblingurilor reușite pe meci, ivorianul de 27 de ani cucerește tribunele și are efect incontestabil pe tabelă, combinație rară și admirabilă oricând și oriunde!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FReactia-lui-U-Cluj-despre-transferul-lui-Macalou-la-FCSB.jpg)
FOTO: Sportpictures
Cu o tehnică nonșalantă și plecări de pe loc explozive, Macalou și-a anihilat aproape orice adversar în flanc pe durata sezonului, tranșând singur multe meciuri și demonstrându-și clasa indiferent de nivelul provocării. Sclipitor!
În top 3 golgheteri ai sezonului din postura de extremă, medie remarcabilă de șuturi expediate pe meci, artizanul sezonului regular în Giulești, căpitan cu productivitate impresionantă și spirit aparte. Ok, n-a fost un play-off pe măsură, dar ce e bun rămâne. Și e consistent!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2F%E2%80%9EFac-si-asta-daca-e-nevoie.-Provocarea-neobisnuita-pe-care-rapidistul-Alex-Dobre-cea-mai-buna-extrema-din-Superliga-in-2025-e-dispus-sa-o-accepte-ca-sa-aduca-titlul-in-Giulesti.-EXCLUSIV.jpg)
FOTO: SportPictures
Tensiunile Rapidului, schimbarea lui pe flanc stâng sau modificarea rolului din sezon regular, toate au influențata play-off-ul pentru Dobre. Cert este însă că, pe postul lui, a fost cel mai bun în mod constant și a adus plus valoare așa cum concurența nu a reușit să o facă.
Mențiuni:
A încheiat sezonul pe dreapta, dar a jucat mai mult pe stânga. Primul fotbalist U21 din echipa sezonului! Un talent exploziv, transfer de orgoliu și mare inspirație reușit de Dinamo de la FCSB. Și, una peste alta, un sezon încântător pentru Musi, cu impact incontestabil!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Falexandru-musi-andrei-nicolescu-dinamo-oferta-serie-a-2-milioane-euro-scaled-e1776680681993.jpg)
FOTO: SportPictures
Fotbalistul din Superliga cu cele mai multe driblinguri reușite pe meci și cel care a obținut cele mai multe penalty-uri pentru echipa lui. Șapte goluri înscrise și cinci pase de gol furnizate. Titular sau de pe bancă, mereu montat exemplar și cu efect concret. Jos pălăria!
E greu de proiectat parcursul nou-promovatei spre play-off și prestațiile ei curajoase din top 6 fără rolul tunisianului de 29 de ani. Cu 12 goluri marcate, Bettaieb a scris în multe momente-cheie ale sezonului destinul argeșenilor și a convertit în puncte jocul solid al echipei.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fbettaieb-reactie-dupa-fc-arges-u-cluj-scaled.jpg)
FOTO: Sportpictures
Execuții de colecție, calitate tehnică de excepție, o forță de concentrare și fructificare a spațiilor care denotă fler de clasă. Adel Bettaieb a fost la un pas să prindă echipa sezonului, însă poate mai importantă e consistența prestației lui în folosul argeșenilor, care rămâne.
N-a încheiat play-off-ul cu minutele și cifrele ofensive ale sezonului regular, dar rolul și „pachetul complet” al prestațiilor lui din acest sezon nu pot fi umbrite. Cu 7 goluri înscrise și 6 pase de gol, a demonstrat atunci când a fost liniștit și concentrat că nu are rival în stânga atacului.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FStefan-Baiaram-propus-de-Giovanni-Becali-la-AS-Roma.-A-cerut-9.000.000-de-euro-pentru-el-%E2%80%9EVorbim-la-vara-scaled.jpg)
FOTO: Sport Pictures
Un talent cu valoare amplă, finalizator și remarcabil în construcție, căutând duelurile directe cu atitudine pozitivă și punându-și tehnica „pe scenă” pentru a salva perioadele terne, fără „vârf” ofensiv, ale echipei.
Aproape un sfert din golurile Craiovei în sezon regular au fost marcate de Baiaram sau au venit din pasele lui! Și a activat atât în flancul stâng, în sistemul 3-4-3 cu variații al oltenilor, cât și ca al doilea atacant sau mijlocaș central ofensiv!
Mențiuni:

Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul inteligenței artificiale
Rezerve portari: Anestis (Botoșani), Gertmonas (U Cluj)
Rezerve fundași laterali: Mikanovic (U Cluj), Braun (Rapid & CFR Cluj), Opruț (Dinamo), Bancu (Univ. Craiova)
Rezerve fundași centrali: Pospelov (UTA), Screciu, Ad. Rus (Univ. Craiova), Sinyan (CFR Cluj)
Rezerve mijlocași centrali: Bic, Nistor (U Cluj), Gnahore (Dinamo), Olaru (FCSB), A. Roman (UTA), Christensen (Rapid)
Rezerve wingeri: Bettaieb (Argeș), Armstrong, Musi (Dinamo), Macalou (U Cluj)
Descoperă aici topurile sezonului 2025/2026 în Superliga pentru:
Fotbaliștii din Superliga 2025/2026 au fost notați cu stele pentru evoluțiile lor din fiecare meci, astfel încât am promovat în online, într-un format adaptat, sistemul tradițional de evaluare al publicației ProSport încă din epoca ziarului tipărit.
Cum au putut acumula stele jucătorii? Jucând foarte bine și depășindu-și rivalii pe post în sistemul 4-3-3 din campania Stelele Superligii!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fultimele-stele-acumulate-de-fotbalistii-din-superliga-deja-incepe-sa-se-contureze-echipa-sezonului.jpg)
Fotomontaj ProSport
O mențiune foarte importantă. Stelele Superligii reprezintă ierarhia celor mai buni fotbaliști din acest sezon pe posturi dar aceasta este influențată major și de numărul evoluțiilor. Cu cât a jucat mai mult, un jucător a avut mai multe șanse de a acumula stele.
Până la urmă, e în spiritul fotbalului. Valoarea impune titularizarea la nivelul oricărei echipe, iar constanța în prestații bune este o condiție a excelenței în fotbalul actual.