Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Top fundași centrali ai campionatului. Trei cluburi din play-off și unul din play-out s-au luptat la final pe două posturi în echipa sezonului!

EXCLUSIV Top fundași centrali ai campionatului. Trei cluburi din play-off și unul din play-out s-au luptat la final pe două posturi în echipa sezonului!

Gabriel Berceanu
Top fundași centrali ai campionatului. Trei cluburi din play-off și unul din play-out s-au luptat la final pe două posturi în echipa sezonului!
Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul inteligenței artificiale

Am descoperit primii titulari din echipa sezonului 2025/26 în Superliga, mergem azi în axul defensivei spre top fundași centrali ai campionatului. Două posturi pentru care au luptat pe final Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova, CFR Cluj, FC Argeș și UTA Arad!

După ce AICI am aflat portarii cu cele mai bune prestații în mod constant pe durata ediției de prim eșalon, iar AICI am parcurs topurile fundașilor laterali, acum ne îndreptăm spre stoperii remarcabili ai sezonului!

Așadar, încă doi titulari dezvăluiți azi din echipa sezonului, cu patru „rezerve” și cinci mențiuni onorabile, în final.

Top fundași centrali Superliga. Locul 6 – Adrian Rus (Universitatea Craiova)

Sosit în septembrie 2025 în Bănie, stoperul tricolor a completat ideal linia defensivă, impunându-se drept un reper de echilibru și inspirație, mai cu seamă în mandatul Coelho. Puternic, pasator eficient și cu plasament productiv, Rus a fost „stâncă” în cursa spre titlu.

FOTO: SPORT PICTURES

În 22 din 26 de meciuri ale campionatului cu el pe teren, Universitatea Craiova n-a cunoscut înfrângerea! Iar cu o acuratețe a paselor de 94% în propria jumătate, a fost deseori unul dintre culoarele de construcție ideală în tactica oltenilor.

Locul 5 între fundașii centrali de top – Sheriff Sinyan (CFR Cluj)

A apărut în 35 din cele 40 de partide de Superliga ale formației din Gruia, iar revirimentul uluitor al echipei din mandatul Daniel Pancu s-a bazat inclusiv pe forma impresionantă a stoperului de origine africană Sheriff Sinyan, stoper de 29 de ani cu sezon de excepție.

top-fundasi-centrali-ai-campionatului-playoff-playout-echipa-sezonului

FOTO: SPORT PICTURES

Medie foarte bună de baloane recuperate per meci, 10 partide fără gol pentru CFR Cluj cu el în teren, foarte puțini erori cu caracter decisiv în tot ansamblul parcursului ardelenilor. Toate completează tabloul de top pentru Sinyan!

Locul 4 – Vladimir Screciu (Universitatea Craiova)

Al doilea fotbalist din Superliga în topul numărului de pase reușite în medie per meci, după dinamovistul Gnahore, Screciu a jucat în rol de fundaș central la Craiova o „piesă” irezistibilă, punându-și în valoare inclusiv toate calitățile de mijlocaș defensiv.

top-fundasi-centrali-ai-campionatului-playoff-playout-echipa-sezonului

Foto Sport Pictures

Lider cu viziune pe teren, „filtru” pentru ieșirile inspirate din defensivă, cu o viteză peste media tradițională a apărătorilor și capabil să „tragă” după el, în momentele grele, coechipierii. Greu de imaginat titlul Craiovei fără Vladimir Screciu!

Locul 3 – Dmytro Pospelov (UTA Arad)

Doar pentru cine nu urmărește constant Superliga prezența ucraineanului în top fundași centrali mai poate fi o surpriză. Foarte bun la Slobozia, excelent în acest sezon la UTA, formație care a câștigat play-out-ul și în care stoperul de 34 de ani a fost vital. Cifrele? Uluitoare!

FOTO: SPORT PICTURES

În top 3 fotbaliști ai sezonului, indiferent de post, la numărul de șuturi blocate. În top 5 la respingeri reușite. Locul doi la goluri marcate cu capul. Și, apropo de aportul ofensiv, 7 reușite pentru stoperul Pospelov! Cât vârful Daniel Bîrligea de la FCSB!

Fundașii centrali în echipa sezonului. Locul 2 – Kennedy Boateng (Dinamo)

Al doilea fotbalist din Superliga 2025/2026, analizând toate posturile, la capitolul dueluri directe câștigate pe meci, africanul lui Kopic din defensivă a lipsit doar 2 meciuri din 40 pentru „câini”. Esențial în tot parcursul, decisiv în momentele-cheie!

FOTO: Sport Pictures

Cinci goluri pentru Boateng, surprinzător de inspirat în careul advers și cu o mobilitate, per total, care debusolează adversarii. Titular în echipa sezonului din Superliga, așadar, una din cele mai consistente prestații generale în dinamica unei formații în acest sezon.

Top fundași centrali Superliga. Locul 1 – Oleksandr Romanchuk (Univ. Craiova)

Pentru a înțelege exact amplitudinea rolului jucat de ucrainean în sezonul extraordinar al oltenilor, e suficient să vedem că e jucătorul cu cele mai multe atingeri de balon per meci din lotul Universității. Și în top 4 ai campionatului, indiferent de posturi, la acest capitol!

top-fundasi-centrali-ai-campionatului-playoff-playout-echipa-sezonului

Foto: Sport Pictures

Cota apărătorului de 26 de ani aproape s-a dublat de la venirea în Bănie, vara trecută, pentru că între timp a ajuns în top 4 jucători ai campionatului la pase lungi reușite și în top 3 la nivel de intercepții! Super fotbalist și multe semne spun că nu doar în contextul Superligii.

Top fundași centrali în Superliga 2025/26

  1. Oleksandr Romanchuk (U Cluj) – 57 ⭐
  2. Kennedy Boateng (Dinamo) – 55 ⭐
  3. Dmytro Pospelov (UTA) – 54 ⭐
  4. Vladimir Screciu (Univ. Craiova) – 51 ⭐
  5. Sheriff Sinyan (CFR Cluj) – 50 ⭐
  6. Adrian Rus (Univ. Craiova) – 47 ⭐

Mențiuni:

  • 46 ⭐- Nikita Stoinov (Dinamo)
  • 44 ⭐- Mario Tudose (Argeș)
  • 41 ⭐- Andrei Coubiș (U Cluj)
  • 38 ⭐- Alexandru Pașcanu (Rapid)
  • 37 ⭐- Iulian Cristea (U Cluj)

Echipa sezonului 2025/2026 în Superliga

top-fundasi-centrali-ai-campionatului-playoff-playout-echipa-sezonului

Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul inteligenței artificiale

Rezerve portari: Anestis (Botoșani), Gertmonas (U Cluj)

Rezerve fundași laterali: Mikanovic (U Cluj), Braun (Rapid & CFR Cluj), Opruț (Dinamo), Bancu (Univ. Craiova)

Rezerve fundași centrali: Pospelov (UTA), Screciu, Ad. Rus (Univ. Craiova), Sinyan (CFR Cluj)

Descoperă aici topurile sezonului în Superliga pentru:

Cum au acumulat stele jucătorii în Superliga 2025/26

Fotbaliștii din Superliga 2025/2026 au fost notați cu stele pentru evoluțiile lor din fiecare meci, astfel încât am promovat în online, într-un format adaptat, sistemul tradițional de evaluare al publicației ProSport încă din epoca ziarului tipărit.

Cum au putut acumula stele jucătorii? Jucând foarte bine și depășindu-și rivalii pe post în sistemul 4-3-3 din campania Stelele Superligii!

  • De la ⭐ la 5 ⭐ pentru top 5 fotbaliști pe fiecare post din Echipa Etapei în sezonul regular
  • De la ⭐ la 3 ⭐pentru top 3 fotbaliști pe fiecare post din Echipa Etapei în play-out
  • De la 3 ⭐ la 5 ⭐ pentru top 3 fotbaliști pe fiecare post din Echipa Etapei în play-off
  • Câte o ⭐bonus pentru Jucătorul Etapei (sezon regular, play-out și play-off)
Stelele Superligii ne oferă echipa sezonului

Fotomontaj ProSport

O mențiune foarte importantă. Stelele Superligii reprezintă ierarhia celor mai buni fotbaliști din acest sezon pe posturi dar aceasta este influențată major și de numărul evoluțiilor. Cu cât a jucat mai mult, un jucător a avut mai multe șanse de a acumula stele.

Până la urmă, e în spiritul fotbalului. Valoarea impune titularizarea la nivelul oricărei echipe, iar constanța în prestații bune este o condiție a excelenței în fotbalul actual.

Rămâi pe ProSport să descoperi toată Echipa Sezonului 2025/26!