Dan Nistor a fost protagonistul unui eveniment uluitor, în direct, la TV, după ce un jucător l-a întrerupt la interviu.
Experimentatul fotbalist al Universității Cluj, Dan Nistor, a furnizat două pase de gol pentru Thiam și Blănuță, care au înscris în victoria cu Unirea Slobozia, scor 3-2, iar acesta a fost în centrul unui eveniment uluitor în direct, la TV. Nistor a întrerupt un alt fotbalist, care făcea gălăgie în timp ce dădea interviu.
Veteranul ardelenilor nu a fost deloc încântat de maniera în care s-a comportat fotbalistul care făcea gălăgie, unul străin, deoarece i s-a adresat acestuia în engleză și i-a dat de înțeles că face zgomote care perturbă interviul de după meci pe care îl susținea.
De-a lungul acestui campionat am avut probleme foarte mari cu echipele mai slab cotate și am pierdut puncte. Astăzi am demonstrat că suntem o familie unită, am întors scorul și am demonstrat că merităm victoria. Foarte incomodă victoria… Sorry, sorry, thank you! S-a văzut că avem jucători de valoare, de calitate, ne-am îndeplinit obiectivul. Nu pot spune că vom câștiga campionatul, dar ne vom bate pentru el. (n.r. despre pasele de gol date) Avem doi atacanți buni și aș fi vrut ca Blănuță să fie jucătorul nostru, dar este doar împrumut. Thiam este unul dintre cei mai buni atacanți și sper să marcheze cât mai multe goluri. (n.r. că apărarea arăta mult mai bine în prima parte a sezonului) Aveți dreptate, dar revin la ce am spus mai devreme. Ne relaxăm prea mult și atunci te pedepesc. Ne așteaptă un meci foarte greu la Galați și de acolo trebuie să venim cu punct sau puncte. Eu am mai fost în play-off, mă bucur că am ajuns și cu U Cluj. Pașii se fac aici în timp și vedeți și dumneavoastră. Pașii sunt bine gândiți și de ce să nu fim surpriza plăcută a campionatului. -A spus Dan Nistor, la DigiSport.
De-a lungul acestui campionat am avut probleme foarte mari cu echipele mai slab cotate și am pierdut puncte. Astăzi am demonstrat că suntem o familie unită, am întors scorul și am demonstrat că merităm victoria.
Foarte incomodă victoria… Sorry, sorry, thank you! S-a văzut că avem jucători de valoare, de calitate, ne-am îndeplinit obiectivul. Nu pot spune că vom câștiga campionatul, dar ne vom bate pentru el.
(n.r. despre pasele de gol date) Avem doi atacanți buni și aș fi vrut ca Blănuță să fie jucătorul nostru, dar este doar împrumut. Thiam este unul dintre cei mai buni atacanți și sper să marcheze cât mai multe goluri.
(n.r. că apărarea arăta mult mai bine în prima parte a sezonului) Aveți dreptate, dar revin la ce am spus mai devreme. Ne relaxăm prea mult și atunci te pedepesc. Ne așteaptă un meci foarte greu la Galați și de acolo trebuie să venim cu punct sau puncte. Eu am mai fost în play-off, mă bucur că am ajuns și cu U Cluj. Pașii se fac aici în timp și vedeți și dumneavoastră. Pașii sunt bine gândiți și de ce să nu fim surpriza plăcută a campionatului. -A spus Dan Nistor, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER