Dan Nistor a anunțat ce urmează să se întâmple la U Cluj, care s-a văzut egalată dramatic de Poli Iași: „Așteptăm să intrăm în play-off”

Cristian Hitruc
Dan Nistor a anunțat ce urmează să se întâmple la U Cluj, care s-a văzut egalată dramatic de Poli Iași: „Așteptăm să intrăm în play-off”
SURSĂ Sportpictures 09.02.2025

Universitatea Cluj a scăpat printre degete victoria cu Poli Iași, iar Dan Nistor a anunțat ce urmează să se întâmple la echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău.

Reamintim că ardelenii au condus cu scorul de 2-0, dar s-au văzut egalați de echipa pregătită de Vasile Miriuță în minutele de prelungiri.

Ce planuri are U Cluj, după egalul cu Poli Iași

Universitatea Cluj și Poli Iași s-au întâlnit în etapa cu numărul 26 din Superliga României, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Gazdele au scăpat victoria printre degete, întrucât au condus cu scorul de 2-0 până în minutul 90, când oaspeții au reușit să reducă diferența de pe tabela de marcaj.

Moldovenii lui Vasile Miriuță au mai lovit o dată, în minutul 90+6, prin Oum Gouet, care a stabilit scorul final.

La sfârșitul meciului, Dan Nistor a oferit mai multe declarații și a spus că așteaptă ca echipa lui să fie calificată matematic în play-off-ul Superligii. Totodată, experimentatul fotbalist a mai transmis că, după ce acest obiectiv va fi atins, trupa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău va stabili o altă țintă.

„Din păcate nu am știut că gestionăm avantajul. E greșeala noastră, trebuie să fim mai atenți pe viitor, să corectăm aceste greșeli. Așteptăm să fim calificați în play-off. După, ne așezăm la masă, vedem ce facem.

(n.r. Au fost fotbaliștii de la U Cluj afectați de ce s-a întâmplat în ultima perioadă?)Trebuia să dovedească pe teren dacă erau afectați de certuri și discuții. Pe mine mă îmbărbătează aceste chestii. Dar, nu cred că au fost afectați de acele discuții. Așa este la fotbal.

Acel prim gol ne-a debusolat un pic. De acolo a fost acea debandadă. Trebuie să corectăm anumite greșeli, primim destul de ușor gol. În trecut nu se întâmpla acest lucru”, a declarat Dan Nistor, la DigiSport.

Andrei Artean, șocat de ce s-a întâmplat în meciul cu Poli Iași

Lui Andrei Artean nu i-a venit să creadă că echipa lui a ratat victoria în fața celor de la Poli Iași și a vorbit despre principalele cauze care au condus la acest deznodământ.

„Am ieșit la 2-0 de pe teren. Vă spun sincer, nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat. Trebuie să fii concentrat o sută de minute în astfel de meciuri. Ne pare rău că nu am câștigat.

Sincer, nu mă așteptam la asta. Fotbalul e imprevizibil, te poți aștepta la orice. Trebuia să fim mai concentrați. Toate meciurile sunt grele, mai ales acestea de acum. Chiar dacă sunt echipe din jumătatea a doua a clasamentului, cred că meciurile sunt mai grele. Aceste echipe trag tare pentru orice punct.

Eu spun că suntem jucători experimentați, ne detașăm de astfel de lucruri. Nu ne fac cinste nouă, fotbalului. Nu facem polemici, suntem puși să jucăm fotbal. Cred că ne-am detașat de acele lucruri, nu cred că a contat ce s-a întâmplat săptămâna trecută.

Atuomat, când vii la o echipă de pe primul loc, îți dorești titlul. Acum, ne dorim să intră în play-off. După, vedem. În play-off se poate întâmpla orice”, a declarat Andrei Artean, conform sursei menționate anterior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania