Marian Iancu (61 de ani), fost finanțator la Poli Timișoara, i-a făcut praf pe cei de la Universitatea Craiova după meciul cu Dinamo.
În etapa a doua a Superligii, „câinii” i-au „mușcat” pe „lei”, scor 5-1, pe „Arcul de Triumf”. Trupa lui Filipe Coelho (45) a arătat dezamăgitor, iar returul cu Levski Sofia bate la ușă. În contextul dat, Marian Iancu l-a luat peste picior pe Mihai Rotaru, comparându-l pe acesta cu șeful de la FCSB, Gigi Becali (68).
Marian Iancu a lansat un mesaj pe Facebook, precizând faptul că Universitatea Craiova a fost umilită pe terenul lui Dinamo.
A pus ținta pe acționarul Mihai Rotaru și pe antrenorul principal Filipe Coelho, făcând trimitere la excentricul Gigi Becali. Marian Iancu a apelat la cuvinte grele.
„Craiova, cu umilința din meciul cu Dinamo, și-au asigurat mental și moral participarea în continuare în Champions League, prin obligația cu care s-au încărcat față de publicul oltean de a spăla rușinea unei săptămâni de rahat care cam pute a falsă grandomanie derapată din realitatea obiectivă.
Sunt buni, dar nu pot învinge din autocar. Trebuie să coboare și să joace. Legați bine șireturile la ghete. Iar tu, domnule antrenor, schimbă viteza, că de atâtea laude libidinoase la adresa jucătorilor, unora, care au uitat de ce sunt acolo, le-ai indus starea de somnolență blegoasă care doare pe tabela de marcaj. Poate nu știai, dar ați luat cinci de la Dinamo. Dacă nu vă prezentați, luați trei.
Domnule, eu nu cred în tine. Eu cred în Becali. Scuze! În Rotaru. Tot aia. Tipul ăsta de patron este azi în vogă în România. Demonstrat!”, a transmis Marian Iancu.
După 1-5 cu Dinamo, Filipe Coelho, noul client al lui Marian Iancu, s-a prezentat la microfon. Tehnicianul campioanei en-titre a recunoscut faptul că adversarii au fost superiori și a cerut concentrare. Portughezul a tras un semnal de alarmă.
„Nu am început jocul bine. Am luat două goluri și ne-am pierdut concentrarea. În repriza a doua am marcat gol, dar după ce au făcut ei 3-1 jocul a fost decis.
Avem lucruri la care să ne îmbunătățim. Suntem campioni, dar asta nu e de ajuns. Suporterii merită mai mult din partea noastră. Totul este despre concentrare, am lucrat la fazele fixe defensive în ultimele zile”, a spus Coelho.
După părerea sa, unii jucători ai Universității Craiova „trebuie să-și ridice nivelul”. Filipe Coelho a primit și o întrebare despre returul cu Levski Sofia din preliminariile Champions League. Iată ce a declarat:
„Dacă le-aș fi zis jucătorilor că meciul cu Dinamo e mai important decât cel cu Levski, aș fi mințit. Nu aveam nevoie de un duș rece înaintea meciului cu Levski. Dinamo a fost echipa mai bună și a meritat să câștige”.