Istvan Kovacs a pus capăt primei reprize a confruntării.
Istvan Kovacs a pus capăt primei reprize a confruntării.
Echipa olteană rămâne în inferioritate. Badelj a fost eliminat pentru fault din postură de ultim apărător la Musi.
Musi înscrie după ce Sava nu a fost în stare să rețină mingea la un metru, dar golul e anulat pentru henț.
Musi înscrie cu poarta goală, după o gafă incredibilă a lui Webster, care s-a împiedicat de minge în propria jumătate de teren.
Bellaarouch scoate de sub transversală mingea trimisă de Matei.
Bellaarouch a respins incredibil mingea șutată în forță de Nsimba, de la 7-8 metri.
Soro surprinde apărarea oaspeților și înscrie de la 7 metri.
Istvan Kovacs a dat drumul confruntării.
Dinamo: Bellaarouch – D. Irimia, Pascual, Stoinov, Opruț – Soro, Mărginean – Armstrong, Cîrjan – Al. Pop, Musi
Rezerve: Al. Roșca – Benavides, Opriș, Duțu, R. Radu, Cr. Mihai, Udosen, Al. Irimia, Mazilu, Tarbă, Hintsa, Karamoko
Antrenor: Nuno Campos
Universitatea Craiova: Sava – Al. Crețu (cpt.), Stevanovic, Badelj – Teles, T. Băluță, Anzor, Webster – D. Matei, Nsimba, Etim
Rezerve: L. Popescu, Al. Maxim – Bancu, Mora, M. Rădulescu, Rus, Screciu, Heri Tavares, Cicâldău, Baiaram, Băsceanu, Elisor
Antrenor: Filipe Coelho
David Irimia e surpriza din echipa lui Nuno Campos după ce Dinamo l-a vândut pe Sivis.
Meciul Dinamo – Universitatea Craiova are loc în etapa 2 din Superliga, sezonul 2026-2027, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe stadionul „Arcul de Triumf” din București poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Dinamo București și Universitatea Craiova sunt protagoniste în derby-ul etapei 2 din Superliga României, sâmbătă seară, de la ora 20:30, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală.
Dinamo a debutat cu o înfrângere în ediția 2026-2027 de campionat, scor 0-1 în deplasare cu Petrolul, astfel că este presată să obțină un rezultat pozitiv la primul meci în fața propriilor fani.
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a făcut instrucție cu UTA Arad în runda inaugurală, scor 4-0, motiv pentru care a început etapa 2 din postura de lider al clasamentului.
Între timp, oltenii au căzut pe poziția secundă, deoarece scaunul de lider a fost preluat de Oțelul Galați, cu 4 puncte adunate după primele două jocuri.
La capitolul dueluri directe, Dinamo și Universitatea Craiova se cunosc foarte bine, deoarece în sezonul 2025-2026 s-au întâlnit de 5 ori!
În sezonul regular, ambele partide s-au încheiat la egalitate, 2-2 în Bănie și 1-1 la București. În schimb, în play-off, oltenii s-au impus de fiecare dată, 1-0 în Capitală și 2-1 pe stadionul „Ion Oblemenco”. Iar cea de-a 5-a dispută dintre cele două s-a consemnat în semifinalele Cupei României, pe 23 aprilie, când Universitatea Craiova s-a impus la loviturile de departajare.
Dinamo București: Bellaarouch – Duțu, Pascual, Stoinov, Opruț – Soro, Mărginean, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Musi
Rezerve: Epassy, Roșca, D. Irimia, Al. Irimia, Mazilu, Cr. Mihai, Hintsa, Al. Pop, R. Radu, Tarbă, Udosen, Opriș
Antrenor: Nuno Campos
Universitatea Craiova (3-4-3): Sava – Stevanovic, Screciu, Ad. Rus – Heriberto, Teles, Anzor, Webster – D. Matei, Nsimba, Etim
Rezerve: L. Popescu, Al. Crețu, Romanchuk, Baiaram, Badelj, Mora, Elisor, Cicâldău, Băsceanu, Bancu, M. Rădulescu, T. Băluță
Antrenor: Filipe Coelho
Stadion: „Arcul de Triumf”
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei). Asistenți: Marius Marica (Cluj Napoca), Ferencz Tunyogi (Zalău)
Arbitru VAR: Marcel Bîrsan (București). Asistent VAR: Sebastian Gheorghe (Suceava)
La conferința de presă premergătoare jocului de sâmbătă, Nuno Campos a spus că Universitatea Craiova nu mai are nevoie de nicio descriere, deoarece este, fără nici urmă de dubii, cea mai în formă echipă românească a momentului:
„Craiova este campioana României, cu un titlu meritat. Au câștigat Cupa, au câștigat Supercupa, asta înseamnă că au o echipă puternică. Au același antrenor de aproape un an, asta înseamnă că ideile lor de joc sunt foarte clare, iar lotul este foarte bun, am văzut acest lucru la meciurile pe care le-au jucat până acum.
Pentru noi trebuie să fie o sursă de energie, pentru că jucăm împotriva campioanei. E o oportunitate să ne ratăm nivelul împotriva unei echipe foarte puternice. Pentru jucători este momentul perfect să arate nivelul la care sunt.
Am pregătit meciul pentru a juca împotriva celor mai buni 11 jucători ai Craiovei. Sunt sigur că vor utiliza cei mai buni jucători pe care îi au la dispoziție. Focusul nostru este ca atunci când avem mingea și să încercăm să marcăm, iar ca atunci când nu avem mingea să nu lăsăm adversarii să marcheze”, a declarat antrenorul lui Dinamo, printre altele.
Din tabăra adversă, Filipe Coelho a transmis următoarele:
„Este un meci dificil, împotriva unei echipe foarte bune. Dacă comparăm cu anul trecut, procesul este diferit, ideile sunt diferite. Vom încerca să facem un meci bun, o prestație bună și să obținem cele trei puncte. Dar trebuie să fiu sincer. Trebuie să ținem cont de forma fizică a jucătorilor deoarece după acest meci o să avem un joc foarte important pentru noi.
Au un antrenor pe care îl cunosc și căruia îi place să joace mai mult cu posesia mingii, să conecteze mai bine jocul și să dezvolte organizarea ofensivă. Stilul este complet diferit. Cred că au multe puncte forte. Trebuie să fim la cel mai bun nivel al nostru pentru a obține punctele”, a punctat tehnicianul Universității Craiova.
SCÂNTEI LA DINAMO….N-AU ECHIPĂ ,N-AU IDEE DE JOC,N-AU ANTRENOR…..LA DINAMO ESTE JALE…..