Jayson Papeau a marcat la primul său meci la Arad și îi pune deja gând rău Rapidului: „Acasă trebuie să ne facem mereu fericiți suporterii”

Călin MNERIE
Jayson Papeau a marcat la primul său meci la Arad și îi pune deja gând rău Rapidului: „Acasă trebuie să ne facem mereu fericiți suporterii”
Jayson Papeau a marcat la primul său meci la Arad și îi pune deja gând rău Rapidului / Sport Pictures

UTA a scos in extremis un punct în compania celor de la Oțelul, la primul meci stagional în fața propriilor suporteri.

În cadrul etapei secunde a SuperLigii, gălățenii au condus cu 2-1 până în cel de-al patrulea minut de prelungire al partidei, când Jayson Papeau (30 de ani), intrat pe teren după aproape o oră de joc, a șutat de la 20 de metri, iar Dur-Bozoancă a luat golul de 2-2, la vinclul din stânga sa.

Deși UTA a egalat în prelungiri Oțelul, francezul Papeau crede că s-au pierdut două puncte

Așadar, mijlocașul francez s-a prezentat cu gol decisiv în fața fanilor „Bătrânei Doamne”, ce înseamnă mult și la nivel personal, ținând cont de faptul că a stat 4 luni pe tușă, după ce suferise o ruptură de ligament colateral în tricoul Unirii Slobozia.

Pe de altă parte, Papeau consideră că UTA a pierdut două puncte și nu a câștigat unul, iar acum există doar varianta victoriei sâmbătă, în deplasarea de la Voluntari.

„A fost bine pentru mine, căci reveneam după o accidentare ce m-a ținut pe tușă timp de câteva luni. Cred că a fost un pic mascat portarul de coechipierii săi, dar nu contează dacă el a greșit sau nu, golul este gol. Eu zic am pierdut două puncte, am intrat bine în meci, am avut ocazii, dar ei au marcat de două ori din tot atâtea ocazii.

Statisticile jocului ne arată că trebuia să câștigăm, păcat. Avem neapărat nevoie de o victorie la Voluntari, pentru că nu am început prea bine campionatul. Am văzut doar câteva minute din meciul lor de la CFR Cluj, au luat repede un cartonaș roșu, nu prea e relevant acea partidă ca să-mi fac o părere.

Nu contează împotriva cui jucăm, meciurile sunt la fel, iar eu rămân focusat pe ceea ce am eu de făcut”, a menționat mijlocașul lui Adrian Mihalcea.

„Meci special cu Rapidul, dar trebuie să-i batem”

După meciul de pe stadionul „Anghel Iordănescu”, UTA o va găzdui pe Rapid, prima echipă din SuperLigă a lui Jayson Papeau. Francezul a jucat două sezoane în Giulești și recunoaște: „Pentru mine să joc contra Rapidului va fi întotdeauna ceva special, pentru că am jucat acolo.

Pe de altă parte, acum sunt la UTA și încerc să mă gândesc la acest meci ca la oricare altul. Și, indiferent ci vine la pe terenul nostru, va trebui să luăm cele 3 puncte, să facem tot ce putem pentru a-i mulțumi pe suporteri și chiar a-i face fericiți.

Fanii ne-au primit foarte bine pe noi, jucătorii veniți în această vară, știam că sunt sufletiști. Iar la meciuri sunt prezenți și ne ajută mult și o vor face și de acum înainte. Așadar, pe teren propriu trebuie să fim echipa care nu cedează puncte.

Chiar dacă e un meci special cu Rapidul, trebuie să luăm toate punctele. Încă nu pot să-mi fac o părere cum e Rapidul față de acum 2 ani când jucam acolo, când erau foarte buni. Trebuie să îi mai văd, nu mă îndoiesc că sunt valoroși și sezonul acesta”, a spus Papeau despre fosta sa formație, la care a bifat 66 de prezențe, marcând 7 goluri și dând 5 pase decisive.

Papeau atentează la postul lui Roman și nu numai: „Mă pregătesc să joc titular!”

Utilizat mai mult în benzi la Rapid și Slobozia, fotbalistul de 30 de ani susține că postul său preferat este cel de „decar”. UTA îl are în acea poziție pe Alin Roman, liderul „assisturilor” din SuperLigă în sezonul trecut, alături de clujeanul Macalou.

„Alin este un jucător bun, e bine să-l avem în echipă. Când am venit la club nu mi-a garantat nimeni că voi juca și pe ce post voi juca. Asta mă face să dau tot ce am bun ca să intru titular, nu contează unde, ca decar sau pe benzi. Pentru asta mă pregătesc, ca să joc titular.

Avem jucători buni și pe benzi, dar dacă m-aș gândi că nu pot juca în locul lor, ar trebui să mă las de fotbal. Pentru mine este o provocare, mă face să mă pregătesc și mai bine ca să îmi dovedesc calitățile. Așadar, ca și profil un număr 10, îmi place să joc în centru, dar, sincer, mă descurc și în benzi.

Îmi place să driblez, să-mi pun în valoare calitățile, dar – parcă totuși – mi-e mai bine ca număr 10″, mai transmite mijlocașul celor de la UTA, care e pregătit și de primul său meci ca tiular la noua sa echipă, cu toate că: „Încă nu aș putea duce toate cele 90 de minute, dar zi de zi îmi voi îmbunătăți forma fizică”.

Cariera lui Papeau s-a conturat după 20 de ani, acum francezul se simte bine la Arad

Jayson Papeau are o carieră fotbalistică asemănătoare cu Junior Mesias, brazilianul care în tinerețe presta tot felul de munci necalificate, iar mai apoi a ajuns să câștige titlul în Serie A cu AC Milan și să joace și o semifinală de Champions League.

La 20 de ani, Jayson Papeau, după ce ieșea de la jobul dintr-un depozit în care împacheta cutii și le urca într-un camion, juca fotbal la liga a opta din Franța. A promovat în a șaptea, apoi a urcat 3 divizii până la liga a patra.

Încă lucra, de data asta într-o școală, unde supraveghea copiii. După un singur sezon, a semnat în prima ligă din Franța, cu Amiens. Drumul l-a continuat în Polonia, apoi în tricoul Rapidului, fiind unul dintre cei mai spectaculoși jucători străini din Superliga în ultimii ani. Francezul își așteaptă acum familia la Arad, soția și cei doi băieți.

„Mi-a fost greu să-mi las soția în Franța, mai ales că a născut al doilea nostru copil cu cinci zile înainte de a veni eu la Arad. Sigur că-mi lispesc, a trebuit să-i las singuri, dar în curând vor veni la Arad.

La UTA, eu am descoperit o familie frumoasă, băieți de calitate și un staff bun. O să fac și eu tot ce ține de mine să devin un membru al acestei familii. De asemenea, orașul și oamenii sunt primitori. Nu pune nimeni presiune pe noi, putem să jucăm și să ne îmbunătățim jocul într-o atmosferă frumoasă”, a completat Jayson Papeau.

Ajutat de Oaidă se se integreze la UTA

Francezul regretă accidentarea lui Răzvan Oaidă, fostul său coleg de la Rapid cu care s-a întâlnit în această vară la UTA. Oaidă s-a ales cu probleme la genunchi după antrenamentul de marți seara și, probabil, va ajunge la operație.

„E bine când ai pe cineva lângă tine când mergi la o echipă nouă, el m-a ajutat să mă acomodez cu colegii, să mă simt ca acasă. Nu pot să spun despre el decât lucuri frumoase, îmi pare rău că nu va mai fi o vreme cu noi. Dacă va veni un coleg nou în locul său, mă voi implcia și îl voi ajuta să se acomodeze, așa cum am fost și eu ajutat de Răzvan”, a încheiat Papeau.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Jayson Papeau este cotat la 350.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]