Walter Zenga (66 de ani) a văzut parada spectaculoasă din startul meciului AC Milan – Inter 3-1 și l-a lăudat pe portarul „rossonerilor”.
Paradele francezului Mike Maignan (31 de ani) l-au uimit pe fostul portar italian. La pauza meciului, Inter a intrat la cabine cu un dezavantaj de două goluri, scor 1-3. „Nerazzurrii” au fost cu ratările, în timp ce gazdele au lovit decisiv la fiecare ocazie periculoasă.
Una dintre legendele Interului s-a arătat dezamăgit de modul în care a curs jocul în prima repriză. E convins că „nerazzurrii” puteau intra la egalitate, scor 2-2, la pauză dacă Maignan nu avea o intervenție „nebunească” la șutul lui Djed Spence.
Faza a avut loc în minutul 33. Carlos Augusto a centrat, iar mingea deviată a ajuns în piciorul lui Spence. Fundașul Interului a șutat din prima din câțiva metri, dar nu l-a putut învinge pe Maignan. Francezul a avut un reflex incredibil care a schimbat soarta jocului.
„Într-un moment dificil al jocului, Bastoni a marcat pentru 2-1. Inter a ratat două ocazii mari prin Calhanoglu și Spence, la șutul căruia portarul a făcut o intervenție nebunească. E un șut pe centru porți, dar chiar și așa, e o paradă senzațională. Fotbalul e atât de imprevizibil încât scorul putea să fie 2-2 la pauză”, a declarat Walter Zenga, pentru Sky Sport.
Până la această fază, AC Milan a punctat de două ori prin Pulisic (min 4) și Rabiot (min 11). În urma unui corner, Bastoni reușise să reducă din dezavantaj cu o lovitură de cap (min 22). Până la pauză, Moreira a mai punctat o dată pentru gazde din lovitură liberă (min 43).
Se adâncește criza la echipa lui Cristi Chivu (46 de ani). Antrenorul român a ratat șansa de a deveni primul antrenor al Interului cu cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere. S-a oprit la 9 meciuri (8 victorii, 1 egal). Nu a putut să „spargă gheața” în fața marii rivale, AC Milan continuând seria devastatoare în fața lui Chivu (4 victorii și 2 remize).
Inter a căzut pe locul secund din cauza golaverajului, fiind la egalitate de puncte cu Lazio (25 puncte), dar care are un meci mai puțin. AC Milan se apropie periculos la doar 4 puncte de primele clasate.
Cristi Chivu a fost notat cu 5 de presa italiană după prestația modestă a „nerazzurrilor”.

foto flashscore.ro