Marius Șumudică (55 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a vrut să-și retragă echipa de pe teren în urma scandărilor rasiste ale fanilor adverși la derby-ul cu Universitatea Cluj din Cupa României.
Giovanni Becali (74 de ani) îi dă dreptate tehnicianului din Gruia și susține că acesta, cu price risc, trebuia să-și ducă planul la bun sfârșit, pentru ca astfel de scandări să dispară de pe arene sportive din România.
Impresarul FIFA afirmă în acest context că „străinii ăştia, bronzaţi, albi, ce-or fi ei, îşi cresc copiii aici şi sunt mândri că joacă în România”.
Tehnicianul lui CFR Cluj a intenționat să-și scoată echipa de pe teren în timpul meciului cu U Cluj din grupele Cupei României. Totul din cauza scandărilor rasiste venite din tribuna oaspeților.
Ioan Becali este de părere că Șumudică are dreptate în această privință și îi pare rău că nu a mers până la capăt pentru a da un exemplu, chiar și cu riscul de a pierde duelul cu 3-0 la „masa verde”.
„Trebuie să se oprească aceste scandări. Eu, dacă eram în locul lui Şumudică, opream meciul. Retrăgeam echipa, ca să fiu un exemplu, chiar dacă pierdeam cu 3-0.
Să fiu un exemplu pentru toată Liga 1. Pentru că nu poţi, şi străinii ăştia, bronzaţi, albi, ce-or fi ei, îşi cresc copiii aici şi sunt mândri că joacă în România”, a declarat Giovanni Becali.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fmarius-sumudica-rabufnire-in-direct-antrenor-dinamo-nuno-campos-frana-1400x785.jpg)
Foto: Sport Pictures
În minutul 70 al meciului CFR – U, enervat la culme de comportamentul fanilor oaspeți, Marius Șumudică și-a adunat jucătorii în fața băncii tehnice cu intenția de a opri meciul. Ulterior, duelul s-a reluat, însă scandările au continuat.
La final, antrenorul din Gruia a avertizat că fenomenul a luat amploare pe stadioanele din România și, dacă nu se va interveni, se va ajunge la „nenorociri”.
Am atras atenția toată săptămâna că accept orice. Sunt înjurat de familie, sunt făcut în toate felurile, n-am reacționat la absolut nimic. N-am nicio problemă cu galeriile adverse, le respect. Înainte de meci, am atras atenția celui de-al patrulea arbitru, fiindcă au fost scandări rasiste.
Am spus că dacă vor continua în timpul meciului, voi lua legătura cu cel de-al patrulea arbitru. I-am zis să anunțe centralul, fiindcă așa este regulamentul. Nu s-a făcut lucrul ăsta, după care am chemat echipa, să atragă atenția o dată.
Mă bucură că au venit jucătorii africani de la U Cluj, au dat mâna cu mine și m-au felicitat. Ați văzut ce se întâmplă cu rasismul. FIFA nu acceptă așa ceva, nici LPF și FRF nu ar trebui să mai tolereze.
Se uită părinții mei, familia, nu accept așa ceva. Pot să mă facă și albie de porci, nu răspund, dar așa ceva nu accept. Am atras atenția înaintea jocului și în timpul jocului, nu s-a luat nicio măsură.
I-am chemat pe jucători, am încercat să atrag atenția conform regulamentului, să-i țin două, trei minute, să facă și crainicul stadionului un anunț și să oprim totul, pentru că vom ajunge la nenorociri.
Se vor încăiera suporterii, e ceva inimaginabil. A venit și Chipciu, mi-a dat dreptate. Au continuat scandările și la finalul meciului, eu nu accept așa ceva, cu orice risc”, a declarat Marius Șumudică după CFR Cluj – U Cluj 1-3.