Etapa 15 în Superliga a consfințit jumătatea sezonului regular 2026/2027, a schimbat liderul cu Universitatea Craiova trecând peste Dinamo, însă a și prelungit senzația de nivel slab în mai toate partidele ei.
În plus, Echipa Etapei 15 din Superliga îl va înfuria pe selecționerul Gică Hagi! Dincolo de ansamblul modest al rundei în care jumătate dintre dueluri au fost remize, configurația ei e una care ridică numeroase semne de întrebare!
Dacă lotul pentru ultima acțiune a României în grupa de Liga Națiunilor a fost deja definitivat iar tricolorii s-au reunit la Mogoșoaia pentru meciurile cu Polonia și Bosnia-Herțegovina, perspectiva preliminariilor EURO 2028 e una îngrijorătoare pentru selecționerul Gică Hagi.
La jumătatea sezonului regular, campionatul intern nu oferă deloc soluții reale pe care Gică Hagi să se poată baza. Iar Echipa Etapei 15 din Superliga e o confirmare în plus, în această direcție, ceea ce îl va înfuria pe selecționer câtă vreme așteptările, cel puțin, erau diferite.
Concret, în sistemul 5-3-2, avem un prim 11 ideal al campionatului în care se menține un număr consistent de jucători străini. Cinci după runda asta, chiar dacă în scădere față de „inflația” etapelor precedente.
Mai departe, formațiile de top la acest moment, Universitatea Craiova și Dinamo, nu au nici măcar un reprezentant! Oltenii au remizat 0-0 la CFR Cluj, „câinii” au pierdut 1-2 la FC Argeș.
Și, din vestiarul acestui profil de echipe, în mod normal, așa cum a și declarat în conferința de presă a tricolorilor, Gică Hagi ar trebui să găsească soluții la echipa națională.
Rapid e prezentă, dar cu un fotbalist străin!, după 1-1 la Farul Constanța. Iar FCSB, cu un lot considerat valoros, lipsește din Echipa Etapei 15 în Superliga, la capătul unui 0-1 cumplit pe teren propriu cu nou-promovata Corvinul Hunedoara.
Nici U Cluj, o formație redutabilă altminteri a campionatului, nu e reprezentată, după 0-0 la Miercurea Ciuc. Astfel că jucătorii care i-ar putea atrage atenția măcar lui Gică Hagi provin doar de la Petrolul Ploiești, Farul Constanța, CFR Cluj și Csikszereda!
5-3-2: Vâlceanu (CFR) – Căpușă (Petrolul), Ivancevic (Corvinul), Ignat (CFR), Palmeș (Csikszereda), An. Dumitrescu (Petrolul) – Rober (Argeș), Fabry (Corvinul), Bubanja (Rapid) – M. Mendy (Argeș), Tănasă (Farul)
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Ffc-arges-dinamo-bucuresti-superliga-superbet-06112026-6-scaled.jpg)
Spaniolul Rober Sierra deschide scorul în FC Argeș – Dinamo 2-1. FOTO: SportPictures
Cei 11 jucători din Echipa Etapei ProSport sunt, automat, așa cum știi deja, fotbaliștii care punctează pentru jurnaliștii – antrenori angrenați în competiția inedită Liga ProSport.
Pe lângă acești 11 nominalizați care punctează, vom avea Jucătorul Etapei, pe care tu îl alegi timp de 24 de ore, adică până miercuri, 11 noiembrie, la ora 09:00 în sondajul nostru de mai sus. Acesta aduce un punct bonus în Liga ProSport, practic reușește o „dublă” în etapă.
Clasamentul acum în Liga ProSport disponibil AICI, iar mâine vom avea rezultatele complete din etapa 11 și noul clasament în urma acestora!